Linkuri accesibilitate

Jurnalul săptămînal al Olgăi Chojnacka de la ambasada Republicii Cehe din Chișinău


Olga Chojnacka. S-a născut în anul 1974 în Kladno în Cehia (atunci Cehoslovacia). Absolventa a Facultăţii de Litere a Universităţii Caroline din Praga, specialitatea limba şi literatura română şi franceză. Din 2001 angajata Ministerului Afacerilor Externe din Cehia, actualmente lucrează în Ambasada Republicii Cehe la Chişinău.


Luni
Deşteptătorul m-a trezit la ora 7, dar, ca de obicei, nu mă scol imediat motivul fiind întunericul de afară care este cel mai mare duşman al meu. Iubesc lumina şi soarele, atât. Din fericire, locuiesc aproape de ambasadă şi îmi trebuie numai cinci minute ca să ajung pe jos la serviciu. Dispoziţia de luni nu e prea bună, uşoara stare de oboseală după un week-end liniştit. Excepţia o reprezintă petrecerea de sâmbătă – ziua de naştere a fiului unuia dintre colegii mei. Copiii au fost nebuni după o maşinuţă care merge pe pereţi (ultima invenţie a chinezilor). La serviciu le reuşesc pe toate şi ajung acasă pe la ora 5. Mă aşteaptă băieţii mei, adică soţul şi fiul. Impreună cu micuţul Stanislav ne uităm la filmul polonez „Aventurile unui diavol vesel“ care a devenit hitul ultimelor zile. Soţul l-a căutat intenţionat pe youtube, deoarece i-a plăcut mult când era el însuşi copil. Povestea unui băiat imobilizat în fotoliu cu rotile care se împrieteneşte cu un diavol îl impresionează pe feciorul meu pentru nu mai ştiu a câta oară.


Marţi
Dimineaţă încerc să fiu punctuală pentru că trebuie să ajung la a 3-a întâlnire a Parteneriatul de Mobilitate dintre Moldova şi UE. Am reuşit. Plec de la eveniment si pe drum spre ambasada (mă duc pe jos, nu-i departe şi cel puţin mişcarea nu strică) aştept la o trecere pentru pietoni lumina verde şi constat cu stupoare că rutierele, microbusele sau marşrutki cum pot fi denumite aceste vehicule omniprezente în Chişinău se opresc exact acolo unde e trecerea şi eu nu pot traversa strada în mod normal. Mă apucă furia. De ce nu este vreun poliţist ca sa amendeze toată lumea, şoferii şi călătorii ar merita aşa ceva. Sunt răutăcioasă, dar într-adevăr nu se poate!
Inapoi la serviciu. Stabilesc o întâlnire, vineri voi lua cina cu o ziaristă din Aquarelle in scopul promovării bucătăriei cehe. Ce paradox, eu care gătesc numai din stricta nevoie de a nu muri de foame mă ocup cu „haute cuisine“. Sper, totuşi, că maeştrii bucătari mă vor salva. Imi beau cu plăcere cafeluţa de după-amiază din frumoasa ceaşcă de culoare aurie, cadou din partea uneia dintre colegele mele. Primesc un e-mail de la cea mai bună prietenă a mea care vrea să afle ce culori îmi plac acum (gusturile totuşi se schimbă şi ea, săracă, nu are de unde să ştie, eu fiind aici, iar ea la Praga). Cu toate că prefer corespondenţa privată s-o las pentru acasă, acum nu ezit şi răspund imediat, deoarece sunt sigură că-mi pregăteşte un cadou de Crăciun şi mie, îmi plac mult cadouri-surprize. Acasă mă aşteaptă din nou „diavolul vesel“ şi, în plus, gălăgia de la vecini care fac nu ştiu ce reparaţie importantă în apartamentul lor.


Miercuri
Copilul îmi aduce de la grădiniţă un desen şi iarăşi o temă pentru acasă: nişte liniuţe, cerculeţe de terminat – se pare că se pregătesc pentru scris. Am auzit că în Moldova copilul trebuie să ştie să scrie, să citească şi mai multe înainte să vină în clasa întâi. La noi, dimpotriva, nu este recomandat să ştie aceste lucruri, deoarece învăţătorul are metoda lui şi vrea să fie toţi din start în aceeaşi situaţie. Seară mă duc la coafor unde trebuie să conversez în limba rusă pentru că coafeza mea nu ştie româna; admir aceşti oameni rezistenţi la limbi străine. Il iau cu mine si pe baiat pentru că soţul are lecţii de cehă cu câţiva studenţi de la ULIM. Ocupaţia această i-am organizat-o eu. Nu ca să scap de el, ci ca să se ocupe el cu ceva mai interesant, ceea ce predarea tocmai este.

Joi
Ziua naţională a Cehiei. Profit de libertatea temporară şi îl conduc pe fiul meu la un centru pentru copii pe care l-am descoperit întâmplător. Este un centru evreiesc foarte bine îngrijit, singurul dezavantaj pentru noi îl constituie faptul că se vorbeşte acolo numai ruseşte. Copilul se străduieşte să facă diferenţa între cehă şi polonă (suntem o familie bilingvă) şi iată înă o limba slavă încearcă să pătrundă în creieraşul lui. Dar îi place acolo ceea ce este cel mai important.
Seară are loc recepţia noastră. Sala este destul de frumoasă, dar la început e cam frig in locatie. Energia corpului omenesc până la urmă încălzeşte şi localul dat. A venit multă lume. La un moment dat constat împăcată că nu sunt în stare să-i cunosc pe toţi şi mă străduiesc să schimb câteva cuvinte cu musafirii mei. Nu ştiu dacă am reuşit, dar cel puţin am încercat. Atmosfera este destul de deschisă, prietenoasă de parcă n-ar fi o primire oficială. Sunt mulţumită şi aşa ajung şi acasă. Fiul încă nu doarme, mă aşteaptă ca de obicei. In absenţa mea soţul a descărcat de pe internet filmul meu preferat cu Meryl Streep şi Robert Redford „Out of Africa“ şi aştept cu nerăbdare timp să mă pot uita din nou la aceste imagini frumoase ale Africii văzute cu ochii unei scriitoare daneze.

Vineri
Dimineaţă simt pentru prima oară în această toamnă pământul îngheţat. Era să cad în faţa blocului nostru. Pe la zece ajung cu un coleg la Centrul pentru Combaterea Traficului cu Persoane unde avem o întâlnire destul de importantă. Domnul director, precum şi colaboratorii dânsului sunt foarte amabili şi discuţia decurge bine, ne-au servit cu şampanie (care îmi intră puţin în cap) şi bomboane tradiţionale. După întâlnire ajung repede acasă ca să iau prânzul cu ai mei, acesta îmi este obiceiul şi mă bucur pentru cele 30 – 40 de minute petrecute acasă în mijlocul zilei. Parcă munca după reîncărcarea bateriilor merge mai bine, chiar ca pe roate. La serviciu ne întâlnim cu căţel, cu purcel în sala mare şi ambasadorul ne mulţumeşte pentru munca depusă în legătura cu recepţia. Mă întorc repede în birou şi încerc să mă pregătesc sufleteşte pentru programul de seară, adică intersectia mea cu lumea gastronomiei.

Pe aceeași temă

XS
SM
MD
LG