Linkuri accesibilitate

Estimări și calcule electorale legate de o populație extrem de eterogenă

Noţiunea de “diasporă moldovenească” este contestată de o bună parte dintre cercetători pentru că s-ar suprapune oarecum cu cea românească graţie unor repere etno-identitare comune. Totuşi, dacă am lăsa la o parte aceste discuţii, la fel de interminabile ca şi cele despre adevărata identitate a moldovenilor, am putea spune că diaspora moldovenească este extrem de eterogenă, fiind formată fie din urmaşii celor deportaţi de pe teritoriul dintre Nistru şi Prut de regimul stalinist, fie băştinaşi, precum cei din regiunile Odesa şi Cernăuţi, fie cei care au emigrat în căutare de muncă în Rusia şi, mai nou, în ţările Uniunii Europene, Statele Unite sau Canada.

În puţinele studii şi articole teoretice care există în această problemă, actuala diasporă a RM este împărţită convenţional în trei categorii mai vizibile– românii/moldoveni din România, românii/moldoveni din Rusia şi românii/moldoveni din Occident. În ce măsură prima categorie, compusă din cei care se mută din RM în România, se poate defini ca „diaspora moldoveneasca” este greu de spus, cred observatorii, pentru că aceasta categorie se simte bine la Bucuresti, ca si la Chisinau, si nu face distinctiile intre „roman” si „moldovean” decat geografic. Se crede că moldovenii plecaţi peste Prut sunt din ce in ce mai multi si din ce in ce mai cunoscuti, iar nume precum Anastasia Lazariuc, Arsenie Toderas, Anna Lesko, fratii Vakulovschi, Tania Popa sau Tina Geru sunt dovezi încontestabile ale acestor percepţii.

Dacă despre moldovenii plecaţi peste Prut nu există statististici exacte, atunci despre cei din Rusia se crede că ar fi, cum a arătat ultimul recensămînt din această ţară, în număr de cca. 180 de mii, la care se mai adauga peste 250 de mii de oameni aflati la munci, multi dintre ei impreuna cu copiii. Când vine vorba despre Occident, în lipsa unor date oficiale relevante, există tot felul de estimări aproximative, cele mai multe indicând cifre între 600 de mii şi un milion de cetăţeni moldoveni.

Un număr atît de mare de potenţiali alegători nu a avut cum să nu intre în unghiul de preocupare al clasei politice de la Chişinău, obişnuită iniţial să-i perceapă pe moldovenii din diasporă în primul rind ca pe nişte furnizori de remitenţe. În timpul guvernării comuniste, observatorii şi presa au semnalat numeroase încercări ale autorităţilor de a “seduce” diaspora, însă fără mare succes cum au arătat rezultatele scrutinelor marcate de prezenţă redusă. E suficient să ne amintim aici despre un singur program de “susţinere a diasporei”, cel din 2006 iniţiat de guvernul Tarlev, care nu s-a încheiat, spun analiştii, cu rezultate palpabile.

Autorităţile proeuropene de după alegerile din 2009 au încercat şi ele să-şi eficientizeze relaţia cu diaspora, fiind tentate chiar să o instituţionalizeze prin intermediul unei agenţii ce să gestioneze problemele acesteia. Discordiile din sînul alianţei de la guvernare, legate mai ales de veşnica competiţie electorală dintre componentele sale, nu au permis partidelor constituante ale acesteia să cadă de acord asupra fondării unei astfel de instituţii.
XS
SM
MD
LG