Linkuri accesibilitate

Liu Xiaobo, un proeminent dizident chinez laureat al Premiului Nobel pentru Pace


Liu Xiaobo

Liu Xiaobo

Liu Xiaobo: democratizarea Chinei „va progresa foarte lent”.


Anunțul Comitetului Nobel de la Oslo nu vine ca o surpriză, nominalizarea dizidentului chinez Liu Xiaobo pentru premiul de anul acesta fiind susținută de alți laureați de marcă, Vaclav Havel și Dalai Lama.

Liu Xiaobo, astăzi în vîrstă de 54 de ani, este un intelectual chinez de renume, o veche figură emblematică a mișcării democratice din piața Tiananmen, din 1989, condamnat și închis de mai multe ori în China pentru ideile și criticile sale la adresa regimului comunist.

Profesor la Universitatea normală din Pekin, în 1989, după ce a revenit în China din Statele Unite, unde fusese profesor invitat la Columbia University, la New York, Liu Xiaobo s-a alăturat mișcării declanșate de studenți și a fost arestat imediat după reprimarea ei. A petrecut un an și jumătate în închisoare fără să fi fost judecat și condamnat. La cîțiva ani după eliberare, acuzat de a fi cerut o reformă politică și eliberarea celor încă în închisori după reprimarea mișcării Tiananmen, Liu Xiaobo, a fost din nou arestat și trimis într-un lagăr de reeducare prin muncă, din 1996 pînă în 1999.

Exclus din Universitate, ulterior Liu Xiaobo a devenit unul dintre animatorii Centrului independent Pen din China, o grupare de scriitori prin care a păstrat contactul cu strîns cu lumea exterioară. Interzis de la publicare în China, scrierile sale au fost difuzate în Hongkong.

In 2008, după ce fusese co-autorul Cartei 08, redactată după modelul Cartei 77 din Cehoslovacia și care cerea democratizarea Chinei, Liu Xiaobo a fost arestat și un an mai tîrziu condamnat la 11 ani de închisoare pentru incitare la subversiune antistatală. Cu acel prilej, în ziua de Crăciun 2009, un funcționar al ambasadei americane de la Beijing, Gregory May citea în fața ziariștilor o declarație semnificativă: „Guvernul Statelor Unite este profund îngrijorat de sentința la 11 ani de închisoare anunțată astăzi în cazul proeminentului activist pentru democrație în China... Persecutarea persoanelor individuale pentru exprimarea pașnică a opiniilor politice contravine normelor internațional recunoscute ale drepturilor omului. Dl. Liu a activat pașnic pentru stabilirea unor procese democratice în China.”

Declarația americană a fost urmată de declanșarea unei ample campanii internaționale pentru eliberarea dizidentului, iar astăzi, Catherine Baber, directoarea pentru regiunea Asia-Pacific a organizației Amnesty International saluta decizia de acordare a Premiului Nobel, spunînd că „această distincție va conta într-adevăr numai dacă ea va da naștere unei presiuni internaționale sporite asupra Chinei, pentru eliberarea lui Liu și a altor numeroși prizonieri de conștiință ce zac în închisorile chineze pentru a-și fi exercitat dreptul lor la libertatea de expresie”.

Intre timp, publicată pe Internet, la Carta 08 au aderat, alături de cei circa 300 de semnatari inițiali, peste 12 mii de persoane, iar Liu Jiaobo își exprima speranța, într-un interviu recent, citat de „Le Monde” că democratizarea Chinei „va progresa foarte lent, dar că autorităților nu le va fi ușor să țină în frîu cererile de libertate, din partea oamenilor de rînd și chiar a membrilor Partidului ”.
XS
SM
MD
LG