Actualitatea
Moderator: Radu Călin Cristea
Punct de vedere: Octavian Paler: „Singurătatea alergatorului de cursă scurtă”
Europa Libera transmite aceste opinii, sub titlul "puncte de vedere". Aceasta înseamnă că ele reprezintă părerea personală a semnatarilor, avînd un caracter explicit subiectiv. Fac această precizare deoarece mă găsesc într-o situaţie evident paradoxală. Recent Consiliul Naţional al PSDR a aprobat declanşarea negocierilor de fuziune cu PDSR. Sigurul adversar al fuziunii a fost Sergiu Cunescu, fostul preşedinte al Partidului Social Democrat Roman (PSDR). Si, democratic, trebuie să înţeleg că de vreme ce majoritatea zdrobitoare a vrut altceva decît Sergiu Cunescu, hotarîrea ei trebuie luată ca atare. Nu mă pot împiedica totuşi să ma gîndesc cu melancolie că uneori majorităţile au greşit şi că dreptatea, adevărul, s-au aflat de partea celor singuri.
Istoria este plină de exemple care ilustrează acest fapt. Sigur, înţeleg: sau cel puţin sper că înţeleg raţiunile pentru care micul partid condus de domnul Atanasiu s-a pronunţat pentru această fuziune. PSDR suferă de singurătate politică din pricina puţinătăţii efectivelor sale. Pe picioare proprii nu poate ajunge în parlament. Nu poate oferi nici un scaun de deputat sau de senator militanţilor săi dornici sa se numere printre aleşi. Si cum partidele nu sunt formate din idealisti, din romantici, e lesne de înţeles disconfortul acestei singurătaţi. Un minim realism este obligatoriu în politică împreuna cu compromisurile pe care le impune. De la Machiavelli încoace cam toata lumea recunoaşte că nu politica este domeniul predilect al moralei. Pragmatismul consună mai bine cu politica, iar pragmatismul spune că numai ce e avantajos şi util este adevărat. În aceasta perspectivă, repet, pot înţelege dorinţa partidului condus acum de domnul Atanasiu de a iesi din singuratate, de a gasi un vehicul care sa-l ducă acolo unde nu-l pot duce forţele sale proprii. O vreme acest vehicul a fost CDR, apoi PSDR a schimbat vehiculul, a trecut în USD. După care a rămas din nou singur: acum vrea sa fuzioneze cu PDSR.
Înţeleg de asemenea de ce vrea PDSR această fuziune: PSDR face figură de nobil scăpătat, care, datorită trecutului său istoric, e o partidă foarte bună pentru partidele ce se vor social democrate, dar au în urma loc un gol, fiind născute din apele tulburi ale tranzitiei. Cu certificatul de bună purtare ideologică obţinut prin unirea cu PSDR, Partidul Democrat a putut intra mai simplu în familia internaţionalei socialiste căreia pînă acum PDSR i-a dat tîrcoale în zadar. După ce s-a văzut cu sacii în căruţă, PD n-a mai avut nevoie de PSDR. E rîndul acum partidului domnului Iliescu să încerce să-şi asigure, cu ajutorul PSDR o ţinută social democrată corespunzătoare care să-i permită accesul în saloanele socialiştilor europeni .(...)
Nu pun semne de egalitate între PDSR şi fostul FSN. În aceşti 10 ani PDSR a învăţat unele lucruri, făcînd paşi importanţi spre o optică democratică. Însă, nu sunt de loc convins că PDSR a scăpat de întreaga sa ereditate FSN-istă. De altfel, acestea sunt motivele care mă determină să privesc cu o strîngere de inima procentele ameţitoare cu care e creditat acum PDSR în sondaje. De aceea, fuziunea cu PSDR îi poate servi partidului domnului Iliescu să-şi amelioreze imaginea pe plan internaţional, întreţinînd sub aceasta imagine poleită, prin mezalianţa acceptată de PSDR, o promiscuitate ce ar putea întîrzia sau impiedica o veritabilă modernizare. Acesta este, după părerea mea, pericolul: ca PDSR să profite de fuziunea cu PSDR pentru a nu mai fi obligat să tragă concluzii de fond. (...)
Moderator: Radu Călin Cristea
Punct de vedere: Octavian Paler: „Singurătatea alergatorului de cursă scurtă”
Europa Libera transmite aceste opinii, sub titlul "puncte de vedere". Aceasta înseamnă că ele reprezintă părerea personală a semnatarilor, avînd un caracter explicit subiectiv. Fac această precizare deoarece mă găsesc într-o situaţie evident paradoxală. Recent Consiliul Naţional al PSDR a aprobat declanşarea negocierilor de fuziune cu PDSR. Sigurul adversar al fuziunii a fost Sergiu Cunescu, fostul preşedinte al Partidului Social Democrat Roman (PSDR). Si, democratic, trebuie să înţeleg că de vreme ce majoritatea zdrobitoare a vrut altceva decît Sergiu Cunescu, hotarîrea ei trebuie luată ca atare. Nu mă pot împiedica totuşi să ma gîndesc cu melancolie că uneori majorităţile au greşit şi că dreptatea, adevărul, s-au aflat de partea celor singuri.
Istoria este plină de exemple care ilustrează acest fapt. Sigur, înţeleg: sau cel puţin sper că înţeleg raţiunile pentru care micul partid condus de domnul Atanasiu s-a pronunţat pentru această fuziune. PSDR suferă de singurătate politică din pricina puţinătăţii efectivelor sale. Pe picioare proprii nu poate ajunge în parlament. Nu poate oferi nici un scaun de deputat sau de senator militanţilor săi dornici sa se numere printre aleşi. Si cum partidele nu sunt formate din idealisti, din romantici, e lesne de înţeles disconfortul acestei singurătaţi. Un minim realism este obligatoriu în politică împreuna cu compromisurile pe care le impune. De la Machiavelli încoace cam toata lumea recunoaşte că nu politica este domeniul predilect al moralei. Pragmatismul consună mai bine cu politica, iar pragmatismul spune că numai ce e avantajos şi util este adevărat. În aceasta perspectivă, repet, pot înţelege dorinţa partidului condus acum de domnul Atanasiu de a iesi din singuratate, de a gasi un vehicul care sa-l ducă acolo unde nu-l pot duce forţele sale proprii. O vreme acest vehicul a fost CDR, apoi PSDR a schimbat vehiculul, a trecut în USD. După care a rămas din nou singur: acum vrea sa fuzioneze cu PDSR.
Înţeleg de asemenea de ce vrea PDSR această fuziune: PSDR face figură de nobil scăpătat, care, datorită trecutului său istoric, e o partidă foarte bună pentru partidele ce se vor social democrate, dar au în urma loc un gol, fiind născute din apele tulburi ale tranzitiei. Cu certificatul de bună purtare ideologică obţinut prin unirea cu PSDR, Partidul Democrat a putut intra mai simplu în familia internaţionalei socialiste căreia pînă acum PDSR i-a dat tîrcoale în zadar. După ce s-a văzut cu sacii în căruţă, PD n-a mai avut nevoie de PSDR. E rîndul acum partidului domnului Iliescu să încerce să-şi asigure, cu ajutorul PSDR o ţinută social democrată corespunzătoare care să-i permită accesul în saloanele socialiştilor europeni .(...)
Nu pun semne de egalitate între PDSR şi fostul FSN. În aceşti 10 ani PDSR a învăţat unele lucruri, făcînd paşi importanţi spre o optică democratică. Însă, nu sunt de loc convins că PDSR a scăpat de întreaga sa ereditate FSN-istă. De altfel, acestea sunt motivele care mă determină să privesc cu o strîngere de inima procentele ameţitoare cu care e creditat acum PDSR în sondaje. De aceea, fuziunea cu PSDR îi poate servi partidului domnului Iliescu să-şi amelioreze imaginea pe plan internaţional, întreţinînd sub aceasta imagine poleită, prin mezalianţa acceptată de PSDR, o promiscuitate ce ar putea întîrzia sau impiedica o veritabilă modernizare. Acesta este, după părerea mea, pericolul: ca PDSR să profite de fuziunea cu PSDR pentru a nu mai fi obligat să tragă concluzii de fond. (...)
