Linkuri accesibilitate


Nadine Gogu: „Există un interes din partea presei. Deci au fost foarte multe materiale. Jurnaliştii au fost interesaţi în special de procesul electoral, dar şi de procesul politic, în special de disensiunile din interiorul Alianţei. Au fost foarte multe ştiri care au vizat acest subiect. Referitor la posturile publice care ne interesează în mod special, pentru că e vorba de posturi finanţate din bugetul statului, comparativ cu campaniile precedente remarcăm accesul mai multor partide, a concurenţilor electorali în ştirile de la Moldova 1 şi Radio Moldova.

În plus, se observă că Moldova 1 renunţă la practica pe care o aplica în anii precedenţi, de a include în buletinele de ştiri în primul rînd ştirile despre primele persoane în stat. Au apărut în ştirile de la posturile publice, şi în context pozitiv, şi în context negativ, anumiţi concurenţi, dar marea majoritate au fost prezentaţi neutru. Posturile de nişă - Publika TV, Jurnal TV - au oferit, spre deosebire de celelalte posturi, acces mai multor partide extraparlamentare. La fel, nu remarcăm deocamdată tendinţe clare de favorizare sau defavorizare a concurenţilor electorali.

Şi din posturile de radio, PRIME FM şi Vocea Basarabiei, putem spune cu toată certitudinea că la Vocea Basarabiei se observă partizanatul în favoarea Alianţei pentru Integrare Europeană şi în defavoarea PCRM-ului. În presa scrisă, de fapt, s-au păstrat aceleaşi tendinţe ca şi în campaniile trecute. Acele ziare, care au favorizat în trecut Partidul Comuniştilor, o fac şi acum. Moldova Suverană, Nezavisimaia Moldova, portalul OMG.MD, în principal. Alte ziare se remarcă printr-o atitudine mai favorabilă faţă de partidele componente ale AIE. ”

Europa Liberă: Dacă ar fi să concluzionaţi, cum a intrat presa în campanie- cu stîngul sau cu dreptul?

Nadine Gogu: „În cazul posturilor de radio şi televiziune remarc o îmbunătăţire, aş zice. Oricum e mai bine ca anul trecut, cu siguranţă. Presa scrisă, agenţiile, online-ul se poate de zis că au intrat cu stîngul în campanie. Pentru că nu am observat schimbarea”.

Europa Liberă: Dar Noul Regulament adoptat de CEC cu privire la reflectarea campaniei în mass-media, un regulament mai liberalizat, care le dă mînă liberă jurnaliştilor, va împuţina sau dimpotrivă va mări numărul de încălcări, cum credeţi?

Nadine Gogu
: „Ar putea să facă mai multe pentru că au mai multă libertate. Dar dacă ar fi să comentez regulamentul mai puţin strict ca în anii trecuţi, eu cred că asta nu poate să influenţeze decît în bine modul în care presa va reflecta, în special cînd vorbim despre dezbaterile electorale. Nu mai există anumite restricţii de care trebuie să ţină cont posturile de televiziune şi de radio. Acum e la discreţia redacţiilor să vadă pe cine invită şi cînd anume invită, astfel încît dezbaterile să fie interesante şi să fie siguri că telespectatorii au interesul să privească astfel de emisiuni. ”

Europa Liberă: De această dată cetăţenii vor avea parte de o campanie echilibrată şi imparţială, dacă e să anticipăm?


Nadine Gogu
: „Din păcate, nu sînt atît de optimistă. Primele două săptămîni nu sînt un indicator, pentru că au fost mai puţine ştiri cu caracter electoral direct, dar cred că pe parcursul campaniei actuale vor fi diferite atacuri, unele regizate, şi presa ar putea să cadă în capcana asta şi va reflecta pe larg. Sperăm totuşi că colegii noştri vor ţine cont de anumite principii cînd vor reflecta campania, dar, repet, nu sînt atît de optimistă. ”
XS
SM
MD
LG