Linkuri accesibilitate

Franța „în grevă” de 10 zile


Președintele Sarkozy: „Nu putem fi singura ţară din lume unde, cînd apare o reformă, o minoritate vrea să blocheze pe toată lumea”.

Mai multe oraşe franceze se confruntă cu grave probleme de aprovizionare cu carburant, şi ca urmare mare parte din activitarea economică are de suferit. Asta pentru că mai mult de un sfert din benzinăriile ţării nu au carburant, după blocarea tuturor rafinăriilor de către grevişti.

Protestatarii au blocat pentru scurtă vreme aeroportul de la Marseille, unde transportul în comun nu funcţionează, iar gunoiul nu a fost colectat de 9 zile.
Şi în ciuda faptului că preşedintele Nicolas Sarkozy a ordonat poliţiei să deblocheze cu forţa rafinăriile, forţele de ordine par a fi angrenate acum într-un joc de-a şoarecele şi pisica cu protestatarii: după ce poliţia îi alungă, aceştia revin, si rafinăriile rămîn blocate.

Principala nemulţumire este propunerea de majorare a vîrstei de pensionare de la 60 la 62 de ani, în cazul pensiilor parţiale, şi de la 65 la 67 de ani, în cazul pensiilor definitive.

Pentru prima oară de la declanşarea protestelor, Nicolas Sarkozy a ieşit public cu o declaraţie dură la adresa sindicatelor, acuzîndu-le că au luat ca ostatici economia, afacerile şi viaţa de zi cu zi a francezilor, iar aceasta va duce la dispariţia de locuri de muncă.„Nu putem fi singura ţară din lume unde, cînd apare o reformă, o minoritate vrea să blocheze pe toată lumea. Asta nu e democraţie”, a mai spus Sarkozy, explicînd de ce această reformă e necesară: „Tinerii intră pe piaţa muncii din ce în ce mai tîrziu în zilele noastre, pentru că studiază mai mult, ceea ce e foarte bine. Oamenii în vîrstă trăiesc din ce în ce mai mult pentru că speranţa de viaţa a crescut. Cum putem rezolva asta dacă nu prelungim perioada activă?”

Senatul francez a adoptat noaptea trecută un amendament care propune foarte vag o reformă sistemică a pensiilor de stat, pe baza regimului universal de puncte, începînd din 2013. La sfîrşitul săptămînii va trebui însă să voteze asupra legii de reformare a sistemului naţional de pensii, care a fost adoptată deja de camera inferioară. Iar sindicatele anunţă amplificarea protestelor dacă legea e adoptată.
  • 16x9 Image

    Lucian Ştefănescu

    Lucian ȘTEFĂNESCU (născut la Cluj în 1959), ziarist, corespondent la Biroul RFE/RL de la București (din 1991) și apoi redactor în Serviciul românesc al Europei Libere de la Praga.

XS
SM
MD
LG