Linkuri accesibilitate

Cu legea pre lege călcând, oamenii care veghează la ordinea şi siguranţa publică au mărşăluit la Cotroceni.


Scăderea salariilor bugetarilor n-a rămas fără urmări. Se cumpără mai puţină pâine. Şi dacă au probleme cu pâinea, în schimb românilor li se oferă circ din belşug. Au grijă de asta politicienii, parlamentarii, mass-media, analiştii televiziunilor, sindicaliştii, mai nou, şi poliţiştii. Săptămâna trecută circul dâmboviţean a început într-o notă mondenă. Un politician cu fustă, Oana Niculescu-Mizil, a cărei activitate politică se reduce la faptul că este nepoata fostului lider comunist Niculescu-Mizil, a apărut îmbrăcată în zeghe de deţinut, în semn de protest faţă de modul în care Camera Deputaţilor a adoptat Legea pensiilor. Aflat în Parlament, preşedintele Traian Băsescu a riscat o întrebare. „Chiar credeţi că era nevoie de acest circ”? Da. Oana vrea ca preşedintele să fie un „bun român”, probabil ca bunicuţul ei.

O zi mai târziu, Băsescu a exprimat câteva opinii la adresa lui Victor Ponta, care-l ameninţase cu suspendarea dacă va semna legea pensiilor, calificându-l ca „obraznic”, „imatur”, şi "maimuţică". Au sărit analiştii de serviciu. Nu se vorbeşte aşa cu liderul celui mai mare partid din opoziţie. Băsescu este vulgar! Victor Ponta se putea apăra şi singur arătându-şi maturitatea. N-a fost aşa. Dimpotrivă. În recente declaraţii publice, şi-a dovedit imaturitatea folosind cu o uşurinţă stupefiantă califictivele „infractor”, „inculpat”, „hoţ”, deşi este jurist de meserie. Şi apoi de ce Traian Băsescu ar fi mai vulgar decât Ion Iliescu, cel care a spus că Ponta este un „cârlan tânăr fără minte“?

A venit rândul sindicaliştilor să potenţeze circul. Un miting de protest a devenit un fel cenaclu Flacăra, cu huiduieli şi lozinci stupide. Sindicaliştii au aruncat covrigi, ouă şi sticle şi s-au îmbrâncit cu poliţiştii, cât să le dea idei oamenilor legii, care urmau să protesteze şi ei. Purtând cruci care consemanu decesul „demnitatăţii poliţistului“, poliţiştii şi-au depăşit maeştrii în materie de indecenţă, vulgarităţi şi ilegalităţi. Demnitatea lor o friza pe cea buruienoasă a suporterilor la un meci de fotbal. Cu legea pre lege călcând, oamenii care veghează la ordinea şi siguranţa publică au mărşăluit la Cotroceni, fără a avea aprobarea legală, în dispreţul uniformei, jurământului şi menirii lor de funcţionari publici şi de oameni ai legii. Pe lângă alte strigături de-a dreptul licenţioase, una dintre ele, „ieşi afară afară, javră ordinară”, a fost considerată ofensă adusă celui mai înalt reprezentant al statului.

Indisciplina poliţiştilor n-a rămas fără urmări. Şeful poliţiştilor, ministrul de interne, şi-a dat demisia de onoare, plătind oalele sparte de alţii şi încercînd să salveze demnitatea instituţiei, după ce Traian Băsescu, punându-se la mintea a poliţiştilor prostetatari, reputată ca puţină, a renunţat la protecţia poliţiei rutiere în deplasările lui. Culmea, tot el a fost acuzat de subminarea autorităţii poliţiei şi chiar de atentat la siguranţa naţională, deşi nu el a dat de pâmânt cu insemnele poliţiei.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG