Linkuri accesibilitate

Vasile Foltea (Centrul național pentru protecția datelor cu caracter personal): Există deficite în legea cu privire la activitatea operativă de investigaţie.

Vasile Foltea: “Se presupune că în momentul în care cetăţenii încep să înţeleagă importanţa dreptului la respectarea vieţii private asta vorbeşte despre nivelul de conştientizare a tuturor drepturilor. Atunci cînd persoana se vede o figură mai presus ca securitatea statului sau mai presus ca altceva.”

Europa Liberă: Cum poate fi sigur cetăţeanul în ziua de azi că i se asigură confidenţialitatea datelor cu caracter privat din moment ce fiecare angajator deţine datele personale ale angajaţilor săi, fiecare operator de telefonie mobilă iarăşi deţine datele clienţilor?

Vasile Foltea: Cetăţeanul nu poate fi sigur niciodată. În pofida faptului că actele legislative sau cadrul normativ prevăd şi obligă toţi deţinătorii de date cu caracter personal să asigure confidenţialitatea şi securitatea prelucrărilor. În mod ideal dacă am respecta prevederile legislaţiei ar fi cazul să spunem că cetăţeanul poate fi sigur, dar oricînd există reprezentanţi ai diferitor autorităţi sau ai diferitor deţinători de date cu caracter personal care se compromit şi încalcă legea. Fie că o fac din motive personale sau din motive de profit. Diferite motive sînt. În cazul ăsta cetăţeanul poate miza doar pe autorităţile de control cum ar fi Centrul naţional pentru protecţia datelor cu caracter personal sau instanţa judiciară.

Europa Liberă: Ce sînt datele cu caracter personal şi care sînt considerate date cu caracter privat?

Vasile Foltea: Nu este diferenţă dintre datele cu caracter personal şi viaţa privată. Toate în ansamblu sînt date cu caracter personal care vizează viaţa privată, de familie, intimă a fiecărei persoane.

Europa Liberă: Cum cetăţeanul îşi dă seama că i s-a încălcat dreptul la viaţa privată?

Vasile Foltea: În momentul în care anumite informaţii care îl vizează sînt folosite abuziv, contrar intereselor pe care le are cetăţeanul şi cetăţeanul îşi poate da seama. Cu toate că în anumite cazuri activităţile organelor de stat sau ale Serviciilor Secrete ar putea fi făcute într-un regim secret, ca cetăţeanul să nu-şi dea seama: sînt prelucrate datele cu caracter personal sau nu sînt prelucrate. La moment putem vorbi de activităţile operative făcute de autorităţile statului. Dacă codul de procedură penală prevede obligaţia judecătorului de instrucţie de-a informa persoana convorbirile telefonice ale căreia i-au fost interceptate într-un anumit termen, păi atunci legea cu privire la activitatea operativă de investigaţie nu prevede această obligaţiune. Cetăţeanul niciodată nu poate să afle la moment, în condiţiile legii actuale dacă au fost sau nu interceptate convorbirile lui telefonice. Legea nu stabileşte obligaţiunea nici a organului care exercită activitatea operativă de investigaţii, nici a procurorului, nici a judecătorului de instrucţie de-a informa persoana după terminarea acţiunilor operative, după terminarea perioadei de ingerinţă în viaţa privată a cetăţeanului. Deci la moment cetăţeanul nu poate cunoaşte.

Europa Liberă: Vă rugăm să explicaţi ce-ar însemna această sintagmă des folosită “ingerinţa statului în viaţa omului”?

Vasile Foltea: Este un amestec în ceva ce-l priveşte pe cetăţeanul simplu. Dacă Convenţia şi Constituţia RM prevăd dreptul fiecărei persoane de a-i fi asigurat dreptul la viaţa privată, păi atunci cetăţeanul este liniştit. Statul nu are dreptul să vină asupra mea, nu are dreptul să intre în domiciliul meu pentru că în cazul ăsta ar încălca legea. În momentul în care interceptăm convorbirile telefonice sau urmărim vizual pe cineva este o ingerinţă. Dar ingerinţa în anumite cazuri este motivată de faptul că persoana este suspectată de comiterea unei infracţiuni. În alte cazuri nu este motivată, atunci cînd spre exemplu interceptarea convorbirilor telefonice este ilegală, fără autorizarea judecătorului de instrucţie. Şi asta este o ingerinţă din partea agentului statului, agentului abilitat cu anumite atribuţii.
XS
SM
MD
LG