(În prima miercuri a lunii octombrie începe Târgul Internațional de Carte de la Frankfurt, cel mai mare târg de specialitate din lume. În așteptarea acestui eveniment, m-am întrebat – de fapt, m-a chestionat UN cristian, pentru http://bibliotecadepoezie.wordpress.com/ –, cu referire la piața națională de carte: "De ce migrează autorii de la o editură la alta?")
De ce n-ar migra, pe o piaţă şi ea în mişcare (browniană), unde nu competiţia continuă, ci big-bang-ul post-decembrist? Cum cele mai performante case abia dacă au atins – unele – vârsta majoratului, se-nţelege că nu au avut răgazul să-şi fidelizeze autorii, cu 2-3 excepţii notabile, cât să le pună în vitrină, pe post de „specialitatea casei”. Poţi însă foarte bine publica la aristocratica Humanitas, bunăoară, fără să fii „autor Humanitas” (alias, „boier al minţii”) – şi asta pentru că doar câteva nume se identifică mărcii de firmă.
Pe de-altă parte, ce-ar însemna să fii, de pildă, „autor Polirom”, în condiţiile în care harnica & democratica editură ieşeană a publicat sute de autori români, de toate vârstele, aparţinând tuturor generaţiilor, de la clasicii în viaţă Norman Manea, Gabriela Adameşteanu, Alexandru George la tânărul neliniştit Alexandru Vakulovski?!
Spre deosebire de Franţa ultimelor decenii, să zicem, unde trece o frontieră clară între „autorii Gallimard” şi „autorii Minuit” – a propos, aceştia din urmă au dat doi „laureaţi Nobel”, Samuel Beckett şi Claude Simon –, la noi, editurile încă nu au ajuns să fie şi purtătoare ale unor ideologii literare bine definite. Oricât de „optzecistă” s-a vrut, într-o primă fază, Paralela 45, în cele din urmă tot s-a deschis spre alte generaţii, adevărat mai degrabă pe filiera textualistă, publicându-i insistent pe scriitorii „şcolii de la Târgovişte”; şi invers, unul dintre ideologii editurii, prozatorul & capul teoretic Gheorghe Crăciun, a preferat să-şi publice romanul său de vârf, Pupa russa, la Humanitas.
Cazul poeţilor e şi mai delicat – există câteva colecţii de poezie contemporană de top (de la Brumar, Cartea Românească, Cartier), foarte căutate, şi, de cealaltă parte, una pour tout le monde, de la Vinea. De regulă, autorii migrează de la această din urmă spre Cartea Românească (Dan Sociu, Elena Vlădăreanu) sau Cartier (Dan Coman, Claudiu Komartin, subsemnatul). Bref, „jucăm” cu toţii pe o piaţă încă destul de fragilă, pentru ca transferurile de autori de la o editură la alta – mă gândesc la Michel Houellbecq, ce şi-a mutat „căsuţa” pentru 1.000.000 de Euro – să constituie adevărate afaceri. D’aia nici nu avem autori de milioane!