Linkuri accesibilitate

Germania interzice zborurile de pasageri pe liniile aeriene cu Yemenul


Autorităţile germane au extins interdicţia de zbor a avioanelor din Yemen la cursele de pasageri, după ce într-o primă fază interziseseră zborurile de marfă provenind din această ţară. Decizia a fost luată după ce s-a descoperit că unul din cele două pachete ce conţineau bombe gasite la unor avioane de marfă cu destinaţia Statele Unite a tranzitat Germania. La sfîrşitul săptămînii trecute două pachete cu bombe puse la poştă în Yemen au fost găsite în Marea Britanie şi Dubai în avioane care urmau să zboare spre Statele Unite. Se bănuieşte că reţeaua AL Qaida se află în spatele tentativelor de atentat terorist.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG