Linkuri accesibilitate

Publicarea convorbirilor telefonice umple cum nu se poate mai bine hârtoapele guvernării şi se armonizează perfect cu agenda politică.


Pentru a demonstra tuturor că suntem pe drumul cel bun, chiar şi comisarilor europeni nemulţumiţi de reforma justiţiei, zilele trecute presa a publicat documente din dosarul primului dintre cei mai controversaţi 500 de miliardari români. E un fel de a demonstra că actul justiţiei este transparent şi că un proces poate fi supus judecăţii poporului, înainte de a trece prin sălile tribunalului.

Putem, desigur, discuta, de ce un dosar în judecare poate fi văzut de oricine şi de ce ar deveni un best-seller publicat pe prima pagină a concurenţei. Cu toate acestea, tribunalul susţine că nu şi-a dat acceptul ca paginile dosarului să fie multiplicate şi nici publicate. Mai mult, niciun jurnalist nu a cerut să consulte dosarul, deşi acesta este accesibil publicului de acum zece zile. Semn că, după ce au fost violate de serviciile secrete, interceptările cu pricina au fost depuse la poarta sau în calculatoarele unor ziarişti aleşi după sufletul şi capacităţile lor lingvistice.

Documentele, incendiare, dezvăluiau cât de amănunţit şi profund anatomic îşi urăşte mogulul respectiv adversarii, dar şi cât de tandru şi răsfăţat se poartă cu partenerii săi. Publicarea convorbirilor telefonice umple cum nu se poate mai bine hârtoapele guvernării şi se armonizează perfect cu agenda politică. În parlament, două legi fuseseră votate pe-atunci de politicienii puterii care, după aceea, şi-ar fi retezat mâna de ciudă spunând că au fost dirijaţi greşit de creierii încinşi ai partidului. Nu-i nimic, spun ei, preşedintele va respinge legea şi se vor putea juca din nou cu ea.

Legile cu pricina ar fi micşorat povara fiscală şi, pentru că singura metodă de creştere a nivelului de trai cunoscută guvernului este înjumătăţirea populaţiei, o slăbire a jugului fiscal ar fi crescut speranţele de viaţă şi ar fi redus cifrele de emigrare. De asemenea, moţiunea de cenzură a opoziţiei plină de acizi şi baze a încins microfoanele Camerei Deputaţilor.

Impactul public al acestor incidente s-a diluat pentru că unul dintre cele mai eficiente canale de comunicare, cel al lui Sorin Ovidiu Vântu, s-a colmatat la ore de maximă audienţă. E paradoxal că jurnaliştii s-au văicărit pe la porţile Occidentului că au fost trecuţi pe lista pericolelor la siguranţa naţională a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării. Dar poate că, în mod paradoxal, este adevărat: jurnalismul feroce, turbat, fără discernământ şi limite legale, muşcatul la comandă politică şi tacticile de maşină de luptă ale câinelui de pază al democraţiei au început demult să franjureze codul deontologic şi dreptul la propria imagine.

Ce este mai îngrijorător însă este că ne-am obişnuit ca presa să publice asemenea interceptări, simulând caricatural dreptul democratic la informare. Asistăm la un proces general de îmbătrânire şi urâţire instituţională a unor drepturi şi principii care nici nu au apucat să se maturizeze. Se degradează şi, pentru că inspiră repulsie, toată lumea le ocoleşte, ţinându-se de nas.

După 20 de ani de când s-a ieşit în stradă împotriva metodelor intruziv-abuzive ale Securităţii, consumăm cu voluptate interceptările telefonice şi corespondenţa unor inşi care, pentru că sunt adversarii unui grup de oameni aflat la cârma ţării, au devenit duşmani ai poporului. Ceilalţi, prietenii puterii, râd de-şi rup gurile pe margine, deşi uneori râsul le îngheaţă pe faţă la gândul că, în curând, propriile lor înregistrări ar putea face audienţă.

Şi pentru că tatăl falimentarului Fond Naţional de Investiţii se simte singur şi părăsit, tot în aceste zile a fost eliberată din arest, cu trei ani mai devreme, mama FNI-ului. A ieşit din închisoare la miezul nopţii, ca o Furie ameninţând să scoaţă ochii fostului ei stăpân cu vitriol românesc. Şi toţi cei care urmăresc scandalul cu sufletul la gură ştiu din telenovele ce răni adânci poate lăsa în urmă mânia unei mame.

Opinia dvs.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG