Linkuri accesibilitate

Franța chemată în fața Curții Europene de Justiție în dosarul expulzărilor


Comisia Europeană consideră că Parisul nu a transpus în legislație națională Directiva Liberei Circulații

Desi aseara surse diplomatice citate de agentiile de presa se aratau sceptice fata de posibilitatea ca Franta sa faca obiectul unui proces in fata Curtii Europene de Justitie in chestiunea expulzarii romilor, astazi lucrurile s-au intamplat exact invers. Comisia Europeana a anuntat ca a demarat oficial procedura de încalcare a tratatelor comunitare impotriva Frantei, pe acest temei.

Cazul romilor expulzati din Franta a fost prezentat in cadrul Colegiului de comisari atat de vicepresedintele Viviane Reding, responsabila pentru justitie si drepturi fundamentale, cat si de comisarul pentru afaceri sociale si ocupare László Andor, si cel pentru afaceri interne, Cecilia Malmström.

In comunicatul facut astazi, Comisia Europeana spune ca masurile luate de Franta “nu au afectat doar o minoritate etnica ci orice cetatean european”.

Ca urmare, Comisia considera ca Franta nu a transpus inca Directiva liberei Circulatii in legislatia nationala si va trimite o scrisoare guvernului francez pentru a atrage atentia asupra acestei situatii. De fapt, lucrurile sunt mai grave decat atat. “Scrisoare va fi trimisa in contextul procedurii de incalcare a tratatelor europene” se spune in comunicatul Comisiei.

Mai mult, Bruxelles analizeaza situatia din toate celelalte state membre pentru a vedea daca va fi nevoie sa demareze aceasta procedura si in alte cazuri.

Integrarea sociala si economica a romilor este o provocare comuna a tuturor statelor membre, este de parere executivul comunitar care amineste de asa numitul “Roma Task Force” infiintat in 7 septembrie 2010 al carui obiectiv este sa analizeze utilizarea eficienta de catre statele membre a fondurilor europene pentru incluziunea romilor.

Fondurile europene cu acest scop vor fi mai bine monitorizate iar statele membre vor fi chemate ca in cadrul strategiei Europa 2020 sa isi prezinte propriile strategii de incluziune a romilor. De asemenea va fi lansata asa numita platforma impotriva saraciei, in fapt, un instrument de actiune pe orizontala pentru integrarea etniei rome.
XS
SM
MD
LG