Linkuri accesibilitate

15 luni de armonie (relativă) AIE șfîrșesc într-o atmosferă de acreală


Liderii AIE la început de mandat

Liderii AIE la început de mandat

Filat i-a privat pe aliați de ocazia să sancționeze ajutorul pentru nevoiași, iar PL, AMN și PD l-au lipsit de șansa de a-și prezenta raportul de activitate.

Preşedintele interimar si speaker al parlamentului, liberalul Mihai Ghimpu şi-a pus semnătura pe decretul de desfiinţare a actualului legislativ, care a funcţionat din iulie anul trecut, iată pînă in septembrie. A fost un an parlamentar foarte agitat si chiar si acest decret a fost semnat intr-un climat de tensiune ridicată între membri Alianţei pentru Integrare Europeana.

După ce au parcurs un itinerar extrem de dificil, susţinînd pe durata a 15 luni de guvernare colectivă cele mai dure teste de capacitate, dar mai cu seamă de răbdare, componetele Alianţei pentru Integrare Europeană au ajuns în staţia terminus ca nişte călători istoviţi, care au epuizat rezerva de politeţe. Acordul final s-a auzit încă ieri cînd executivului condus de liberal-democratul Vlad Filat, şi-a asumat răspunderea, ocolind parlamentul, pentru obligaţia de a acorda ajutoare unor pături defavorizate, atragînd astfel criticile celorlalţi parteneri de coaliţie, care au rămas cu senzaţia că şeful Executivului ar fi fost preocupat nu atît de beneficiarii ajutoarelor, cît de imaginea preelectorală a formaţiunii sale. Impresie pe care a încercat, să o combată, ce-i drept fără succes, şeful guvernului, sugerînd că fiecare dintre miniştrii delegaţi de celelalte partide componente ar fi liber să tragă, vorba vine, plapuma peste formaţiunea dînsului.

Una peste alta, gestul guvernului Filat de a-şi asuma laurii după ce că parlamentul i-a cerut operarea de majorări pe unde se poate, a fost calificat drept unul „necolegial” de către celelalte componente ale coaliţiei de guvernămînt, care, înainte de a-şi exterioriza reacţiile, s-au convocat în această dimineaţă într-o şedinţă. La întrunire au participat deputaţii liberal-democraţii, dar nu şi liderului lor de partid.

Iată cîteva declaraţii lansate după întrunirea părăsită de liberal-democraţi înainte de a se fi încheiat.

Liderul PL Mihai Ghimpu: „Este ruşinos să spui că îmi asum responsabilitatea atunci cînd ştii că parlamentul a recomadat adoptarea acestei legi şi aştepta acest proiect ca astăzi să fie adoptat de parlament. Este de neînţeles, mai ales că parlamentul înseamnă şi fracţiunea PLDM.”

Liderul AMN Serafim Urechean: „S-a purces la unele manevre populiste preelectorale, dar să nu creadă cineva că ceea ce s-a îântîmplat va influenţa existenţa sau inexistenţa alianeţi. Alianţa va exista, va exista şi după alegeri.”

Liderul PD Marian Lupu: „Avem o sfidare a parlamentului şi a alianţei. Este o situaţie penibilă care poate fi calificată ca o lovitură de graţie aplicată alianţei de către preşedintele PLDM, care a dat dovadă de egoism politc şi calcule electorale.”

Liberal-democraţii se declară convinşi că dacă ajungea în Parlament, proiectul guvernamental n-ar fi avut nici o şansă să devină text de lege. Liderul liberal-democraţilor din legislativ, Mihai Godea a explicat Europei Libere de ce partidul său crede astfel: „Guvernul a prevenit un spectacol electoral de prost gust. În momentul în care apărea în şedinţa în plen această iniţiativă, fiecare ar fi vrut să arate foarte frumos în faţa cetăţenilor şi vă asigur că şedinţa nu s-ar fi încheiat cu adoptarea acestei decizii.”

Se pare totuşi că partenerii de coaliţiei ai liberal-democraţilor s-au resemnat în faţa acestei decizii a guvernului Filat şi nu au apelat la moţiunea de cenzură despre care ieri se credea că ar putea fi folosită de cele trei partide pentru a-l tempera pe premierul Filat. Mai ales că se crede că o astfel de moţiune n-ar fi fost convenabilă niciunuia dintre partidele din alianţă, mai întîi, pentru că ar fi lăsat ţara fără guvern pînă la alegeri, iar în cel de-al doilea rînd, pentru că ar fi plasat partidele contestatare într-o situaţie penibilă în faţa alegătorilor cărora le este destinat ajutorul social decis de guvern. În cele din urmă Gimpu, Urechean şi Lupu au convenit să anuleze ultima şedinţa a legislativului programată pentru astăzi, lipsindu-l pe Vlad Filat de ocazia să prezinte deputaţilor un raport pe marginea activităţii de un an a guvernului.

Fără şedinţa formală de adio, parlamentul a fost dizolvat printr-un decret semnat după prânz, în prezenţa jurnaliştilor, de preşedintele interimar Mihai Ghimpu. Un decret care va intra mâine în vigoare şi care fixează pentru ziua de 28 noiembrie alegeri parlamentare anticipate.

Imediat după ce s-a anunţat semnarea decretului, premierul Vlad Filat a convocat o conferinţă de presă în care, în prezenţa cabinetului său, a dat citire unui raport de cincizeci de pagini despre reuşitele guvernării din ultimul an, ceremonie de la care au absentat miniştrii Partidului Liberal şi ai Partidului Democrat.
XS
SM
MD
LG