Linkuri accesibilitate

Comisia Juridică cere PG să-l interogheze pe Voronin în calitate de bănuit


Ion Pleșca (Comisia pentru imunități): Parlamentul ar putea, la rigoare, să dezbată ridicarea imunităţii fără avizul comisiei.


Comisia parlamentară juridică a întors Procuraturii cererile prin care aceasta solicită să fie ridicată imunitatea a doi deputaţi comunişti, unul dintre ei fiind fostul preşedinte Vladimir Voronin. Comisia a stabilit că va hotărî dacă să recomande sau nu ridicarea imunităţii celor doi numai după ce Vladimir Voronin şi Anatolie Popuşoi, alt deputat comunist urmărit de anchetatori, vor fi interogaţi de procurori în calitate de bănuiţi. Procuratura nu are însă un termen precis pentru a prezenta noile materiale în faţa comisiei. Preşedintele acesteia, Ion Pleşca susţine că, la rigoare, parlamentarii se pot pronunţa în această problemă şi fără avizul comisiei pe care o conduce.

Comisia pentru numiri şi imunităţi din Parlament amînă pentru a doua oară luarea unei hotărîri legate de ridicarea imunităţii, la cererea Procuraturii Generale, a deputaţilor comunişti Vladimir Voronin şi Anatolie Popuşoi. Acum două săptămîni, comisia a cerut procuraturii să prezinte probe suplimentare. De această dată, comisia şi-a anunţat dorinţa ca, mai întîi de toate, cei doi parlamentari să fie interogaţi de procurori în calitate de bănuiţi, fapt calificat de preşedintele comisiei Ion Pleşca drept „scăpare a procuraturii”.

Ion Pleșca: „Probe sînt suficiente dar acolo au fost nişte momente scăpate şi care n-au fost duse pînă la capăt. N-au fost interogate cele două persoane ca bănuiţi. Asta se permite şi fără ridicarea imunităţii şi după aceea procurorii să întreprindă şi alte măsuri procesuale şi pe urmă să se adreseze în comisie”.

Adjunctul Procurorului general Andrei Pîntea a declarat Europei Libere că nu exclude ca, după audieri, procuratura să ceară din nou parlamentarilor să-i lipsească pe Voronin şi Popuşoi de imunitate, dacă va considera că nu poate acţiona altfel. Legea spune că un deputat nu poate fi perchiziţionat la domiciliu, reţinut sau arestat tot aşa cum un dosar pe numele unui deputat cu imunitate nu poate fi trimis în instanţa de judecată.

Pînă cînd procuratura va veni cu noi materiale în faţa comisiei de specialitate, aceasta urmează să clarifice şi altă situaţie, legată de imunitatea pe care i-o acordă lui Voronin calitatea de membru al delegaţiei R. Moldova la APCE. Ion Pleşca a anunţat azi că în calitate de preşedinte al comisiei va face o interpelare la APCE pentru a se evita interpretările pe marginea acestei chestiuni ce s-au făcut auzite pînă acum. În aceste circumstanţe, spune Ion Pleşca, nu se ştie cînd se va întruni comisia în următoarea şedinţă, dar, la rigoare, Parlamentul ar putea să dezbată ridicarea imunităţii celor doi deputaţi comunişti fără avizul comisiei de specialitate, a adăugat preşedintele acesteia. Asta dacă speakerul decide să convoace plenul Parlamentului avînd pe ordinea de zi ridicarea imunităţii lui Voronin şi Popuşoi.

I-am cerut lui Nicolae Osmochescu, expert în drept constituţional, să ne explice de ce Parlamentul, care este dizolvat, poate fi convocat în legătură cu ridicarea imunităţii de deputat şi nu poate examina alte chestiuni considerate importante, cum ar fi bunăoară legea bugetului pentru 2011.

Nicolae Osmochescu: „Bugetul trebuie să fie examinat în trei lecturi, asta-i lege organică. Prin lege organică se reglementează problemele de finanţe, inclusiv bugetul. Şi pentru buget este o procedură specială: trei lecturi.”

Ca să fie adoptată, o lege organică trebuie să fie votată de 50+1 deputaţi, cu condiţia ca la şedinţă să fie prezenţi toţi 101 de deputaţi, spune Nicolae Osmochescu. Pentru ridicarea imunităţii deputaţilor comunişti însă este suficientă o majoritate simplă, adică 51 de voturi.

După ce procuratura a adus pe agenda publică ridicarea imunităţii fostului preşedinte Vladimir Voronin pentru neglijenţă în serviciu, soldată cu moartea a cel puţin o persoană şi cu mari pagube, componentele actualei guvernări liberale s-au arătat dispuse să sprijine demersul, iar PD a mai cerut ca procuratura să vină cu probe ale vinovăţiei care să nu poată fi puse la îndoială.
XS
SM
MD
LG