Linkuri accesibilitate

Jurnal de corespondent: „Din bube, mucegaiuri şi noroi ...”


Alexandru Călinescu

Alexandru Călinescu

În viziunea lui Vântu, presa face şi desface destine politice, influenţează decisiv rezultatul alegerilor, anulează o personalitate printr-o campanie de calomnii, împinge în faţă o nulitate sau distribuie portofolii ministeriale.


Ceea ce ştiam pînă acum din înregistrările convorbirilor telefonice ale lui Sorin Ovidiu Vîntu nu ne permitea să ne facem o imagine despre ce reprezintă ansamblul: o imensă groapă de gunoi. Iată că publicului i se oferă acum, aproape zilnic, mostre din aceste mormane de murdării şi dejecţii. În definitiv, oricît de urît mirositoare ar fi această operaţie, ea are şi o latură pozitivă: ne arată că avertismentele privind rolul nefast pe care îl joacă aşa-numiţii „moguli” nu sînt vorbe goale.

Asupra a ceea ce a vrut să fie şi se credea că este Sorin Ovidiu Vîntu nu mai planează nici o îndoială. Ca patron de presă, consideră că publicaţiile din trustul său trebuie să îi respecte orbeşte indicaţiile şi să îi servească, fără nici cea mai mică ezitare, interesele. Vorbeşte despre grupul de presă în termeni mafioţi, ca despre o „organizaţie”.

Trustul Realitatea-Caţavencu, îi reaminteşte unui jurnalist din subordinea sa, „este organizaţia lui Vîntu şi răspunde la comanda lui Vîntu”. În viziunea lui, presa face şi desface destine politice, influenţează decisiv rezultatul alegerilor, anulează o personalitate printr-o campanie de calomnii, împinge în faţă o nulitate sau distribuie portofolii ministeriale.

Că mulţi oameni politici, cu care Vîntu vorbeşte mult şi des la telefon, acceptă acest joc sinistru e o altă gravă – şi tristă – chestiune. Şi n-am alt cuvînt, decît tot „sinistră”, pentru a califica trivialitatea pe care Vîntu ţine să o imprime discursului său. Sunt pasaje unde fiecare frază e plină de incredibile vulgarităţi. Dacă e adevărat că „stilul e omul” atunci orice comentarii sînt de prisos.

În haznaua peste care domneşte Vîntu am regăsit, din păcate, Academia Caţavencu. Sînt un vechi cititor al acestei reviste, aşa cum sînt un vechi cititor al săptămînalului francez care i-a servit drept model, Le Canard enchaîné. Mi-au plăcut, la ambele, verva satirică, umorul molipsitor, fantezia, spiritul de frondă, imaginaţia lingvistică (vizibilă, spre exemplu, în foarte inspirate calmabururi) etc. Am citat cu premeditare titlul hebdomadarului francez. De la înfiinţare pînă azi, Le Canard enchaîné a respectat strict principiul independenţei financiare: revista aparţine redactorilor, nu există nici un investitor străin, nici un „sponsor” cuprins brusc de un acces de generozitate.

Am crezut, multă vreme, că la fel stau lucrurile la Academia Caţavencu. Aşa a şi fost un timp. Apoi, revista a devenit proprietatea lui Vîntu. Părea, totuşi, să meargă pe aceeaşi linie editorială. Pînă cînd, acum aproape un an, un grup masiv de redactori au denunţat intervenţionismul lui Vîntu şi au fondat un alt săptămînal, intitulat Kamikaze. Le citesc pe amîndouă, Caţavencu cu nostalgie, Kamikaze cu simpatie. „Dizidenţii” atacă subiecte care sînt tabù în Caţavencu. Unul dintre subiecte este, bineînţeles, Vîntu însuşi.

Din stenograma unei convorbiri cu Doru Buşcu, unul din cei care au rămas în redacţia Academiei Caţavencu, reiese cît se poate de limpede că pentru patron umorul nu e un subiect ce poate fi tratat cu lejeritate. S-a terminat cu glumele de genul „independenţă editorială”, îl avertizează el pe Buşcu. Şi mai departe: „Academia Caţavencu este o organizaţie patronală. Ea trebuie să răspundă intereselor patronului (...) Ea trebuie să răspundă intereselor lui Sorin Ovidiu Vîntu”. Se poate ceva mai clar? Oricum, umorul nu e partea tare a lui Vîntu. Cel puţin aşa reiese din modul în care-l apostrofează pe Sergiu Toader, fost preşedinte al grupului Realitatea-Caţavencu: „Păi presa trăieşte din sînge, f..., puroaie, de unde trăieşte presa?! Din fapte pozitive? Ce dracu!”. Această viziune argheziană arată că, dacă n-are simţul umorului, Vîntu are în schimb, cu prisosinţă, simţul proprietăţii: în aşa măsură încît socoteşte că cititorii trebuie să rîdă doar atunci cînd rîde el primul.
XS
SM
MD
LG