Linkuri accesibilitate

Igor Boțan: „PCRM mizează pe sateliți mici pentru că se consideră un partid dominant în societatea moldavă”.


Igor Boţan: „Ideea unei coaliţii largi de centru-stânga a fost lansată în februarie 2003. Şi atunci Partidul Comuniştilor, având o majoritate constituţională în Parlament, a acceptat să facă parte din această coaliţie. Însă, foarte curând a demonstrat un comportament exclusivist şi această coaliţie de centru-stânga a murit, fără ca să producă careva efecte. Acum suntem în ajun de alegeri parlamentare anticipate şi în situaţia care s-a creat, după modificarea formulei de distribuire a mandatelor partidelor, care nu au reuşit să treacă pragul electoral, iată, că societatea moldovenească iarăşi discută problema unei eventuale coaliţii de centru-stânga. Şi de această dată, în pofida comportanmentului exclusivist, Partidul Comuniştilor dă semne că în anumite condiţii ar accepta o coaliţie cu partide de centru-stânga, dar nu dă nici un fel de detalii, care ar fi formula coalizării. Mai mult ca atât: ex-preşedintele Voronin a spus foarte clar că nu vrea să facă reclamă eventualilor parteneri de centru-stânga. Doreşte ca partidul său să meargă de unul singur în campania electorală şi să ia cât mai multe voturi, iar ulterior se va vedea cu cine poate coaliza.”

Europa Liberă: Deci, Partidul Comuniştilor în continuare aplică tactica sateliţilor mici, pe care îi agită, dar nu vrea să-i ia în cârcă.

Igor Boţan: „Absolut corect. Mai mult ca atât – putem spune că Partidul Comuniştilor încă se consideră un partid dominant în societatea moldovenească. Acest statut, într-adevăr, îi dă un câmp de manevră foarte larg, pe care ex-preşedintele Voronin şi cei care-l ajută să-şi facă politicile, doresc să-l exploateze la maximum. Trebuie să menţionez că în 2009 două partide minuscule – Partidul Agrar din Republica Moldova şi Partidul Socialiştilor, au acceptat acest joc al Partidului Comuniştilor şi şi-au înaintat liderii pe lista Partidului Comuniştilor, fără să aibă vreo pondere în luarea deciziilor în cadrul fracţiunii Partidului Comuniştilor.”

Europa Liberă: Ce preferinţe are stânga europeană pentru Republica Moldova?

Igor Boţan: „Dacă ne referim la stânga europeană trebuie să facem o delimitare între social-democraţii europeni şi din aşa-zisa Noua stângă, care în coaliţie cu Verzii nordici au un comportament mai mult pro socialist. Deci, trebuie să recunoaştem că Partidul Comuniştilor din Republica Moldova a stabilit relaţii foarte strânse anume cu Stânga europeană şi Verzii nordici, adică cu cei pro comunişti, pro socialişti din Parlamentul European. Şi acest lucru s-a văzut foarte clar în vara anului curent, când Partidul Comuniştilor din Republica Moldova şi-a găsit cei mai buni parteneri nu în Rusia, sau Ucraina, comuniştii şi socialiştii de acolo, ci anume în rândurile Stângii europene, care au susţinut comuniştii moldoveni pe parcursul întregului an.”
XS
SM
MD
LG