Actualitatea
Moderator : Radu Calin Cristea
Punct de vedere: Neculai Constantin Munteanu: „ Degringolada ţărănistă”
Pe scena animată a politicii romanesti a mai apărut din neant, peste noapte, aşa cum se cuvine să apară o stea, un nou partid : Generaţia 2000. Nimeni nu ştie din ce abis cosmic s-a născut, sau s-a întrupat noul partid. La tribunal nu este înregistrat, sediu nu are, dar ca orice partid care se respectă, noua formaţiune a apărut cu o publicitate asigurată. Preşedinte şi candidat la preşedinţia Romaniei este una şi aceeaşi persoană, şeful Casei nationale de asigurari de sanatate, Virgil Păunescu. Domnul Păunescu a apărut dintr-un neant istoric, nevăzut, necunoscut în fruntea unuia dintre cele mai importante instituţii ale statului. A fost propus de ţărănişti pentru a-l înlocui pe Alexandru Ciocîlteu, şi el susţinut mai an de ţărănişti pentru aceeaşi funcţie. După ce a făcut act de prezenţă, domnul Ciocîlteu şi-a îndreptat spinarea şi şi-a negociat statuia politică pe un loc eligibil la liberali alături de alte 3 personalităţi ale PNTCD.(...)
Pentru ţărănişti promovarea figurilor politice care migrează aproape instantaneu la aliaţi cînd nu ajung la inamicii politici a devenit o a doua natură. Nemulţumiţi că nu se găsesc pe liste, sau că nu primesc funcţii în partid, că nu pot spera la o ambasadă şi nici măcar la vreo primărie, numele noi ale partidului se agaţă de o funcţie pe care o licitează direct cu alte partide vecine. Cînd nu îşi înfiinţează propriul partid ca să le cuprindă orgoliile. Este cazul lui Viorel Lis. Cînd i-a fost clar că nu se va putea eterniza pe un fotoliu parlamentar, după ce a ştiut ca nimeni altul să se prefacă doi ani de zile că va rezolva problemele cele mai grele ale Bucureştiului, Viorel Lis a inventat un partid - Partidul Noua Generaţie - şi a dat în mintea copiilor. La fel s-a întimplat cu Victor Ciorbea care a părăsit PNTCD-ul deîndată ce a fost alungat de la Palatul Victoria. (...)
In aceste personaje marginale se întrupează în forme caricaturale toate relele pline de umor ale scenei politice: rigiditate de statuie, inteligenţa unei cutii de pantofi, imaginaţie de contabil, mesianism de cartier. Esenţial este sa ai nu o doctrină politică ci credinţa că meriţi mai mult decît un post de conducere la organizaţia de sector. Născociţi de PNTCD din criza de personal, politicienii care au fost urcaţi pe scaune înalte reuşesc să se impună opiniei publice, dacă nu prin profesionalism atunci prin puţinătatea mijloacelor pe care le au pentru a-şi transpune în viaţă ambiţiile. Don Quijote-ismul original al ţărăniştilor îşi primeşte acum răsplata: demisionarii din PNTCD dau impresia că pleacă din partid pentru că au mai multe şanse să intre la Cotroceni pe cont propriu, ceea ce, dacă ţinem seama de statistici, pare plauzibil. Oricum, nu de puţine ori Mugur Isărescu pare a se felicita că nu a devenit ţărănist pentru a avea şanse la preşedinţie. Altfel, ar fi trebuit să demisioneze.
Moderator : Radu Calin Cristea
Punct de vedere: Neculai Constantin Munteanu: „ Degringolada ţărănistă”
Pe scena animată a politicii romanesti a mai apărut din neant, peste noapte, aşa cum se cuvine să apară o stea, un nou partid : Generaţia 2000. Nimeni nu ştie din ce abis cosmic s-a născut, sau s-a întrupat noul partid. La tribunal nu este înregistrat, sediu nu are, dar ca orice partid care se respectă, noua formaţiune a apărut cu o publicitate asigurată. Preşedinte şi candidat la preşedinţia Romaniei este una şi aceeaşi persoană, şeful Casei nationale de asigurari de sanatate, Virgil Păunescu. Domnul Păunescu a apărut dintr-un neant istoric, nevăzut, necunoscut în fruntea unuia dintre cele mai importante instituţii ale statului. A fost propus de ţărănişti pentru a-l înlocui pe Alexandru Ciocîlteu, şi el susţinut mai an de ţărănişti pentru aceeaşi funcţie. După ce a făcut act de prezenţă, domnul Ciocîlteu şi-a îndreptat spinarea şi şi-a negociat statuia politică pe un loc eligibil la liberali alături de alte 3 personalităţi ale PNTCD.(...)
Pentru ţărănişti promovarea figurilor politice care migrează aproape instantaneu la aliaţi cînd nu ajung la inamicii politici a devenit o a doua natură. Nemulţumiţi că nu se găsesc pe liste, sau că nu primesc funcţii în partid, că nu pot spera la o ambasadă şi nici măcar la vreo primărie, numele noi ale partidului se agaţă de o funcţie pe care o licitează direct cu alte partide vecine. Cînd nu îşi înfiinţează propriul partid ca să le cuprindă orgoliile. Este cazul lui Viorel Lis. Cînd i-a fost clar că nu se va putea eterniza pe un fotoliu parlamentar, după ce a ştiut ca nimeni altul să se prefacă doi ani de zile că va rezolva problemele cele mai grele ale Bucureştiului, Viorel Lis a inventat un partid - Partidul Noua Generaţie - şi a dat în mintea copiilor. La fel s-a întimplat cu Victor Ciorbea care a părăsit PNTCD-ul deîndată ce a fost alungat de la Palatul Victoria. (...)
In aceste personaje marginale se întrupează în forme caricaturale toate relele pline de umor ale scenei politice: rigiditate de statuie, inteligenţa unei cutii de pantofi, imaginaţie de contabil, mesianism de cartier. Esenţial este sa ai nu o doctrină politică ci credinţa că meriţi mai mult decît un post de conducere la organizaţia de sector. Născociţi de PNTCD din criza de personal, politicienii care au fost urcaţi pe scaune înalte reuşesc să se impună opiniei publice, dacă nu prin profesionalism atunci prin puţinătatea mijloacelor pe care le au pentru a-şi transpune în viaţă ambiţiile. Don Quijote-ismul original al ţărăniştilor îşi primeşte acum răsplata: demisionarii din PNTCD dau impresia că pleacă din partid pentru că au mai multe şanse să intre la Cotroceni pe cont propriu, ceea ce, dacă ţinem seama de statistici, pare plauzibil. Oricum, nu de puţine ori Mugur Isărescu pare a se felicita că nu a devenit ţărănist pentru a avea şanse la preşedinţie. Altfel, ar fi trebuit să demisioneze.
