Linkuri accesibilitate

Romanul realist, dacă nu cumva chiar naturalist pe linia lui Emile Zola din Germinal, trece într-unul oniric odată cu coborîrea fetei în mina auriferă.


Ultimul roman al scriitorului Alexandru Vakulovschi este alegerea făcută de Emilian Galaicu-Păun pentru ediţia de astăzi a rubricii sale săptămânale, Cartea la pachet.

Bine-a zis Mihnea Blidaru, solistul de la Luna Amară: „Alexandru Vakulovski este un paradox, pentru că i se rupe de tot, dar nu-i scapă nimic” – ceea ce autorul nostru o demonstrează cu brio în ultimul său roman, 157 de trepte spre iad sau Salvaţi-mă la Roşia Montană, Cartier, 2010, după ce tocmai a pus punct trilogiei cu un titlu de nepronunţat în public şi care totuşi e pe buzele tuturor.

Redactat la persoana întâi singular, dar – Nota Bene! – la… feminin, romanul debutează abrupt cu coborârea în infernul domestic:
„– Nu e neagră?
Acestea au fost primele cuvinte ale bunicilor, când mama m-a adus la Roşia Montană. Tata era străin, deci pentru ei era normal ca el să fie negru. Şi eu să fiu neagră. Atunci am primit prima bătaie. De bun venit. Aveam trei ani, cred”. Nu e decât prima treaptă, dintr-o nesfârşită cădere în lume, şi ea decăzută până la a-şi vinde morţii din cimitir, pe bani gheaţă. Când iadul domestic se banalizează prin repetiţie, urmează căderea în infernul personal: „Tipul s-a încins tare (...) Mi-am ridicat rochia, mi-am scos chiloţii şi m-am lăsat pe spate: – Fute-mă.” Totul, însoţit de o prăbuşire colectivă – a familiei, a relaţiilor de prietenie, a satului în general, dacă nu cumva însăşi civilizaţia contemporană e pusă în cauză: „Dacă fetele nu erau seara acasă şi se afla că au stat cu localnicii – curve, în sfârşit înţelegeam bine termenul, da erau nişte curve ieftine pe care bărbaţii nu se sfiiau să le fută cu orice ocazie. (…) Dacă în schimb spuneau că au fost cu un străin, părinţii dormeau liniştit, visând un viitor strălucit pentru copila lor.”

Pe acest fundal degradant, singură coborârea fetei în mina aurifera – înălţătoare pagini! – primeneşte atmosfera, iar romanul realist, dacă nu cumva chiar naturalist pe linia lui Emile Zola din Germinal, trece într-unul oniric, de toată frumuseţea, şi care potenţează naraţiunea. Într-un cuvânt, dacă-n trilogia cu un titlu de nerostit în public s-a văzut că Alexandru Vakulovski vrea, odată cu Salvaţi-mă la Roşia Montană a demonstrat că poate!

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG