Linkuri accesibilitate

17.10 - București: Senatul și raportul asupra activității FPS


Camera deputaţilor a adoptat propunerea ţărănistului Vasile Lupu privind modificarea regulamentului pentru simplificarea procedurii de ridicare a imunităţii parlamentare.


17 octombrie 2000

Actualitatea. (Moderator: Radu Călin Cristea; corespondent: Dan Răspopa).

Senatul și raportul asupra activității FPS.

„Raportul comisiei senatoriale de ancheta a FPS are un caracter diversionist şi a fost finalizat abia în perioada campaniei electorale pentru a fi utilizat in lupta politica”- declaraţia îi aparţine preşedintelui Fondului Proprietăţii de Stat, Radu Sarbu şi a fost făcută în plenul Senatului, în contextul prezentării şi dezbaterii acelui raport.

E greu de înţeles de partea cui e dreptatea, pentru ca multe din luările de pozitie au semănat cu bancurile vechi cu Radio Erevan. Domnului Sarbu i se pun în seamă matrapazlîcuri greu, dacă nu imposibil de probat. De cealaltă parte, domnul Sarbu se apăra şi spune că nu e adevarat că FPS ar fi promovat 74 de parlamentari, sau funcţionari parlamentari în Consiliile de Administratie şi AGA şi că ar fi de fapt, vorba de 15 astfel de persoane, dintre care, nu mai puţin de 14 ar reprezenta opozitia.

Cu 87 de voturi pentru, 28 împotrivă şi 6 abţineri, plenul Camerei superioare a adoptat marţi un proiect de hotarire referitoare la raportul comisiei senatoriale care a anchetat achivitatea din ultima vreme a FPS. Printre altele, în raportul însuşit prin vot de Senat se arată ca FPS a încălcat prevederile legale în vigoare, legate de desfăşurarea licitaţiilor şi de evaluarea societăţilor în vederea privatizării.

De asemenea, în documentul semnat de 11 senatori, 6 ai puterii, 4 ai opoziţiei şi un independent se critica si activitatea FPS referitoare la pretul de adjudecare a pachetului de acţiuni, la modul de încheiere a contractelor de vînzare-cumpărare, precum şi la respectarea clauzelor contractuale privind realizarea investitiilor şi gestionarea actiunilor de catre cumpărator. (...)

Potrivit hotărîrii adoptate marţi de plenul Senatului, în baza datelor prezentate în raportul comisiei, guvernul şi ministerul public vor extinde ancheta asupra FPS, la toate persoanele fizice si juridice implicate şi vor stabili răspunderile ce le revin. Concluziile acestei anchete, măsurile adoptate şi soluţiile de rezolvare a problemelor ridicate vor fi prezentate Senatului de catre executiv şi Parchet în 30 de zile de la publicarea hotaririi în monitorul oficial.

Tot marţi, plenul Camerei deputaţilor a adoptat, cu un singur vot împotrivă şi 6 abţineri, propunerea ţărănistului Vasile Lupu privind modificarea regulamentului acestui for legislativ, în sensul simplificării procedurii de ridicare a imunităţii parlamentare. Astfel, potrivit noilor prevederi, care se vor aplica odată cu constituirea noului Parlament, la cererea ministrului justiţiei, un deputat va putea rămîne fără imunitate daca majoritatea membrilor camerei vor vota împotriva sa, şi nu 2 treimi, cît prevedea pînă acum regulamentul. La solicitarea PDSR, în textul regulamentului a fost introdus şi un amendament potrivit căruia Ministrul Justiţiei va trebui să adreseze conducerii Camerei, în vederea ridicării imunităţii parlamentare o cerere în care să se prevadă distinct infracţiunile pentru care un deputat ar urma să fie trimis în judecată.
XS
SM
MD
LG