Linkuri accesibilitate

Stenogramele probează intervenţia mogulului media în activitatea jurnaliştilor, trataţi ca nişte mercenari, afectând libertatea de expresie şi dreptul publicului la informare corectă, garantate de Constituţie.


Probabil că mulţi românii n-ar fi şocaţi dacă ar auzi doi oameni vorbindu-şi la telefon cu „Bandit, mic şi frumos”, borfaş simpatic?”, „ce faţă de infractor ai, nesimţitule?”, „ce ai făcut, mă nenorocitule, ai furat ceva de te-a prins?”. N-ar fi şocaţi nici dacă ar afla că „banditul” şi „borfaşul” nu sunt doi pârnăiaşi, ci un om de afaceri şi un ziarist cu reputaţie şantajist. Şi n-ar tresări nici la limbajul porcos, cu care partenerii sporesc pitorescul dialogului. Sunt tăbăciţi de vulgaritatea străzii, a programelor TV şi a internetului care pune la îndemâna tuturor, inclusiv a copiilor, cea mai spurcată cascadă de injuraturi rostită de un om care reprezintă ţara în Parlamentul European.

Discuţia dintre bandit şi borfaş, înregistrare legală în dosarul unei privatizări cu cântec, este o glumă pe lângă convorbirile telefonice ale lui Sorin Ovidu Vântu. Comun e doar limbajul porcos, în rest Sorin Ovidu Vîntu navighează cu toate pînzele sus în apele tulburi ale politicii. Socotit geniu financiar, averea şi facut-o din tunuri financiare în marginea legii şi a escrocheriei, între care prăbuşirea unei banci şi a unor fonduri de investiţii care au păgubit zeci de mii de oameni.

A scăpat, nu fără complicităţi în lumea politicii, a justiţiei şi a foştilor securişti. Suspect că a înlesnit fuga complicilor în străinătate, a fost pus sub ascultare. S-au obţinut probele ca pe unul, condamnat de justiţie, îl întreţinea cu bani prin firme parvan, de unde acuzaţia de spălare de bani şi favorizarea infractorului. Între pagubele colaterale, de efect mediatic, vâlva stârnită de stenogramele lăsate să intre în circuit public, pentru „caracterizarea inculpatului” şi pentru a arăta modul în care acţiona. Imperiul său mediu, tot mai şubred financiar, era deliberat folosit ca instrument de presiune şi şantaj.

O reţea de tip mafiot pentru a ataca instituţile statului, a falsifica mecanisme democratice şi a câştiga influenţă şi putere prin şantaj şi intimidare. Stenogramele probează intervenţia mogulului media în activitatea jurnaliştilor, trataţi ca nişte mercenari, afectând libertatea de expresie şi dreptul publicului la informare corectă, garantate de Constituţie. Şi-a tratat ziariştii ca pe mercenari ai intereselor sale, a incitat şi a susţinut suspendarea preşedintelui, a făcut campania electorală partizană şi a susţinut candidatul opoziţiei în speranţa racordării la putere şi mai ales la resursele financiare. L-a şi felicitat pe prostănacul care timp de cinci minute s-a crezut preşedinte.

Dar a pariat pe un cal mort, suficient ca Traian Băsescu, cândva aflat şi el în graţiile mogulului, să includă acest gen de a face presă printre ameninţările la siguranţa naţională. De ce nu? În fond, nici Al Capone n-a putut fi dovedit ca asasin şi traficant de alcool. A căzut pentru un fleac. Nu şi-a plătit impozitele. Autodidact, dar amator de cărţi de istorie, lui Sorin Ovidiu Vântu i-a scăpat o maximă atribuită lui Abraham Lincoln: îi poţi păcăli pe toţi o vreme, pe unii chiar tot timpul, dar nu pe toţi tot timpul. Mai pe româneşte: ulciorul nu merge de multe ori la apă...
XS
SM
MD
LG