Linkuri accesibilitate

Potrivit Organizației Transparency International nivelul corupției s-a înrăutățit în Moldova în acest an


Organizaţia Transparency International a dat publicităţii raportul său pe anul 2010, în care se arată că nivelul corupţiei a crescut în Moldova în ultimul an. Moldova se situează pe locul 105 din 178 de ţări.
Directoarea oficiului moldovean al organizaţiei, Lilia Carasciuc a explicat înrăutăţirea situaţiei prin aşteptările mari ale alegătorilor şi rezultatele modeste ale guvernării. Carasciuc spune că autorităţile s-au concentrat în ultimul an pe depăşirea crizei politice şi economice, nu pe combaterea corupţiei.
Studiul mai arată că Irakul şi Afganistanul se află printre cele mai corupte ţări ale lumii, iar cele mai puţin corupte sunt Danemarca, Noua Zeelandă şi Singapore.
XS
SM
MD
LG