Linkuri accesibilitate

Medvedev critică „isteria” antirusească promovată de Lukaşenka


Dmitry Medvedev
Dmitry Medvedev

Medvedev: „Președintele Lukaşenka a mers prea departe cu afirmaţiile sale - nu doar dincolo de regula diplomatică, ci şi dincolo de limita unei minime decenţe”.

Preşedintele rus Dmitri Medvedev l-a criticat aspru pe liderul de la Minsk Alexandr Lukaşenka despre care a spus că a lansat o campanie „isterică” împotriva Rusiei înaintea alegerilor prezidenţiale belaruse de pe 19 decembrie. Relaţiile dintre cele două ţări aflate într-o uniune statală s-au înrăutăţit mult în ultimele luni. Analiştii sunt de părere că Kremlinul nu-l poate împiedica pe Lukaşenka să câştige alegerile, dar îi poate eroda popularitatea, reală sau fabricată.

„Campania electorală este construită în întregime pe subiecte anti-ruseşti, acuzaţii isterice despre nedorinţa Rusiei să ajute belaruşii şi economia belarusă şi pe blesteme împotriva conducerii ruse” – sunt cuvintele la adresa Minskului rostite de Dmitri Medvedev într-un mesaj video publicat pe blogul său personal.

Medvedev a spus că „preşedintele Lukaşenka a mers prea departe cu afirmaţiile sale - nu doar dincolo de regula diplomatică, dar şi dincolo de limita unei minime decenţe”. De asemenea, preşedintele rus întrevede o „dorinţă clară a liderului de la Minsk de a dezbina cele două state şi popoare”.

În vârstă de 55 de ani, Lukaşenka s-a bucurat de sprijinul Rusiei în cea mai mare parte a aflării sale la putere timp de 16 ani în contra balanţă cu atitudinea critică a Occidentului care l-a acuzat de falsificarea repetată a alegerilor, suprimarea opoziţiei şi încălcarea drepturilor omului.

Dmitri Medvedev a preluat acum criticile occidentale. El a spus că „dorinţa de a crea în conştiinţa publică imaginea unui duşman extern a fost mereu o trăsătură a conducerii belaruse. Numai că acest rol, atribuit în trecut Americii, Europei şi Occidentului în general i-a revenit acum Rusiei”, crede Medvedev.
O serie de dispute diplomatice şi comerciale a otrăvit relaţia Moscovei cu Minskul în ultimele luni. Kremlinul a fost înfuriat mai întâi de refuzul lui Lukaşenka de a recunoaște independenţa Abhaziei şi Osetiei de Sud, chiar dacă ar fi promis să facă acest lucru. Apoi - de decizia liderului de la Minsk să-i acorde azil politic fostului preşedinte kirghiz Kurmanbek Bakiyev care nu era privit cu ochi buni la Moscova.

Ca răspuns, Rusia a majorat preţul gazelor, a ameninţat să oprească livrările, a retras subsidii anuale de 2 miliarde de dolari pentru rafinăriile petroliere belaruse, a introdus restricţii împotriva produselor lactate belaruse.

Atacul lui Dmitri Medvedev vine după ce televiziunea rusă controlată de stat a difuzat un serial de documentare în care Lukaşenka este acuzat de corupţie.

În ciuda criticilor, preşedintele rus nu şi-a exprimat sprijinul pentru vreunul din cei 14 candidaţi ai opoziţiei belaruse la alegerile din decembrie.
  • 16x9 Image

    Alexandru Eftode

    Fac jurnalism din 1997, specializat la început în crimă, apoi în politică - o evoluție, ar spune unii, în firea lucrurilor... Am condus biroul din Chișinău al Europei Libere când R. Moldova apărea lumii ca prima țară post-comunistă unde la putere erau aleși democratic ... comuniștii. Din management, m-am întors în jurnalismul pur, apoi iar în management, dar nu m-am despărțit o zi de Europa Liberă. Conduc redacția pentru R. Moldova, incluzând biroul din Chișinău, într-o altă perioadă de zbucium post-sovietic. Și atunci, și acum integritatea jurnalistică este mai importantă ca oricând.

XS
SM
MD
LG