Linkuri accesibilitate


Nici o problemă cu percepția Moldovei la nivel european. Mecanismele parlamentare de decizie lucrează lin, tocmai în baza unanimității de percepție și asta duce la situații destul de neobișnuite în Parlamentul European: acord în 10 minute! Moldova avea nevoie de un nou Protocol asupra accesului la Programe UE - rezum, pentru că titulaturile tehnice sînt mult mai complicate. Dezbaterea de marți a durat 10 minute și a pornit de la acordul deplin al tutror părților. Nu e un capăt țară dar e, în orice caz, unul din semnalele numeroase care spun că Moldova e „în cărți”, sau, altfel spus, că Moldova e încurajată masiv, pe „direcția euro”.

Pentru o definiție contrastivă, Ukraina a ajuns rapid într-o situație mai mult decît critică și e în centrul unui proiect de Rezoluție a Parlamentului European în care nu e loc de altceva decît de critici, avertismente și îngrijorări. Punctul cheie e acea parte a mesajului care face cunoscut autorităților de la Kiev că declarațiile de bune intenții nu pot garanta relații bune cu UE.

Numărul elementelor care lucrează direct sau indirect în favoarea administrației pro-europene de la Chișinău e mult mai mare. Nu numai că Ucraina oferă, în avans, o mostră de comportament omologabil cu situația unei Moldove condusă de comuniști; vizita Cancelarului Merkel la București poate fi plasată în aceași zonă de acțiune politică europeană pre-electorală. E greu de crezut că discuțiile de la București n-au atins problema spațiului moldovean și implicațiile strategice ale unei reveniri comuniste.
XS
SM
MD
LG