Linkuri accesibilitate

„O ordonanță de guvern judicioasă”


Valeriu Muravschi
Valeriu Muravschi

Valeriu Muravschi: „Guvernul trebuia să decidă susţinerea păturilor sărace din cauza majorărilor de prețuri determinate de criza mondială”.


Valeriu Muravschi: „Guvernul actual a preluat o situaţie financiară foarte complicată, în septembrie anul trecut. În timpul acesta Guvernul a încercat să stabilizeze situaţia financiară, inclusiv situaţia în buget. Părerea mea e că în mare măsură a reuşit Guvernul actual să stabilizeze situaţia. Pe parcurs, în legătură cu situaţia financiară şi cu criza financiar-economică din lume, şi în legătură şi cu creşterea preţurilor la gaze, la petrol, e clar că anul ăsta au crescut preţurile şi la noi. Respectiv, Guvernul trebuia să adopte nişte decizii de susţinere a păturilor social vulnerabile. Desigur că Guvernul nu putea să o facă înainte de asta, fiindcă nu avea rezultate să vadă, care e situaţia cu PIB-ul, cu bugetul, cu încasările.”

Europa Liberă: Domnule Muravschi, dar a făcut-o exact după ce Fondul Monetar Internaţional a anunţat că nu mai vine Misiunea în Republica Moldova şi numai după ce va fi investit un nou Guvern va reveni la Chişinău.

Valeriu Muravschi: „Ei bine, asta e decizia Fondului Monetar. Posibil că este justificată. Dar în situaţia asta Guvernul actual trebuia să întreprindă nişte măsuri, în legătură cu creşterea preţurilor.”

Europa Liberă: FMI nu a acceptat aceste majorări sau compensaţii.

Valeriu Muravschi: „La etapa când s-a discutat iniţial Bugetul pe 2010. Consider că în situaţia asta Guvernul este impus să sprijine păturile vulnerabile şi decizia care a fost adoptată de Guvern, prin Ordonanţă de urgenţă, care la noi nu prea s-a practicat în anii aceştea.”

Europa Liberă: Chiar îmi pare că e în premieră.

Valeriu Muravschi: „Chiar cam îmi pare că e aşa. Adică Guvernul, după Constituţie, este în drept să adopte ordonanţe de urgenţe.”

Europa Liberă: Credeţi că se vor găsi 25 plus unul de deputaţi, care să depună această moţiune de cenzură, despre care se vorbeşte?

Valeriu Muravschi: „Păi, bun, pot să depună, dar Parlamentul în plen trebuie să respingă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului. Nu cred că poate să obţină lucrul acesta Parlamentul.”

Europa Liberă: E pe ultima sută de metri, pentru că mâne va fi dizolvat prin decretul domnului preşedinte-interimar.

Valeriu Muravschi: „Eu cred că în situaţia care s-a creat, şi în legătură cu necesitatea protejării unor pături social vulnerabile, Guvernul a procedat corect. Asta trebuia de făcut. Posibil trebuia de făcut mai înainte. Dar iarăşi, Guvernul aştepta rezultate, să vadă ce se întâmplă în economie.”

Europa Liberă: Cum au identificat aceste 300 de milioane de lei din rezerva internă?

Valeriu Muravschi: „Eu cred că este vorba despre o redistribuire a cheltuielilor, de pe unele articole pe altele.”

Europa Liberă: 130 de lei pentru o persoană credeţi că rezolvă nevoile acelui om nevoiaş?

Valeriu Muravschi: „Ei bun, şi o mie de lei nu rezolvă problemele. Dar la etapa actuală un sprijin oarecare trebuia să-l întreprindă Guvernul. Eu consider că decizia a fost corectă.”

Europa Liberă: Ce credeţi că se va întâmpla mâne în Parlament pe marginea acestui subiect?

Valeriu Muravschi: „Cred că nu poate să se întâmple nimic deosebit. Majoritatea partidelor care sunt din Alianţa pentru Integrare Europeană trebuie să susţină lucrul acesta. Pentru că e un lucru care trebuia de făcut mai înainte chiar. Eu nu cred că o să se găsească 50 plus unul ca să voteze contra Ordonanţei de urgenţă a Guvernului. Cine acum o să meargă, în pragul alegerilor, o să meargă contra măsurii adoptate de Guvern? Asta ar fi o sinucidere.”
XS
SM
MD
LG