Linkuri accesibilitate

An experimental în predarea opțională a religiei


Leonid Bujor
Leonid Bujor

Ministrul Educației Leonid Bujor: „În calitate de literatură de bază recomandăm manualele de religie editate în 2005 de Minister şi Mitropolia Chişinăului şi a întregii Moldove”

Leonid Bujor: „Miercuri avem o întâlnire la Ministerul Educaţiei cu conducătorii direcţiilor raionale şi municipale, Învăţământ, tineret şi sport, în cadrul căreiea, de rând cu multe probleme ce ţin de pregătirea către iarnă, şcolarizarea copiilor, alte chestiuni nu mai puţin importante, vom discuta şi problema cu privire la predarea religiei în calitate de disciplină opţională începând cu anul acesta de studii. Vom vedea ce s-a schimbat în perioada 1 septembrie - 29 septembrie, care este numărul de părinţi ce au depus cereri. Dezmint din start informaţia care a fost plasată pe un site, precum că în cazul în care într-o clasă sau alta vor fi doar 10-12 copii, această disciplină nu va fi prezentă. Nu. Noi am elaborat o curricula. Anul acesta este un an, să-l numim, experimental. Acum noi avem program de studii, curriculae cu recomandări pentru profesori. Pe parcursul săptămânii precedente, timp de două zile, profesorii, care urmează a se prezenta în faţa copilului în calitate de profesor la disciplina religiei, au fost aici la cursuri de perfecţionare. Circa 50 de procente dintre ei sunt feţe bisericeşti, ceilalţi sunt profesori la o disciplină sau alta. Deci, toţi au fost preveniţi, că se prezintă în faţa copilului în calitate de profesor la această disciplină. Pentru că nimeni nu a acceptă transformarea instituţiilor de învăţământ într-un fel de filiale ale bisericilor dintr-o localitate sau alta. Condiţia pentru feţele bisericeşti a fost să aibă studii superioare, studii teologice, să aibă experienţă de activitate didactică. Fiindcă avem astfel de instituţii.”

Europa Liberă: Când vom şti noi ce se va preda?

Leonid Bujor: „Deci, se va preda disciplina religia. Cred că în două-trei zile noi vom publica aceste teste pe site-ul Ministerului Educaţiei. Despre manuale, pentru a vă forma o opinie generală – noi am spus că în calitate de literatură de bază recomandăm manualele de religie ortodoxă, editate în anul 2005 de Minister şi Mitropolia Chişinăului şi a întregii Moldove. Iar aceste recomandări la care eu m-am referit au fost elaborate nu doar de colaboratorii Ministerului Educaţiei. La elaborarea lor au participat reprezentanţi ai Mitropoliei Basarabiei şi reprezentanţi ai Mitropoliei Chişinăului şi Moldovei, plus reprezentanţii bisericii catolice din Republica Moldova. Ce ţine de curriculae pentru copiii din familii de ortodocşi şi catolici. Pentru ceilalţi a fost elaobart un alt program şi lucrurile sunt mai simple.”

Europa Liberă: O formaţiune insistă, totuşi, să fie predarea obligatorie.

Leonid Bujor: „Cu părere de rău, Valeriu Pasat, eu numesc lucrurile pe nume. Fiindcă de ce toată lumea ar trebui să ştie că Bujor pledează, şi Guvernul pledează pentru o disciplină opţională, iar dânşii pentru una obligatorie. Oameni buni, Guvernul actual are un program şi acest program este programul de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Deci, suntem obligaţi, dacă ne onorăm şi respectăm pe noi şi dacă respectăm valorile democratice, să ţinem cont şi de principiile de abordare a acestei probleme în aceste ţări. În majoritatea absolută a ţărilor disciplina religiei este una opţională, cu excepţia unui anumit mic număr de ţări. Dacă părinţii nu doresc, nu poate nimeni să-i impună copilul. Noi pledăm pentru acest lucru şi oponenţii noştri cunosc adevărul. Avem trei articole în Constituţia Republicii Moldova, care ne obligă să acceptăm această disciplină doar ca una opţională. Avem Legea învăţământului, în care de asemenea este prevăzută această disciplină ca una opţională. Avem o situaţie reală în Parlamentul Republicii Moldova, care nici într-un caz nu ar permite adoptarea unei decizii favorabile celor care pledează pentru o disciplină obligatorie. Nu mai puţin important este faptul că Republica Moldova a semnat un şir de acte internaţionale.”
XS
SM
MD
LG