Linkuri accesibilitate

Identificarea cu un personaj fictiv sau Retorica lui Rick


Laura Munteanu

Laura Munteanu

Laura Munteanu: „În general, nu mă gândesc la viitor. Nu pot. Mă gândesc la consecințe, numai nu la viitor”.


Laura Munteanu, nascuta la 29 iunie 1994 in orasul Chisinau. Eleva la Liceul „Prometeu“. A absolvit scoala de arte „A. Sciusev”. Studiaza limba japoneza la Fundatia pentru relatii moldo-japoneze. Frecventeaza cursuri de studiere a limbii franceza la Alianta Franceza.



Luni
Ziua a început oribil. Cu dureri de cap după mici insomnii periodice, mici migrene de care nu se ține cont în timpul celor 6 lecții la fel de constante. Poate că e de vină cafeaua nebăută de dimineață, poate dușul întârziat. Poate că sunt de vină chimiile și matematicile dublate. Poate e de vină rutina dar cred că fără rutină aș obosi. Nu sunt nici îngrozită de banalitate și nici nu îi ies în întâmpinare, dar o multitudine de evenimente noi zilnic nu mi-ar da șansa să le descopăr în profunzime. Nu aș mai avea impulsul de a ieși din rutină, aș fi într-adevăr o conformista împăcata. Probabil nici n-aș acorda atenție subiectului. Dar în principiu aș obosi. De asta apreciez orice eveniment. Unul pe care il astept este nunta fratelui meu Victor, care va fi departe de casa, tocmai in Germania.


Marți
Am început ziua cu o minciună. M-am mințit pe mine însumi. Cred că am inventat-o pentru a face ca ziua să-mi pară mai bună. Poate am făcut-o în vis. Dar știu sigur că aveam senzația de omizi pe inimă pe care o ai atunci când minți. Am avut lecții ușoare. Reverii și socializări. Planuri colosale, desigur irealizabile. La biologie mă vedeam cu Premiul Nobel în mână. La engleză, deschideam școli de retorică. La fizică eram inginer. Seara eram obosită. Am realizat că am mințit inconștient de câteva ori pe parcursul zilei. Minciuni mici și nevinovate pe care le treceam inconștient cu vederea. Dar am mai realizat că am fost mințită și eu, însă din politețe. Apreciez mult bunul simț uman, însă manifestat la timpul lui. După ce m-am mai gândit puțin mi-am dat seama că în locul respectivelor persoane aș fi făcut la fel. Și din nou am avut impresia că mă insel.

A fost ziua de nastere a unei prietene foarte bune. Cred că azi am realizat cât de mult mă bucură zilele de naștere ale prietenilor apropiați. Ador să am o zi dedicată mie – la fel de tare mă bucură să le-o fac altora. La mulți ani, draga mea! De data asta nu am mințit.

Miercuri
Laura Munteanu
Am mâncat niște prăjituri delicioase dimineața și am început școala cu un zâmbet. La liceu profesorul de matematică avea dispoziție și nu am mai numărat minutele până la sfârșitul zilei. Am scris bine un test la franceză pentru care nu eram pregătită. Sau poate nu l-am scris bine. La fizică mi-am amintit de vară și de gașca noastră. La Alianța Franceză am gândit în japoneză. Am mers si la spital unde e internata o prietena. Ma bucur ca am surprins-o râzand cu pofta. Dar m-au intristat conditiile de spital unde suiera vântul. Am făcut o plimbare până acasă pe străzile din centrul capitalei, pe care exact cu un an în urmă le parcurgeam cu alte cizme și alte trăiri. Și lăsam doua perechi de urme pe frunze. M-a întâmpinat cald mama acasă și de atunci tot fredonez un cântec de Beatles. Ador sunetul de chitară, și când aud un cântec frumos, am obiceiul să zic că parcă-mi ”cântă cineva la inimă”. Uite așa m-am simțit azi. Mângâiată. Nu-mi pot exterioriza plăcerea sufletească și nici sentimentele. Și asta e partea proastă a zilei.

Joi
Eu de-o vară număr zilele până la 14 octombrie, din două mari motive. În fiecare an e soare, e frumos în zona din centrul urbei și anume pe 14 octombrie îmi scot paltonul roșu care mă face să mă simt mai bine. Nu sunt mare admiratoare a „Hramului” Chișinăului, nu țin minte ultima dată când am trecut prin centrul orașului la această dată și nu cred că manifest lipsă de patriotism de vreme ce nu-mi place sărbătoarea. Dar dacă tot nu e zi de școală, ieșim și ne plimbăm. Pentru că prietena cea mai bună e în spital credeam că va fi o zi oribilă. Dar a fost soare. Si dacă nu vine muntele la Mohamed, vine Mohamed la munte. Am fost la ea acasă, am petrecut cateva ore de suflet și am făcut tradiționala poză de 14 octombrie. E o traditie. De cativa ani facem acest lucru pentru a compara schimbarea.

Al doilea motiv a fost concertul trupei Scorpions. Eu nu pot să-mi exteriorizez sentimentele, dar sunt foarte sensibilă la artă. Iar rockul lor este o artă. Când am ajuns acasă, îmi simțeam coardele vocale ca două cremene tocite și brațele plângeau de febră musculară. Dar eram mult prea fericită, și eram mândră că voi avea ce să le povestesc nepoților, i-am auzit pe oamenii-legendă vorbind românește, făcând spectacol și scriind ultimele pagini din istoria lor.

Vineri
După concertul celor de la Scorpions, m-am trezit surprinzător de înviorată și dornică să ies din casă. Am băut în sfârșit cafeaua de dimineață împreună cu prietena dragă. Am reușit să vânez câteva mere de la colegi. Am o mică obsesie pentru aceste fructe.

Am gândit mult. La matematică asupra muzicii, la engleză – asupra oratoriei, la română – cu gândul la limbajul de lemn al diplomației, la geografie – asupra literaturii și am încheiat cu o informatică în expansiune globală.

De 7 ani fac japoneză, și un lucru practicat mult timp îți imprimă anumite concepte. De exemplu, japonezii nu fac vreo distincție gramaticală între prezent și viitor. In general, nu mă gândesc la viitor. Nu pot. Mă gândesc la consecințe, numai nu la viitor.

Scena mea preferată din Casablanca este cea în care personajul principal, un ins foarte calculat și foarte bine conceput, răspunde la întrebarea „Ce faci diseară?” prin „Eu nu fac planuri pentru perioade de timp atât de lungi.” A fost unicul moment în care m-am identificat cu vreun erou fictiv.
XS
SM
MD
LG