Linkuri accesibilitate

Bilanțul unui an de activitate politică la cîrma statului









Mihai Ghimpu a fost ales preşedinte al Parlamentului pe 28 august 2009, în şedinţa de constituire a noului legislativ, urmare a unei partajări de înalte demnităţi. Partajare ce ar fi trebuit să recompenseze de o manieră echitabilă scorurile electorale obţinute de partidele constituante ale Alianţei pentru Integrare Europeană. Atunci nimeni nu îşi inimagina că Mihai Ghimpu va deveni pilonul cel mai important al patrulaterului guvernării, care şi-a anuntaţ drept obiectiv de bază dezlocuirea ireversibilă a comuniştilor.

Mihai Ghimpu a fost abilitat iniţial să menţină funcţionalitatea unei majorităţi fragile, cu ponderea 53 de mandate ale Alianţei, în confruntare cu opoziţia comunistă combativă şi disciplinată. Stilul gabrovian, cum l-a numit un observator, adică plin de umor inofensiv în aparenţă, adoptat de Mihai Ghimpu pentru conducerea şedinţelor, a zădărnicit de multe ori tacticile facţiunii comuniste.



După ce s-au convins că preşedintele Parlamentului este un exponent de durată al noii guvernări, comuniştii au încercat să conteste legalitatea alegerii lui Mihai Ghimpu în fruntea Parlamentului, însă Curtea Constituţională le-a respins argumentele. Drept urmare, peste câteva zile, pe 11 septembrie 2009, şeful statului Vladimir Voronin şi-a depus demisia ca să transmită temporar funcţia şefului legislativului. Din acel moment, după cum prevede norma constituţională, Mihai Ghimpu a devenit şi preşedinte interimar al ţării.

Primul decret semnat de Ghimpu în calitatea de preşedinte interimar a suspendat regimul de vize pentru cetăţenii români. Astfel a fost deblocat hotarul cu România, până când guvernul, conform atribuţiilor sale, va fi făcut acest lucru imediat după investire.

Oricât de indezirabil îl declarau comuniştii pe Mihai Ghimpu, din cauza opţiunilor sale anti-comuniste şi pro-române, PCRM a respins categoric candidatura liderului PD Marian Lupu propusă de alianţa de guvernare pentru funcţia de şef al statului. Comuniştii, cum spuneau unii fruntaşi din PCRM, au preferat confruntarea cu un adversar făţiş, în loc să îl fi sprijinit pe fostul lor coleg, care i-a trădat, cum spuneau comuniştii, pentru că nu avea şanse să prindă funcţia jinduită.

Prin respingerea categorică a lui Marian Lupu, PCRM a ignorat, la părerea unor observatori, sugestiile unor emisari de la Moscova, care prognozau îndepărtarea rapidă a Moldovei de Rusia, dacă Ghimpu va rămâne preşedinte interimar.

Mihai Ghimpu a dezminţit însă constant speculaţiile că ar fi un rusofob înrăit, obsedat de unirea cu România sau de aderarea la NATO.



Pentru maniera de a-şi exprima tranşant poziţia şi de a acţiona cu fermitate, ingnorând de cele mai dese ori slalomul diplomatic practicat în mediul politicienilor, mulţi dintre simpatizanţii săi îl consideră pe Mihai Ghimpu drept unul dintre cei mai oneşti politicieni şi un veritabil luptător pentru adevăr, aşa cum îl înţelege el. Adversarii politici însă definesc aceleaşi trăsături drept persuasivitate iresponsabilă la limită cu incompetenţa.

În funcţia de şef interimar al statului, Mihai Ghimpu a creat Comisia pentru studierea şi aprecierea regimului comunist totalitar din Republica Moldova, care a pregătit un raport impunător după studierea documentelor de arhivă desecretizate care s-au referit inclusiv la foametea şi deportările organizate în perioada sovietică. Recomandarea comisiei privind condamnarea comunismului, susţinută de PL, a provocat însă rumori în rândul unor colegi de alianţă şi în consecinţă nu a fost votată în Parlament.

Mihai Ghimpu a refuzat să meargă la parada de 9 mai de la Moscova – un alt prilej de rumori în alianţă. Argumentul lansat de Mihai Ghimpu că Moldova nu are cum să stea la o masă cu învingătorii de vreme ce a pătimit ulterior de pe urma regimului sovietic, i-a fost trecut imediat la dosar şi exploatat apoi de adversarii politici ai alianţei de guvernare.

Dar cea mai mare rezonanţă se pare l-a avut decretul său privind comemorarea zilei de 28 iunie ca Ziua ocupaţiei sovietice, pe care Mihai Ghimpu a refuzat să-l anuleze, chiar şi sub presiunea unor colegi de alianţă.

În cele din urmă Decretul a fost dezavuat de Curtea Constituţională.

În pofida reproşurilor vădite şi mai camuflate, mai mulţi lideri de opinie îi atribuie lui Mihai Ghimpu meritul de a menţine unitatea alianţei, atunci când a ajuns, cu diverse ocazii, la buza prăpastiei, ghidîndu-se de principiul că fără Alianţa pentru Integrare Europeană, Moldova nu are viitor.

Mihai Ghimpu şi Partidul Liberal au insistat pe soluţia radicală de depăşire a crizei provocate de nealegerea preşedintelui, propunând modificarea întregii Constituţii şi nu doar a unui singur articol. Proiectul noii constituţii nu a întrunit însă sprijinul celorlalte componente ale alianţei de guvernare.

O performanţă pe care şi-o atribuie şeful Parlamentului şi preşedintele interimar al ţării este relansarea bunelor relaţii cu România, din perspectiva transformării acestui vecin în principalul partener strategic pentru integrarea europeană a Republicii Moldova.

Mihai Ghimpu a insistat să acorde numeroase distincţii de stat unor personalităţi care, după cum spune el însuşi, în perioada anterioară au fost discriminate de stat pe criterii politice, unor oameni cu merite deosebite în faţa poporului, luptători împotriva regimului sovietic de ocupaţie şi apărători ai independenţei, suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova, confirmându-şi astfel convingerea că fără recuperarea memoriei istorice, nu vor putea fi depăşite problemele actuale ale ţării.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG