Linkuri accesibilitate

Unul din doi locuitori din Transnistria susţine că trăia mai bine în URSS, pe când în dreapta Nistrului duc dorul erei comuniste doar unul din trei locuitori.

La Washinton s-a discutat ieri despre cum vad locuitorii din stinga si din dreapta Nistrului evoluţiile politice de la Chisinau si Tiraspol, cit de diferit privesc realitatea si daca aceste diferente îi despart, sau dimpotriva. Studiul este parte a unui proiect mai larg, al cărui scop este sa analizeze situatia din Transnistria, Abhazia si Osetia de Sud, Kosovo sau Nagorno-Karabah.

Cercetătorii au intervievat aproape două mii de locuitori din stânga şi dreapta Nistrului, cărora le-au adresat peste 100 de întrebări. Scopul? De a afla cât de divizaţi sau dimpotrivă uniţi sunt locuitorii de pe ambele maluri. Astfel, experţii au căutat să afle dacă oamenii cred că ţara merge sau nu în direcţia corectă.

Aproape jumătate dintre respondenţii din regiunea transnistreană, care trăiesc sub minimul de existenţă, cred că ţara se mişcă într-o direcţie greşită, pe când în partea dreaptă a Nistrului, de aceeaşi părere sunt 80 la sută dintre locuitori.

Rezultatul i-a surprins pe cercetători, care au ajuns la concluzia că în regiunea transnistreană oamenii par mai mulţumiţi de viaţa pe care o duc decât cei din partea dreaptă a Nistrului.

Studiul mai arată că unul din doi locuitori din regiunea transnistreană susţin că trăiau mai bine pe timpul Uniunii Sovietice, pe când în dreapta Nistrului duc dorul erei comuniste doar unul din trei locuitori.

Profesorul Gerard Toal, unul dintre autorii studiului: “În ambele regiuni oamenii regretă destrămarea Uniunii Sovietice şi nu prea au încredere în instituţiile statului. Pe malul stang al Nistrului aproape 40 la sută dintre tineri susţin că democraţia occidentală este cel mai bun sistem politic, în comparaţie cu aproape 50 la sută în dreapta Nistrului” explică profesorul.

Întrebaţi despre viitorul regiunii transnistrene, unii moldoveni din dreapta Nistrului admit crearea unei autonomii, dar majoritatea consideră regiunea parte a Moldovei. În stânga Nistrului fiecare al doilea respondent vede regiunea ca parte integrantă a Federaţiei Ruse.

Dar, în ciuda viziunilor diferite, locuitorii de pe ambele maluri ale Nistrului susţin continuarea negocierilor privind soluţionarea conflictului transnistrean.
XS
SM
MD
LG