Linkuri accesibilitate

„Probitate, profesionalism, Barshai este un maestru...”


Coperta ultimei ediții istorice Barshai

Coperta ultimei ediții istorice Barshai

In memoriam Rudolf Barshai (1924-2010).


Marți, din surse apropiate familiei, am aflat că s-a stins din viață la Basel, în Elveția, una din personalitățile cele mai cunoscute ale vieții muzicale sovietice și ruse, dirijorul Rudolf Barshai. Barshai, născut în 1924, cu o formație de violonist și apoi de altist, fondator al cvartetelor celebre Borodin și Ceaikovski ca și al Orchestrei de cameră de la Moscova, prieten cu Șostakovici, cu care a studiat compoziția, și martor al experiențelor traumatice ale acestuia din perioada stalinistă, trăia în Occident din 1977, cînd a părăsit, în cursul unui turneu, Uniunea Sovietică.

Ulterior a continuat o carieră strălucită, ca dirijor invitat la pupitrul marilor orchestre din Europa și Statele Unite, ca dirijor principal și director muzical, între altele, al Orchestrei Simfonice Bourmouth (1982-88), al celei din Vancouver (1985-88), al Orchestrei Naționale a Franței (1987/88) și în fruntea Orchestrei Radio de la Köln, cu care a înregistrat o excepțională ediție completă a simfoniilor lui Șostakovici.

Numele lui Barshai revine adesea în caietele de note ale lui Sviatoslav Richter, care îl caracteriza drept „un muzician magnific..., în căutare constantă a unor piese muzicale uitate pentru a le prezenta publicului în maniera cea mai completă. Dorește foarte mult să dirijeze mari orchestre simfonice - nota Richter în 1971 -, dar în acest domeniu lucrurile nu merg la fel de bine și nici nu cred că vor merge vreodată. ... Fără îndoială îi lipsește ceva din anvergura artistică indispensabilă pentru a dirija mari orchestre, are prea mult mania detaliului, care rănește susceptibilitatea omniprezentă a marilor orchestre [...] ce au oroare de manierele doctorale și cu care trebuie să te descurci pentru a le inflama. ... Prin apariția lui, Barshai (cu bereta sa) te face să te gîndești la Wagner... Din păcate, în ultimul timp, orchestra pe care a fondat-o a început să intre în rebeliune și să manifeste capricii; șeful lor a încetat să le mai convină acestor domni, iar dacă va pleca, e clar că motivul este refuzul lor de a mai lucra suficient, preferînd să trăiască mai bine... ”

Cîțiva ani mai tîrziu Richter adăuga pe marginea execuției simfoniei Eroica de Beethoven că interpretarea lui Barshai, „frumoasă și energică”, îi face „mare plăcere, fiindcă îl plasez foarte sus pe acest muzician pe care îl cunosc de pe vremea conservatorului”.


Barshai evocîndu-l pe Shostakovici

Pe marginea aceluiași concert Șostakovici însuși remarca „nu am mai auzit un asemenea Beethoven de la Klemperer încoace”. Iar în 1993, aflat la Viena, Richter nota la audiția Simfoniei de cameră op. 34a, transcripție orchestrală a lui Barshai după cel de-al 4-lea cvartet de Shostakovici: „Probitate, profesionalism, Barshai este un maestru... lucrarea este splendidă și dezolată, cu un punct de umor la sfîrșit... Excelentă transcripție”.

Dacă el însuși nu s-a implicat în politică, Barshai a fost cot la cot alături de Șostakovici pentru a trece obstacolele rezistenței birocrației sovietice de partid, mai ales în 1969, cînd a dirijat premiera celei de-a 14-a simfonii a compozitorului. O muzică, pe versurile lui Garcia Lorca, Apollinaire și Rilke, ce îi provoca, unuia din din cei mai acerbi birocrați angajați în persecutarea de decenii a muzicii lui Șostakovici, un atac cardiac fatal.
XS
SM
MD
LG