Linkuri accesibilitate

Primarul Moscovei demis de președintele Medvedev


Yury Lujkov
Yury Lujkov

Iurii Lujkov a deţinut funcţia de primar al Moscovei din 1992 şi în ultimul timp a fost ţinta unor acuzații de corupţie.

Preşedintele Rusiei Dimitri Medvedev a semnat în China decretul de demitere a influentului primar al Moscovei. Motivul – pierderea încrederii. Nu toata lumea insă crede la Moscova ca acesta a fost adevaratul motiv, mai ales ca aceasta demisie a fost prefaţată de filme documentare, emisiuni de radio si televiziune si articole demascatoare în presa si pe internet pe tema corupţiei. Eroul acestor materiale a fost primarul Lujkov si soţia sa, a carei avere este estimată la peste un miliard de dolari.

Unul dintre liderii opoziţiei ruse şi fost vicepremier, Boris Nemţov a explicat Europei Libere că formularea „a pierde încrederea”, care se regăseşte în decretul semnat de preşedintele Medvedev, reprezintă o acuzaţie destul de serioasă în adresa unui politician.

„În trecut, Medvedev a folosit-o doar când i-a demis din funcţie pe guvernatorii regiunilor Koriak, Neneţ şi Amur. Doi au fost concediaţi din cauza acuzaţiilor aduse de procurori şi unul pentru că a lăsat pe timp de iarnă să îngheţe jumătate din locuitorii regiunii”, a declarat Nemţov.

În opinia fostului vicepremier dacă pe numele lui Lujkov nu va fi pornită acum o anchetă penală, seriozitatea decretului semnat de Medvedev ar putea fi pusă la îndoială.

Iurii Lujkov a deţinut funcţia de primar al Moscovei din 1992 şi în ultimul timp a fost ţinta unor atacuri de presa şi ale preşedintelui Dmitri Medvedev, sub acuzaţia de corupţie şi afaceri controversate. Televiziunile de stat din Rusia au difuzat o serie de documentare despre afacerile de miliarde de dolari ale familiei Lujkov.

Deşi Lujkov este perceput ca un apropiat al lui Vladimir Putin, premierul a preferat să păstreze tăcerea în confruntarea Medvedev-Lujkov.

Preşedintele rus Dmitrii Medvedev a anunţat că interimatul lui Lujkov va fi asigurat de adjunctul său, Vladimir Resin. „Este o persoană experimentată, cunoaşte situaţia şi echipa. Sunt sigur că este capabil să asigure interimatul, până când îmi vor fi înaintaţi candidaţii la funcţia de primar al capitalei, iar eu voi lua decizia pe cine să numesc în locul fostului primar”, a adăugat Medvedev.

Iată şi opinia a doi moscoviţi despre demiterea lui Iurii Lujkov:

„Cred că este o persoană care a făcut multe pentru oraş şi îmi pare rău că a fost demis într-un mod atât de urât”

„A fost un primar bun. Însă nu poate deţine veşnic această funcţie, este logic să vină alţii în locul lui”

Iurii Lujkov în vârstă de 74 de ani a fost numit în funcţia de primar al Moscovei de fostul preşedinte rus Boris Elţin, la puţin timp după destrămarea Uniunii Sovietice. Presa scrie că după anunţarea demisiei sale, Lujkov ar fi plecat din partidul „Rusia Unită”, condusă de premierul Vladimir Putin, poate de voie, poate de nevoie.
XS
SM
MD
LG