Linkuri accesibilitate

Argentina este invitata de onoare a celei de-a 62-a ediţii a celei mai mari expoziții de carte din lume.

Ministrul german de externe Guido Westerwelle şi preşedinta Argentinei Cristina Fernandez de Kirchner au participat aseară la deschiderea oficială a Tîrgului internaţional de carte de la Frankfurt pe Main. Prezenţa şefei statului argentinian se explică prin faptul că la actuala ediţie a tîrgului Argentina este invitata de onoare.

La cel mai mare tîrg de carte din lume vor participa anul acesta 114 ţări. Între 6 şi 10 octombrie vor putea fi văzute ultimele noutăţi editoriale, expuse în peste 7000 de standuri. Potrivit organizatorilor, la tîrg vor fi prezentate aproximativ 309.885 de titluri, dintre care 102.867 de apariţii noi. În centrul salonului de carte se află anul acesta tehnologiile digitale din domeniul editării de cărţi electronice.

Sunt programate numeroase întîlniri cu autori din lumea întreagă. Printre cei care urmează să citească în faţa publicului, respectiv să participe la dezbateri publice, se află laureatul premiului Nobel pentru Literatură, scriitorul german Günter Grass. Invitat la o dezbatere mai este şi controversatul autor al cărţii „Germania se desfiinţează“, Thilo Sarrazin. Tezele acestuia referitoare la problemele legate de integrarea musulmanilor în societatea germană, au stîrnit un val de polemici. Alţi autori cunoscuţi care vor fi la Frankfurt sunt Ken Follet şi Jonathan Franzen.

În preajma deschiderii tîrgului s-a decernat şi Premiul Cărţii germane. Cu acest premiu pentru cea mai importantă lucrare beletristică a anului a fost distinsă scriitoarea Melinda Nadj Abonji. Autoarea tematizează în romanul ei "Tauben fliegen auf" („Porumbeii se ridică-n zbor“) soarta unei familii de etnici maghiari din Banatul sîrbesc (Voivodina) care emigrează în Elveţia.

Tîrgul se va încheia duminică. Atunci se va decerna Premiul Păcii al librarilor germani. Laureatul actual este scriitorul israelian David Grossman. Cuvîntarea omagială va fi rostită de fostul activist civic din răsăritul Germaniei, Joachim Gauck, cel care a fost primul director al Oficiului federal pentru administrarea arhivelor fostei Securităţi est-germane, Stasi.
XS
SM
MD
LG