Linkuri accesibilitate

Bronzino - artă și politică la Florența


Bronzino, Giovanni, fiul lui Cosimo I (detaliu)

Bronzino, Giovanni, fiul lui Cosimo I (detaliu)

Un regal renascentist: Expoziția Bronzino, artist și poet la curtea Medicilor (Florența, Palatul Strozzi, 24 septembrie 2010-23 ianuarie 2011).


Pentru cine a trăit sub regimurile mai recente de comunism, titulatură de pictor oficial de curte nu poate fi decît o expresie pejorativă, iar atunci cînd mai este combinată și cu aceea de poet, anatema devine totală. Nu este cazul, de loc, și pentru figurile luminoase renascentiste, mă gîndeam zilele trecute vizitînd o recent deschisă expoziție, la Palatul Strozzi de la Florența, intitulată și dedicată lui Bronzino. Pittore et poeta alla corte des Medici (Pictor și poet la curtea Medicilor).

Bronzino, Portretul Lucreziei Panciatichi (1541-5)
Agnolo di Cosimo, cunoscut ca Bronzino (poreclă căpătată de la culoarea părului) a trăit în perioada 1503-1572. Fiu al unui simplu măcelar, elev în atelierul unui pictor clasificat printre manieriștii renașterii florentine, Jacopo da Pantormo, legat și el de curtea Medicilor, Bronzino este lăudat, în celebrul opus al Vieților pictorilor scris de Vasari, ca autor al unor portrete „toate extrem de naturale”, „atît de naturale încît par cu adevărat ale unor ființe vii, lipsindu-le doar respirația”; portretele „celor iluștri din casa Medici sînt toate naturale și pline de vivacitate, imagini cu totul apropiate de realitate”, mai spune Vasari, într-o vreme în care, evident, fotografia nu era cunoscută. Criticii de artă observă excepționalul naturalism al lui Bronzino, în picturi cum sînt cele ale Eleonorei de Toledo, soția ducelui Cosimo I de Medici sau Tînărului cu lăută, cu o expresie excepțională din redarea unei ridicări de sprînceană.
Bronzino, Eleonora de Toledo și fiul ei Giovanni (1545)


Expoziția reunește 70 de lucrări ale lui Bronzino, dintre care 27 împrumuturi de la Galeria Uffizi, iar pictorul își recapătă consistența și importanța în peisajul picturii italiene a secolului al XVI-lea, într-o epocă în care, cum observa un recenzent, contemporan cu el, la Veneția, activau Tizian, Tintoretto și Veronese...

Bronzino, Tînăr cu lăută (1532-4)
Preferat al familiei ducale reinstaurate la Florența la 1530, după episoadele tulburi ale republicii florentine de la sfîrșitul secolului al XV-lea, avîndu-l ca personaj tragic pe Savanarola, Bronzino, a cărui artă înflorește ilustrînd portretele unei lumi asociate cu răspîndirea reformei protestante în Italia, aduce cu el o nouă abordare a portretului. Imaginile se extind, portretul redînd personajul pînă spre nivelul genunchilor, acuratețea și culoarea sînt de o puritate și precizie totală, figurile magnifice, cu priviri inteligente și pătrunzătoare, dînd adesea impresia de a ascunde în spate un mister. Iar, probabil, cel mai splendid dintre ele ele Eleonora de Toledo cu fiul ei Giovanni.

Bronzino, Sfîntul Sebastian (1532-5)
Portretelor de epocă li se adaugă o întreagă producție de frescă religioasă realizată de Bronzino și în jurul căreia specialiștii discută și evidențiază elementele de natură doctrinară, legate de extinderea protestantismului și de deciziile Conciliului ecumenic faimos de la Trento, la mijlocul secolului al XVI-lea, menite să revitalizeze catolicismul. Cultura și politica se îmbină în fundalul lucrărilor lui Bronzino pe care expoziția de la Florența (și, în paranteză fie spus, una deschisă anul acesta la Muzeul de Artă Metropolitan, la New York, cu desenele pictorului) le ilustrează cu inteligență și excelență.
XS
SM
MD
LG