Linkuri accesibilitate

Felicia Crețu (Asociația de Caritate și Asistență Socială ACASĂ): „Cred că trebuie să le arătăm bătrînilor că avem nevoie de ei”.



Europa Liberă: În general se consideră, că atitudinea faţă de bătrâni face parte din criteriile de etică şi morală ale societăţii, dar când vine vorba de bani – clacăm. Mai ales societăţile în tranziţie. A ajuns societatea la o concluzie, mai mult sau mai puţin unanimă că declaraţiile de natură morală, poetică, scriitoricească, trebuie să se transforme în fapte?

Felicia Crețu
Felicia Creţu: „Din păcate, nu. Sunt chiar convinsă că societatea noastră nu a ajuns încă să înţeleagă, să fie conştientă, să ia atitudine, să se implice, să fie responsabilă vis-a-vis de această categorie socială, consider, cea mai marginalizată şi neglijată la noi în ţară. Şi care, de fapt, poate fi transformată într-un capital de valori extraordinar, pentru că pe durata vieţii au acumulat foarte multă experienţă, foarte multă informaţie şi au ajuns la un moment dat, la o anumită vârstă, unde oficial ei trebuie să-şi înceteze activitatea. Şi iată, toate aceste valori rămân blocate. Ele trebuie puse să funcţioneze şi să ne ajute pe noi. Cred că acest lucru ar fi unul din componentele foarte importante, când vorbim de sistem de îngrijiri, pentru că noi asta trebuie să folosim. Şi după aceea să ne creăm în atitudinea şi acţiunile noastre acel sistem de îngrijiri pentru ei.”

Europa Liberă: Într-o societate de tranziţie, cum este cea moldovenească, marea problemă este că oamenii aceştea sunt vulnerabili, pentru că vin dintr-un sistem sovietic, au intrat într-un sistem capitalist, au fost şi sărăciţi, sunt şi nemulţumiţi, au o frustrare. Cum îi ajutăm în sensul ăsta?

Felicia Creţu: „Eu cred că trebuie să le arătăm că avem nevoie de ei şi să-i implicăm pe acei, care mai sunt în forţă şi pot să funcţioneze. Ei vor foarte mult să se implice şi credeţi-mă că se bucură foarte mult atuci când sunt implicaţi. În toate proiectele noastre, în toate centrele noastre de zi, simple activităţi sociale, atunci când îi adunăm şi încercăm să discutăm cu ei. Ei se implică foarte frumos, în câteva luni se observă o îmbunătăţire a psihicului lor, a moralului lor. Ei sunt mai sănătoşi, au forţă să activeze. Ceea ce există în Occident – acele mici asociaţii ale pensionarilor pe domenii, care sunt implicaţi, începând de la consiliile din comunităţi, consiliile de pe lângă primării şi consiliile municipale, până în instituţiile de stat. Văd acest lucru, care rămâne să fie absolut uitat şi neluat în seamă la noi.”

Europa Liberă: Totuşi problema fondurilor există? Sau este o problemă de priorităţi? Că bani niciodată nu o să fie suficienţi, că totdeauna o să existe mai multe capitole de cheltuieli, decât de venituri.

Felicia Creţu: „Este o problemă de priorităţi. Aveţi dreptate, bani niciodată n-o să existe. Chiar şi cu fondurile pe care le avem, sunt convinsă, nu ştim să le gestionăm corect. Pentru că ar fi posibil de organizat pentru ca să ajungă. Pentru că nu putem dezvolta un sistem complex într-un plan de acţiuni. El trebuie să fie dezvoltat pe etape, pe priorităţi şi atunci banii o să ajungă. Cu suportul din Occident, pentru că s-a făcut foarte mult cu suportul din Occident. S-a dezvoltat o bază oarecare deja pentru îngrijiri şi cu ceea ce există în ţară. Eu cred că fondurile trebuie să învăţăm şi să le gestionăm şi să le înmulţim. Ele pot fi înmulţite şi folosite eficient. Şi să le punem să funcţioneze şi să ne ajute.”

Europa Liberă: Şi ultima întrebare, poate cea mai dificilă. Dacă nu cumva şi instituţia familiei nu susţine acest test, cedează, atunci când este pusă în situaţia să aibă un bătrân acasă, să-l îngrijească, să mobilizeze tot felul de resurse. Instituţia familiei susţine acest examen, sau nu?

Felicia Creţu: „Din păcate nu. În acest moment la noi în ţară nu. Poate există alte persoane, care au altă experienţă, eu vă spun cu certitudine: nu. Din păcate. Şi aici mai vine şi o chestie de paradox, pentru că noi tradiţional, dacă e să analizăm cum a fost în alte timpuri. O familie care avea un bătrân, niciodată nu-l părăsea, nu-l lăsa, nu-l neglija. Avea grijă. Lucrul ăsta se făcea cu demnitate şi nu cu mult tam-tam. Da? Nu se vorbea mult. Din păcate, acuma cedeză foarte uşor. Şi din nou, în faţă se pune problema financiară. O consider mult mai complexă. Nu este vorba numai de bani. Este vorba şi de morală, este vorba şi de multă educaţie, este vorba şi de alte elemente importante.”
XS
SM
MD
LG