Linkuri accesibilitate

Gazul rusesc scumpit în ultimul trimestru al anului (Știreazilei.md).


Religia revine în şcoală, anunţă Timpul de astăzi care precizează că aproape jumătate dintre şcolile din R. Moldova şi-au trecut în orar „religia”, materia fiind studiată facultativ de peste 60 de mii de elevi.

Pavel Păduraru, ziaristul de la această publicaţie „teleportat în Italia”, a trecut pe la o cantină socială „Caritas” din nordul peninsulei şi trage următoarea concluzie - fugind de Voronin, moldovenii ajung în Italia ca să mănînce la „Caritas”.

În locul editorialului lui Constantin Tănase, găsiţi astăzi în Timpul discursul acestuia întitulat „Moldova noastră, ca o matrioşka rusească” la cel de-al doilea congres al jurnaliştilor români de pretutindeni care a avut loc săptămîna trecută la Chişinău. Presa de la Chişinău are nevoie de profesionalizare, le-a spus Constantin Tănase jurnaliştilor adunaţi la acest congres, sugerîndu-le că ar fi nevoie de stagii îndelungate ale jurnaliştilor de la noi la instituţii de presă din România şi ca ziatriştii buni din România să facă un an-doi de armată în presa noastră.

Şi cîteva teme din presa de pe internet. „Vom semna acordul de reglementare a traficului de la frontieră, pentru a le lua comuniştilor această armă”, îl citează cu o declaraţie pe preşedintele României, Traian Băsescu, portalul de ştiri Unimedia.md.

În trimestrul al IV-lea, Moldova va plati pentru gazul rusesc cu 3 dolari mai mult fata de trimestrul al III-lea, chiar dacă tarifele pentru consumatorii finali vor rămîne neschimbate, anunţă ştireazilei.md.
XS
SM
MD
LG