Linkuri accesibilitate

Preotul o spus să votăm cu cine vrem numai nu cu comuniştii...


Biserica din Mileștii Mici

Biserica din Mileștii Mici

Reportaj la Mileștii Mici: Politica și biserica fac casă bună în Moldova ?


Mai sunt patru saptamani pana la alegerile din 28 noiembrie. Candidatii politici vor sa ajunga la public cu orice pret si prin diverse metode. Unii dintre ei au tintit si biserica. Cum inteleg enoriasii patrunderea politicului in biserica? A cautat sa afle corespondenta Europei Libere, Lucia Diaconu
.

Prima care mi-a ieşit în cale cînd am ajuns la Mileştii Mici, un sat situat cam la 20 de km de Chişinău, a fost mătuşa Feodosia, o femeie trecută de 70 de ani. Bătrîna s-a bucurat să stea de vorbă cu mine despre alegeri, pentru că i s-a stricat televizorul, cum zice ea, care era unica sursă de informare. La biserică, unde lumea mai face schimb de informaţii înainte sau după slujbă, n-a mers în ultima vreme pentru că s-a simţit mai prost. O întreb dacă preotul din sat nu se scapă cu vorba şi le spune enoriaşilor cu cine să voteze.
Mătușa Feodosia


Mătuşa Feodosia: Preotul, preotul o spus să votăm cu cine vrem numai nu cu comuniştii, iaca şi. Ei nu, nu, el n-o zis de rău nică, numai o spus că..., aşa o dată l-am auzit, da nu spune în toată duminica. Asta mai demult s-o spus, nu amu. Încă cu alegerile istea nu s-a luat de vorbă. De-amu om vede amu, cînd m-oi duce la biserică şi dacă mai este şi luna cealaltă...

În drum spre biserica din localitate intru în vorbă cu Nicolae, de 53 de ani, care este sudor. Vorbim despre politică şi biserică.

Nicolae: Părinţii parcă aş spune că au lucrul lor care trebuie să se ocupe în biserică. Nu trebuie să facă propagandă ori aghitaţie, cum se spune. El are lucrul lui. Las-să ... cu religia, cu creştinii în biserică, da aghitaţie nu trebuie să facă ca cum pe la institute, pe la universităţi.

Tatiana pe care am cunoscut-o la poarta bisericii este susţinătoarea introducerii religiei în şcoală. Îmi spune că este îngrijorată de... : „Omul care are credinţă, eu vă spun cinstit că-i mai bun la suflet, îi mai bun.”

Europa Liberă: Dar ce ziceţi despre acei preoţi care iată totuşi la slujbe le mai spun oamenilor cu cine să voteze.


Tatiana interlocutoarea Europei Libere.
Tatiana
: Eu aş zice că preoţii au a lor cum se zice, misiunea lor care s-o ducă, da în politică au alţii cine să... Eu socot că nu-i bine ca preotul să se antreneze el în politică. El are a lui învăţătură de la Domnu. El trebuie să slujească Domnului, şi nu...

De aceeaşi părere este şi Vasile, alt interlocutor de-al meu din Mileştii Mici: „Aiştia nu-s preoţii ceia care-au fost înainte. El n-ar trebui să se bage în politică. Da. Cînd a fost vremea asta vreodată preotul să fie într-un partid sau asta... N-a fost niciodată. De cînd îi lumea. Că eu tot oleacă de istorie totuna citesc cîteodată. Dar n-am auzit eu aşa ceva.”

Ţăranii din Mileştii Mici la fel de circumspecţi par să fie şi faţă de partidele şi politicienii pe care îi văd în compania feţelor bisericeşti.

- „Nu-s de-acord eu şi cu acelaşi Pasat şi cu religia lui. Pînă amu a vîndut o grămadea tehnică din Moldova împreună cu Lucinschi înţelegi, şi amu el de-amu se dă de partea bisericii. Ce, asta-i dreptate? Domnilor, dă să ne gîndim oleacă la politica asta.”
- „Politicienii, mă rog, îs oameni şi ei şi dacă de sărbători se duc la biserică, lasă-i să se ducă. Da numai să nu-i mai arăte chiar aşa de des şi să facă ca un fel de propagandă ori cum se mai spune.”
- „Partidu-i în politică, da religia-i de la Dumnezeu. Partidul de la Dumnezeu îl avem noi, creştinii, da aşa partid de aista pămîntean nu, nu, eu una nu vreu. Am nepoţi, strănepoţi da aşa partid nu. Numa nădejdea-n Domnu. El îi partidul nostru care ne învaţă ce să facem şi preoţii tot aista... ne ducem la sfînta biserică, ne învaţă, ne sfătuie şi noi ne luăm după sfaturile lor, că sfaturi bune ne dau.”
XS
SM
MD
LG