Jurnal de corespondent acum semnat de Dan Alexe, exasperat de Vivaldi la minut şi de taifasul cu nişte arătări electronice …
Zilele trecute mi-am descoperit un nou subiect de ura: cred ca putine lucruri sint mai pernicioase si mai distrugatoare de nervi decit centralele telefonice de azi, cu mesaje preinregistrate, unde o voce manierata iti spune: „Ati accesat casuta telefonica a companiei cutare… Pentru secretariat apasati 1… Pentru serviciul tehnic 2… pentru facturi 3…” si asa mai departe pina la 9. Apesi, dupa care robotica – pentru ca vocile astea artificiale sint intotdeauna femei- te trimite in alte increngaturi si subdomenii, si cind chiar crezi ca ai nimerit… dai de muzica!…
Bach, Vivaldi, muzica adormitoare si pretentioasa, muzica de metrou si ascensor. Dupa vreun minut, ticaloasa de voce din computer te informeaza ca „stimat client, dat fiind numarul mare de apeluri, nu putem sa va raspundem actualmente. Va rugam sa reveniti ulterior.” Asa mi-a zis toanta de masina fara suflet, dupa care a inchis. A inchis dupa ce ma tinuse cu Vivaldi vreo trei minute, pe care stiu ca au sa mi le factureze trei euro, pentru ca sunam din strainatate. Sunam din strainatate, jurnalist independent, plecat pe banii mei, si vroiam sa intreb compania de telefon de ce nu am internet. Internet pe telefon, pentru care platesc un abonament scump, dar iata ca eram printre straini si nu mergea, iar cind sunam la ei, la provideri, un robot imi dadea sa ascult Vivaldi la un euro minutul. Mai mult, muzica aia nici nu variaza vreodata, asa ca atunci cind suni mai tirziu dai de aceleasi indicatii monotone, pe care trebuie sa le asculti, la un euro minutul.
As fi abandonat, dar aveam absoluta nevoie de internet si am stat ascultind Anotimpurile lui Vivaldi si imaginindu-mi factura mea ca pe un contoar dintr-un taxi care ticaie obraznic si-ti aminteste ca iar va trebui sa te imprumuti pentru a putea pleca in vacanta.
La a cincea incercare, tocmai cind ma gindeam ca cu ce s-a incasat acolo as fi putut sa-mi cumpar integrala Vivaldi in colectie de lux, o voce umana prietenoasa mi-a raspuns, prezentindu-se cu nume de om si nu de aratare electronica. I-am explicat problema –ca sint in strainatate si ca n-am internet per telefon, desi am platit un abonament Premium / De Luxe-, la care distinsa voce m-a informat ca pot sa-mi activez singur contul, mergind pe site-ul lor de internet!…
Mai intai am crezut ca glumeste, eu tocmai spunindu-i ca problema e tocmai ca n-am internet, dar am inteles ca biata creatura atita fusese invatata sa spuna… si am inchis. Nu stiu daca ar fi ceva de inteles din aceasta trista si mica aventura, dar parca totusi ni se spusese ca tehnologia avea sa ne usureze vietile.
