Linkuri accesibilitate

„Să aibă profesia de ţăran şi după aceea să ajungă pe scaun”










-„Ce profesie nu ai avea, dar dacă tu ai să te gândeşti numai la sufletul tau şi la ceilalţi nu, degeaba mai ieşti.”

-„Eu socot că trebuie să fie şi jurişti, şi economişti, şi de toate profesiile. Şi avocat, ca să fie jumătate la jumătate, aşa e părerea mea. Ca să poată să facă dreptate şi la cei de la ţară, şi la cei de la oraş. Să nu uite şi de cei cu copii mulţi, că noi suntem, în mare greutăţi trecem.”

-„Eu socot că trebuie să fie şi jurişti. Trebuie să fie. Dar trebuie să se uite, să se întoarcă şi cu faţa la lume. Nu numai să umble să pună în buzunar la dânşii, iar de lume nu ştie. Iaca au câţi ani de zile, ei o dată n-au venit la oameni în sat, să vadă cum trăişte omul cela – are el cu ce ara, are el cu ce face acolo. Ei numai ca să-l puie să plătească naloagele şi gata. De dânsul au uitat. Nu-l mai ştie. E mort în sat acolo şi gata. El mai mult conducere n-are. Iaca acum am intrat la bolniţă aici. Ce folos? Stau cu cancer, n-am ajutor de la nimeni.”

-„Cacuiu profesiu? Ia bî scazal tractorista, cito-li?”Ce profesiune ar fi să aibă? Aş zice de tractorist, poate astfel şi-ar da seama, cât au de muncit oamenii simpli. Şi astfel, poate, ar fi să înţeleagă ce li se întâmplă oamenilor ca urmare a conducerii lor.”



-„Poate să fi fost mai întâi primar în sat, să zicem. Adică să fie mai aproape de oameni. Ar fi potrivit, dacă mai întâi ar fi condus o instituţie şi nu doar să fie un licenţiat dornic de fotoliu. Totuşi, suntem o ţară agrară, prin urmare deputaţii ar trebui să fie cât mai aproape de oameni.”

-„Să înţăleagă greutăţile oamenilor de la ţară.”

-„Economişti, în mare parte. Economişti, să ţie bugetul.”

-„Trebuie să fie agricultor. Anume să înţeleagă munca şi să preţuiască munca omului, pe care el o dă toată viaţa lui pentru a avea venit şi nimica nu se primeşte. Şi toţi copiii s-au împrăştiet de la noi din cauză că nu-s posturi de muncă. Şi oamenii trebuie să înţeleagă că anume trebuie de ales în ziua de astăzi acea personalitate, care poate a urni mocirla asta din Moldova şi din sărăcia asta în care am intrat noi.”

-„Întâi de toate trebuie să fie competenţi în diverse domenii. Să găsească soluţii în diverse situaţii. Şi să aibă studii. Să fie receptivi la nevoile oamenilor.”

-„De agricultori mai mult.”

Europa Liberă: Da de ce?

-„E slabă agricultura în timpul de faţă.”

-„Să stea cel puţin, măcar doi ani la ţară, să muncească cum muncesc oamenii la ţară. Să aibă profesia de ţăran şi după aceea să ajungă pe scaun. Şi să-şi aducă aminte că au părinţi, careva din ei au părinţi la ţară şi mor de foame. Pentru dânşii, că ei primesc milioane, da părinţii de la ţară măcar o sută să primească.”

-„Majoritatea jurişti trebuie să fie. Ei îs competenţi, oamenii ăştea. Numai să fie cinstiţi, domnule.”

-„Mai bine să fii vânzător la tarabă, decât vânzător de ţară. Or, la asta ei se pricep foarte bine.”

-„Un deputat trebuie să aibă profesiune de jurist sau de sociolog. Sau să aibă experienţă de manager. Iar activitatea de deputat trebuie să fie transparentă. Şi nu doar pentru anturajul său, dar şi pentru alegătorii de rând.”

-„Să încerce cu de toate – şi cu sapa, şi cu tot. Să vadă cum se mănâncă pîine, da.”

-„Nu ştiu. Să aibă minte şi să facă ceea ce cere lumea. Dar asta tot depinde de dânşii.”

-„Un deputat ar trebui să lucreze la sat vreo trei-patru ani. Să lucreze la fermă, la pământ, pe urmă să devină deputat. Şi are să vadă ce înseamnă satul, şi ce înseamnă oraşul.”

-„Nu ştiu.”

-„Cred că ar trebui să fie cât mai mulţi din partea ţăranilor, de la sate. Şi ar trebui să fie şi medici, şi ingineri, şi agronomi, ingineri zootehnici. Tot poporul să-l reprezinte. Nu numai să fie toţi de prin oraşul Chişinău, de prin împrejurimile Chişinăului. Că fiecare deputat reprezintă interesele acelor oameni, din care au ieşit.”

-„Anume de jurişti. Şi economişti n-ar strica, fiindcă de asta are nevoie ţara, ca să ieşim din impas, din criza în care ne aflăm.”

-„Jurişti, economişti, ar trebui să fie, într-aşa plan.”

Europa Liberă: Dar Dumneavoastră, personal, în cine aţi avea încredere mai mult?

-„Mai mult în economişti.”

-„Important e să fie oameni. Şi mai degrabă să fie ingineri sau economişti, ca să poată să facă o analiză. Şi tot ce să facă să fie condus de ceva ce e, să spunem, pentru oameni.”

-„Universal să fie.”

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG