Linkuri accesibilitate

Tînăr în Moldova: oportunități și frustrări


Aprilie 2009 la Chișinău
Aprilie 2009 la Chișinău

Valentina Ursu cu microfonul Europei Libere împreună cu tinerii zilei.


Când politicienii ajung să se instaleze în fotoliile lor, îşi cam uită promisiunile. Tineretul nu mai este o prioritate – o spun chiar ei, junii. Iar o ultimă cercetare sociologică, realizată de o agenţie britanică, care vizează starea de spirit în rândul tinerilor, arată mult prea mult dezinteres în mediul lor, dezamăgire, sentiment de abandonare, cel puţin faţă de clasa politică, guvernare în special.

În cazul Republicii Moldova, un stat cu puţine resurse naturale, investiţiile în resursele umane reprezintă strategia-cheie. Constituind un sfert din populaţia ţării, tinerii sunt resursa ei cea mai valoroasă. Însă mulţi din aceşti tineri nu sunt încrezuţi în propriile lor puteri. „Este imposibil să schimbi ceva într-o ţară plină de probleme”, astfel de păreri sunt frecvente în mediul celor tineri. Unora nu le mai place viaţa la ţară şi iau drumul pribegiei. Mulţi flăcăi şi fete din mediul rural îşi găsesc un loc de muncă la negru în Federaţia Rusă.

La Bălăşeşti, Sângerei, i-am cunoscut pe Octavian Bogonovschi şi Ion Anton. La cei 23 şi, respectiv, 21 de ani băieţii nu-şi văd rostul la baştină, unde sărăcia a afectat majoritatea familiilor.

- „În sat e greu de trăit.”
Europa Liberă: Ai lucrat undeva?
-„ La Moscova. Unde să lucrez?”
Europa Liberă: Şi ce faci la Moscova?
- „La stroică.”
Europa Liberă: Şi câştigi bani?
Ion Anton și Octavian Bogonovschi
- „Ei, câştigăm, dacă lucrezi. Dacă nu lucrezi, nu câştigi.”
Europa Liberă: Ce faci cu banii, pe care-i câştigi la Moscova?
- „Îi vârâm unde trebuie.”
Europa Liberă: Unde? Concret. Într-o afacere, în casă, în haine?
- „În stroică. Nu?”
Europa Liberă: Câţi ani ai fost la Moscova?
- „Ei, vreo patru ani avem de-acum.”
Europa Liberă: În patru ani cât ai câştigat?
- „Cel mult vreo trei mii de dolari. Puţin câştigăm, puţin, puţin de tot.”
Europa Liberă: Ce ai vrea tu să lucrezi aici în sat? Ce ai putea să lucrezi?
- „Tractorist”
Europa Liberă: Ai carnet de muncă?
- „Nu mai are.”
- „Ne ducem la stroică. Cum fiecare om se duce la stroică. Te duci la stroică şi cât îţi dă acolo, câştigi. Dacă nu-ţi dă, nu cîştigi nimic.”
Europa Liberă: Te gândeşti să te însori?
- „Dapoi cum, eu am să rămân aşa?”
Europa Liberă: Trebuie mulţi bani ca să întemeiezi o familie?
- „Foarte mulţi bani, foarte mulţi.”
Europa Liberă: Bine, mergi la Moscova, nu te temi de greutăţi. Aici în sat te-ai teme să lucrezi la ceva mai din greu?
- „Da.”
Europa Liberă: La 23 de ani încă nu-ţi cunoşti viitorul?
- „Trebuie de reşit cumva. Să fie altă viaţă. Vreai să te apuci de ceva, dar n-ai cu ce face.”
Europa Liberă: Ce vârstă aveţi?
- „20 de ani.”
Europa Liberă: Unde câştigaţi bani?
- „La Moscova.”
Europa Liberă: De la ce vârstă ai plecat la Moscova să munceşti?
- „De la 17 ani.”
Europa Liberă: De ce ai ales Moscova?
- „Dapoi în altă parte unde?”
Europa Liberă: Aici în sat nici o perspectivă?
- „Nimic.”
Europa Liberă: Cum se câştigă banul la Moscova?
- „Greu.”
Europa Liberă: Greu ce înseamnă?
- „Lucru greu.”
Europa Liberă: Câte ore în zi munceşti?
- „Câte 12 ore.”
Europa Liberă: Cu banii câştigaţi acolo, în Federaţia Rusă, ce faci aici, în Moldova?
- „Nic n-ai ce face cu dânşii.”
Europa Liberă: De ce? De ce n-ai ales altă ţară să mergi să câştigi un ban?
- „Europa nu-i deschisă. Nu-i deschisă nici o graniţă, unde să te duci?”
- „Peste tot locul te închide, te arestează.”
Europa Liberă: Ai încercat să-ţi găseşti un loc de muncă aici, la ţară?
- „Până când nu găsim.”
Europa Liberă: Ce viitor are satul moldovenesc?
- „Rău. Nici un viitor nu se arată.”
Europa Liberă: La alegeri mergi?
- „Da.”
Europa Liberă: Unde? Aici, în Moldova? Sau acolo, la Moscova?
- „Aici, la Moldova.”
Europa Liberă: Ce partid îţi insuflă încredere?
- „Ce partid? Numai nu ruşi.”
Europa Liberă: Câte partide sunt în Moldova?
- „Da eu demult n-am fost acasă.”
Europa Liberă: De câte ori ai votat?
- „Eu? O dată.”
Europa Liberă: Când?
- „Vara trecută.”
Europa Liberă: Mergeţi la alegeri? Că acum vor fi în noiembrie.
- „Plecăm.”
Europa Liberă: Pentru ce veţi vota?
- „Pentru un om bun.”
Europa Liberă: Concret. Trebuie să votaţi un partid.
- „Tare multe partide sunt.”
Europa Liberă: Câte partide sunt?
- „Îs patru.”
- „Îs opt.”
- „Îs opt, nu? Patru oameni, care trebuie de votaţi.”
Europa Liberă: Care-s?
- „Nu se spune.”
- „Îs multe păreri, dar trebuie de reşit cum trebuie.”
Europa Liberă: Aţi mai mers la alegeri?
- „Am intrat şi am făcut cum se cade.”
Europa Liberă: Ce înseamnă cum se cade?
- „Pentru om bun de reşit. Nu? Hei, Doamne-Doamne.”

*

La Bobeica, localitate de prin părţile Hânceştilor, Europa Liberă a discutat cu Grigore Vrabie, un tânăr de 26 de ani.

Grigore Vrabie: „Vă spun drept, eu stau acasă, îs şomer de doi ani de zile.”

Europa Liberă: Pe ce mijloace trăieşti?

Grigore Vrabie
Grigore Vrabie
: „Oleacă pensie mai primeşte tata, mama, eu mă mai duc şi mai lucrez colo-colo.”

Europa Liberă: Cu ziua?

Grigore Vrabie: „La pădure, la câmp mă duc. Vă spun cinstit, schimbări oleacă sunt, dar pentru tineret nu-i deloc.”

Europa Liberă: Da eşti căsătorit?

Grigore Vrabie: „Nu.”

Europa Liberă: Dar te gândeşti să creezi familie?

Grigore Vrabie: „Mă gândesc, dar ce să creez, dacă nu-s posturi de lucru.”

Europa Liberă: Să înţeleg, că la sate tineretul e al nimănui?

Grigore Vrabie: „Puţin tineret a rămas la noi în sat.”

Europa Liberă: Da unde-s cei tineri?

Grigore Vrabie: „Care s-au dus la Italia, la Germania.”

Europa Liberă: Te-ai gândit şi tu să pleci peste hotare la muncă?

Grigore Vrabie: „Am fost, am fost.”

Europa Liberă: Unde?

Grigore Vrabie: „La Moscova am fost.”

Europa Liberă: Ai câştigat?

Grigore Vrabie: „Ne-a amăgit. Dragă Doamne, preot, el e moldovean, din satul Lozova, raionul Străşeni, ne-a amăgit. El ne-a promis una şi a făcut alta. Şi n-ai cui să te duci să te jelui.”
Europa Liberă: Cât ai muncit la Moscova?

Grigore Vrabie: „Am muncit un an jumătate.”

Europa Liberă: Câţi bani ai câştigat?

Grigore Vrabie: „860 de dolari.”

Europa Liberă: Într-un an şi jumătate 800 de dolari?

Grigore Vrabie: „Da. Da. Bătaie de joc. Iaca la ce stare a ajuns moldoveanul nostru. Toţi îşi bat joc.”

Europa Liberă: Ai carnet de muncă?

Grigore Vrabie: „Eu am lucrat la „Vitis”, Hânceşti, trei luni de zile şi am văzut că nu dau banii şi am lepădat.”

Europa Liberă: Ai carnet de muncă, în care-i înregistrat numai două luni?

Grigore Vrabie: „Trei luni de zile. Fiindcă n-a dat salariu la timp. E greu. E greu, dar ce să faci?”

Europa Liberă: Da cu părinţii ce discuţi? Ce spun ei?

Grigore Vrabie: „Tot aşa, primesc pensie 676 de lei.”

Europa Liberă: Şi voi cu 1 200-1 300 de lei vă descurcaţi câte persoane?

Grigore Vrabie: „Trei. Secera şi ciocanu. Mie mi-au promis că o să-mi găsească toţi de lucru, că eu am fost din partea lor. Şi am văzut că dacă-s mincinoşi, m-au amăgit şi n-au făcut.”

Europa Liberă: Atunci când aţi fost din partea lor, ce aţi făcut? Mergeaţi la lume şi spuneaţi că comuniştii îs buni?

Grigore Vrabie: „Da. Eu le spuneam aşa: votaţi comuniştii, că iaca comuniştii au dat pensie, au dat ceea, au dat ceea. Acuma am văzut treaba care este şi m-am dat în Partidul PLDM. Partidul domnului Filat, fiindcă el e de la noi din raion, e foarte băiet deştept, domnul Filat. De-amu se vede, că treaba s-o pornit în timp de un an şi acolo câteva luni. S-a pornit.”

Europa Liberă: Da cum s-a pornit?

Grigore Vrabie: „Au deschis vize la România. Noi avem dreptul să ne ducem 50 de kilometri, iaca de la noi din sat.”

Europa Liberă: De aici de la Bobeica până la hotar? Până la Prut?

Grigore Vrabie: „Da, până la Prut, de la noi din sat şi până la Prut îs 50 de kilometri.”

Europa Liberă: Şi acum circulaţi mai liber?

Grigore Vrabie: „Da, da.”

Europa Liberă: Comuniştii au şanse să revină la putere?

Grigore Vrabie: „Nu, nu. Fiindcă comuniştii o făcut batjocură timp de opt ani. Îs mincinoşi. Îs oameni trădători. Ei au trădat opt ani de zile ţara.”

*

Cum e să fii şomer cu studii superioare în Republica Moldova? Europa Liberă l-a întrebat pe Alexandru Bordean, proaspăt absolvent al facultăţii de istorie a Universităţii de stat.

Alexandru Bordian
: „Am deja trei luni de când am finisat facultatea. Tot trei luni de când caut un serviciu, care să-mi asigure existenţa.”
Alexandru Bordian


Europa Liberă: Şi e o condiţie obligatorie, că trebuie să ai experienţă de muncă?

Alexandru Bordian: „Problema e că nimeni nu-mi oferă să încep eu să capăt această experienţă.”

Europa Liberă: Ai fost cumva la Oficiul forţei de muncă? Poate acolo îţi propuneau ceva.

Alexandru Bordian: „Sigur că am fost şi acolo. Am găsit aşa funcţii vacante, precum fochist, bobinar, care nicidecum nu corespund unei persoane, care are studii superioare. Încerc să nu las mîinile în jos.”

Europa Liberă: Bani de unde iai?

Alexandru Bordian: „Sunt acum la masterat, am o bursă de 720 de lei.”

Europa Liberă: Prea puţin pentru un tânăr ca tine, care tocmai ţi-ai creat şi o familie.

Alexandru Bordian: „Prea puţin, da. Tocmai am şi o familie, abia întemeiată acum. Plus suportul financiar din partea părinţilor, care deja, dacă sincer, nu mai pot conta doar pe ei. Doresc eu singur să-mi întreţin existenţa.”

Europa Liberă: Acum, plus la toate, mai ai nevoie şi de bani pentru nuntă.

Alexandru Bordian: „M-au asigurat, evident, atât părinţii soţiei mele, cât şi părinţii mei.”

Europa Liberă: Pe cât de mult te interesează politica?

Alexandru Bordian: „Politica m-a interesat încă din primul an, de când am venit la studii, deoarece este foarte strâns legată cu istoria. Iar mie istoria îmi place încă de mic copil.”

Europa Liberă: Cum îşi explici faptul, că totuşi prea puţin tineri astăzi au încredere în clasa politică? Nedorinţa lor de a merge la alegeri, la referendum, aşa cum s-a întâmplat acum mai recent?

Alexandru Bordian: „Deoarece toate partidele politice, în platformele electorale nu au o programă specială, dedicată tinerilor. De exemplu, partidele politice îşi aduc aminte de tineri doar în campania electorală şi vorbesc, chipurile, noi suntem cu tinerii, tinerii sunt cu noi. Însă ştiu un partid politic, care este acum chiar la guvernare, nu vreau să-l critic, chiar îl susţin, dar vorbea de faptul, că va construi cămine noi, va repara căminele cele vechi. Sunt mai multe nuanţe aici, dar...”

Europa Liberă: Deci, promisiuni deşarte.

Alexandru Bordian: „Da. Dar să revin la faptul, de ce îmi place politica.”

Europa Liberă: Cât de măgulitoare sunt aceste promisiuni în timpul campaniei electorale? Şi chiar cred tinerii în aceste promisiuni ale politicienilor?

Alexandru Bordian: „O parte din tineri, care deja s-au mai ciocnit cu platforme electorale, cu populism, cu demagogie, deja , eu spre exemplu, ce ţine de viitorul acestei ţări, deja nu mai contez atât de mult pe guvernare. Mi-a plăcut fraza lu John Fitzgerald Kennedy, care spunea, că nu aştepta să-ţi facă ceva statul, ci fă tu ceva pentru stat. Cam în aşa mod.”

Europa Liberă: Depinde de ambiţii, depinde principialitate, depinde de ce, ca să te poţi manifesta?

Alexandru Bordian: „Foarte mult este important să ai o verticalitate. Eu ţin minte de când eram mic şi vedeam filme documentare despre împăraţi romani, doream şi eu foarte mult să fac ceva, să contribui cu ceva în cadrul acestui stat. Permanent am avut ambiţia asta să o fac. Să aduc ceva, care lipseşte acestei societăţi. Chiar deja am scris o carte despre lobbyism, activitatea de lobby. Eu am făcut un sondaj individual în centru oraşului Chişinăului cu nişte colegi şi 96-98 de procente din cei chestionaţi nu ştiu despre activitatea de lobby, însă lobbyismul este un fenomen politic foarte important şi este aplicat în statele occidentale.

Cel mai mult în mediul nostru de tineri se vorbeşte despre faptul, că actuala guvernare duce o politică foarte bună pe plan extern. Puterea a dat examenul pe nota 9-10. La capitolul politică internă puţin este dificil de a vorbi. Eu înţeleg faptul, că noi nu dispunem de surse financiare suficiente ca să putem asigura toate problemele. Cred că cu timpul totul se va rezolva. Greu, dar se va rezolva.”

*

Tinerii moldoveni îşi pierd interesul de clasa politică şi mulţi se simt abandonaţi de actuala guvernare. Întrebaţi, care a fost motivul pentru neparticiparea la referendum, aceştea au menţionat indiferenţa - 30% şi lipsa încrederii în politicieni tot aproape 30%, se arată în sondajul on-line, realizat de o agenţie britanică. Europa Liberă a căutat să afle de la tinerii, întâlniţi ocazional în stradă, dacă sunt interesaţi ei de politică.

– „Studenţii vor să se implice cât mai mult în politică, vor să facă diferite proiecte.”

Europa Liberă: De ce la referendum atât de puţini tineri au mers?

– „ Mult diferenţa a contat. Pentru mulţi a fost o dezamăgire până acum politica şi n-au ieşit.”

Europa Liberă: Dar ce înseamnă dezamăgire în politică?

– „Mulţi aşteptau o schimbare mult mai mare după evenimentele din 7 aprilie.”

Europa Liberă: În ce sens schimbare? Adevărul despre 7 aprilie?

– „Da, lucru care s-a tărăgănat un pic, ceea ce a început să facă dubii în rândul studenţilor. Multe promisiuni, care au fost făcute, nu au fost duse până la capăt. A fost şi o palmă dată actualei guvernări, care n-a făcut pe cât s-a aşteptat tineretul din ziua de azi.”

Europa Liberă: Ce a aşteptat tineretul?

– „Păi, în primul rând rezolvarea problemei 7 aprilie. Să spună cine a fost de vină că au murit oameni, cine a fost de vină că au fost bătuţi tinerii. Asta au aşteptat, în primul rând. N-au aşteptat salarii mari, n-au aşteptat o creştere economică fabuloasă, deoarece ştiau că Republica Moldova este într-o criză. Au aşteptat un adevăr. Adevărul să-l afle de la actuala guvernare.”
Chișinău, 7 aprilie 2009


Europa Liberă: Se pierde încrederea în clasa politică?

– „Oamenii au crezut, că o să se schimbe ceva spre bine, spre ceva mai bun, însă...”

Europa Liberă: Dar ce înseamnă schimbare pentru voi?

– „Păi, până când a venit Alianţa la putetre, schimbarea era răsturnarea regimului comunist, care a fost un regim autoritar, în care a lipsit o anumită democraţie, un procentaj minim de democraţie. Şi astfel, oamenii îşi doreau să vină la putere un lider politic, un lider harismatic, care într-adevăr să împărtăşească valorile democratice. În fine, populaţia noastră încă nu este prea pregătită pentru un astfel de lider pur liberal, sau pur liberal-democrat. Şi astfel, oamenii sunt duşi în eroare.”

Europa Liberă: Şi îi împărţită societatea?

– „Este împărţită atât prin diferenţele între etnii, cât şi prin diferenţele de vârstă.”

Europa Liberă: La moment, neîncrederea în clasa politică e motivată?

– „De fapt, putem să vorbim despre Partidul Comuniştilor, care s-a aflat opt ani la guvernare şi timp de opt ani a demonstrat ceea ce au putut să facă – au creat un regim nedemocratic în ţară. Însă acum Alianţa se află de abia un an la putere şi eu cred, că e prea devreme să vorbim despre o anumită încredere în Alianţă, sau despre o anumită dezamăgire în activităţile pe care le-a făcut Alianţa. Nu ştiu, timp de un an Alianţa a încercat şi într-adevăr a demonstrat că merită să se afle la putere. Astfel, au făcut anumite înţelegeri, colaborări cu multe state, cu Uniunea Europeană, chiar şi acum – regimul de liberalizare a vizelor. Tot este un plus al Alianţei. Merită să le mai dăm o şansă şi să mai vedem ceea ce pot să facă. Să încerce să ne motiveze anume pe noi, pe tinerii din Republica Moldova.”

Europa Liberă: Cu ce ar putea să vă motiveze?

– „Să acorde mai multe locuri de muncă, un minim de supravieţuire din punct de vedere material. Diferite reforme, precum acordarea unor facilităţi tinerilor şi la procurarea spaţiului locativ, cât şi la acordarea unui loc de muncă, la deschiderea unei afaceri.”
– „Ar fi bine să facă un plus social din punct de vedere al îndemnizaţiilor.”

Europa Liberă: De ce, totuşi, prea puţini sunt tinerii implicaţi în procesele astea politice, sau sunt apatici în tot ceea ce politic?

– „Sunt indiferenţi de soarta lor şi de soarta noastră.”

Europa Liberă: Cum se explică?

– „De atâtea ori au fost alegeri şi nimic nu s-a rezolvat. Şi de astă dată la fel va fi – nimic nu se va rezolva.”

Europa Liberă: Dar indiferenţa ucide. Dacă nu te ocupi tu de politică, se ocupă ea de tine şi atunci...

– „Şi atunci se primeşte cum e acum la noi în ţară. Nu e nimic concret şi din nou alegeri.”

Europa Liberă: Încrederea se epuizează?

– „Acum încrederea e la minim. Cred, că alegerile va rezolva, însă nu pentru oameni situaţia. Oamenii nu au încredere în politicienii noştri şi în puterile ţării noastre. Şi de aceea referendumul nu a avut loc cum s-a aşteptat. Şi alegerile la fel, cred că.”

Europa Liberă: La alegeri veţi merge?

– „Sigur că voi merge.”

Europa Liberă: De ce trebuie de mers?

– „Trebuie să luptăm. Asta este menirea noastră - trebuie să luptăm pentru o ţară mai bună, pentru un viitor mai bun, pentru noi trebuie să luptăm.”

*

De tineri depinde vitorul acestui stat. Ei trebuie să-şi asume responsabilitatea de a schimba lucrurile în Republica Moldova. E părerea lui Valeriu Munteanu, deputat pe lista Partidului Liberal, care la nici 30 de ani cunoaşte o ascensiune în cariera sa.

Valeriu Munteanu
Valeriu Munteanu
: „La facultate am fost liderul studenţilor străini de la Universitatea din Valahia. După aia am lucrat la radio Antena C şi am avut o misiune foarte complicată acolo, pentru că am fost călcaţi în picioare. După aia am fost primar pe acelaşi segment, am fost preşedinte ONG şi am colaborat în permanenţă cu societatea civilă. Şi cred, că era absolut logic să încerc să rezolvăm anumite probleme şi pe dimenisunea politică.”

Europa Liberă: Cum vă uitaţi la tinerii de astăzi şi la ambiţiile lor, la responsabilităţile lor?

Valeriu Munteanu: „Este o optică greşită a celor care spun, că tinerii de astăzi sunt iresponsabili, că bunelul a fost mai bun decât tata şi tata a fost mai bun decât mine. Eu consider invers: generaţia de astăzi este mult mai pregătită şi mult mai deschisă decât înaintaşii noştri.”

Europa Liberă: De ce totuşi cu neîncredere se uită la politicieni?


Valeriu Munteanu
: „Trebuie să avem mai multe discuţii cu ei, trebuie să le explicăm anumite lucruri, pentru că depinde ce fel de politicieni privesc ei, depinde cu ce partide au discutat. Eu vreau să vă spun, că în Partidul Liberal mă simt foarte, foarte bine, chiar dacă sunt cel mai tânăr deputat.”

Europa Liberă: Ce vârstă aveţi?

Valeriu Munteanu
: „29 de ani. Sunt la egalitate cu colegii mei.”

Europa Liberă: Tineretul, vedeţi că unii din ei s-au pomenit cu diplomă de studii superioare fără loc de muncă. Au completat armata şomerilor. Mulţi sunt dezamăgiţi, derutaţi. Să nu mai zicem despre tineretul, care e în mediul rural, unde oportunităţile sunt minime.

Valeriu Munteanu: „Este adevărat. Eu am fost şi primar în Floreni, Anenii Noi, aici lângă Chişinău, unde realităţile sunt mult mai bune decât în altă parte. Într-o localitate din Nordul sau din Sudul, de la extremele Republicii Moldova doi-trei tineri cu studii superioare se pot angaja. Pentru că avem primării, şcoală, grădiniţă şi cam aici se reduc toate locurile de muncă.”

Europa Liberă: Şi atunci le daţi dreptate că nu cunosc câte partide sunt, cine sunt liderii partidelor?

Valeriu Munteanu: „Nu este adevărat. Eu vreau să vă spun, că noi suntem în era informatizării. Astăzi Internetul a pătruns în toate localităţile.”

Europa Liberă: Dar asta nu înseamnă că nu bântuie disperarea în rândul tinerilor din mediul rural.

Valeriu Munteanu: „Este adevărat, informarea este doar un cadru general. Celelalte responsabilităţi ale guvernării sunt totuşi asigurarea cu loc de muncă a tinerilor noştri şi aici trebuie să muncim încă foarte şi foarte mult. Ei aşteaptă pe măsura pregătirii lor. Pentru că ei şi părinţii lor investesc foarte mult – fac studii superioare, fac facultatea, masterat, mulţi din ei merg la doctorat, fac limbi străine. Foarte mulţi cunosc două-trei limbi străine, iar noi din păcate acum nu suntem pregătiţi să le oferim locuri de muncă pe măsura pregătirii lor. Şi acesta este un lucru foarte mare.

Şi din păcate, mulţi dintre ei emigrează, cu titlul temporar sau permanent. Mulţi dintre ei aleg destinaţii, precum Canada, multe alte ţări pentru trai şi din păcate acolo nu se regăsesc în profesiile, pe care le-au făcut în Republica Moldova. Pentru că, de exemplu, în Canada sunt solicitate anumite profesii, dar nu întotdeauna tinerii noştri reuşesc să-şi găsească o ocupaţie conform profesiei.”

Europa Liberă: Pe de altă parte, se zice, că tinerii au făcut schimbarea în 2009. Protestele lor au adus un alt suflu şi aici sunt dezamăgiţi. Pentru că nici până astăzi nu cunosc despre ceea ce s-a întâmplat atunci.


Valeriu Munteanu
: „Şi preşedintele Ghimpu, şi primarul general au avut intervenţii foarte prompte şi categorice la acest capitol şi noi nu am închis, nu am dat fila acestui dosar. Suntem în aşteptare. Procuratura trebuie să dea explicaţii şi să aducă lumină în acest sens. Faptul că se dizolvă Parlamentul nu înseamnă, că nu putem adopta hotărâri şi nu putem admonesta pe cei, care nu-şi fac bine treaba. Este adevărat, este de datoria noastră morală să explicăm tinerilor ce s-a întâmplat în 7 aprilie anul trecut şi cine a dorit să le fure libertatea.”

*

Economist, ex-preşedinte al Consiliului municipal Chişinău, deputat comunist. Chiar şi dacă unii experţi vorbesc despre o evoluţie controversată a tânărului politician Eduard Muşuc, el spune că a reuşit în viaţă, pentru că a fost perseverent.

Eduard Muşuc: „Eu am fost nevoit să mă implic, să zicem aşa, în politică.”

Europa Liberă: Dar până la politică?

Eduard Muşuc
: „Până la politică, cum să vă zic, m-am ocupat de lucruri, care îmi plăceau foarte mult – tehnologii informaţionale, marketing. Este foarte important să te ocupi de lucruri, care ţie îţi plac. Poţi să munceşti chiar fără zile de odihnă, deoarece este vocaţia ta. Nu munceşti doar pentru ca să obţii un salariu, sau să supraveţuieşti, dar şi faci un lucru care ţie îţi place foarte mult. Eu cred, că banul nu trebuie pus ca un scop în sine. Mai ales pentru un tânăr cu mult mai important este să obţină un loc de muncă, care să-i ofere lui perspectiva, adică să obţină o experienţă anumită, un CV bun şi apoi o să vină şi banul.”
Eduard Mușuc


Europa Liberă: La ce vârstă aţi venit în politică?


Eduard Muşuc: „Haideţi să calculăm – acum am 35, minus şase – la 29.”

Europa Liberă: Aţi aşteptat ceva de la politicieni, să ofere tineretului acum şase ani?

Eduard Muşuc: „Dacă e să vorbim acum pe dimensiunea de partid, dar să nu luăm în calcul chestiuni politice, eu cred că anume în partid trebuie create condiţii pentru promovarea tineretului. Deoarece, dacă în partid situaţia se conservează, nu se asigură un schimb de generaţii, atunci partidul acesta se va afla într-o stagnare permanentă şi nu va fi prezent, să zicem peste o perioadă de timp, pe eşichierul politic.

În partid, prin aprobarea statutului, prin aprobarea mai multor chestiuni, tineretul trebuie să fie prezent în toate organele de conducere, trebuie să aibă un glas nu doar simbolic, dar chiar o influenţă anumită în aprobarea deciziilor şi la nivel naţional şi la nivel local, deoarece lucrul acesta va asigura continuitatea politicii, inclusiv la nivel de partid. Dar partide astăzi mai ales la noi, în Republica Moldova e un sistem proporţional, partidele formează baza sistemului politic. De politica în fiecare partid depinde şi promovarea tinerilor în cadrul politicii.”

Europa Liberă: Cum vă explicaţi, că tineretul totuşi nu prea are încredere în clasa politică? Sau mai degrabă e indiferent, atunci când vine vorba despre politică?

Eduard Muşuc: „Este un lucru absolut firesc. Tineretul întotdeauna este protestatar şi nu are încredere în clasa politică. Şi este un lucru normal. Tineretul crede în, să zicem aşa, personalităţi ca Spartac, Che Guevara, acei care luptă cu sistemul, dar nu se încadrează în cadrul unui sistem.”

Europa Liberă: Cred şi în valori, totuşi.

Eduard Muşuc: „Şi în valori, sigur. Dar mai mult pledează pentru o cale revoluţionară, o cale aşa, mai directă. Şi este un lucru firesc şi absolut normal pentru un tânăr, sau pentru o generaţie tânără şi oameni noi. Dacă tineretul nu simte, dar la moment el nu prea simte, că perspectiva lui este legată de perspectiva Republicii Moldova, deoarece el nu prea vede această perspectivă. Şi tineretul, din păcate, preferă să plece. Dacă vom pierde generaţia nouă, vom pierde şi perspectiva de dezvoltare a statului nostru.”

Europa Liberă: În mediul rural am întâlnit, am cunoscut foarte mulţi tineri, care habar nu au câte partide sunt, cine e liderul partidului.

Eduard Muşuc: „Sunt oameni fericiţi. Am glumit. În realitate sigur că trebuie să se intereseze. Dacă lui nu-i place un lider, sau nu-i place un partid, sau dacă chiar nu găseşte nici un partid şi nici un lider, care poate fi susţinut, are toate posibilităţile de a se lansa, de a forma o echipă şi de a oferi o alternativă societăţii. Adică nu poate fi invocat drept reproş, sau drept argument luat ca bază că, iaca, nu cred în nici un partid şi nici unui lider politic. Dacă nu crezi în nimeni, atunci lansează-te singur. Oferă o alternativă societăţii şi convinge societatea, că anume tu şi echipa ta sunt acei oameni, care trebuie susţinuţi.”

Europa Liberă: Oportunităţile pentru tinerii din mediile rural şi cel urban diferă?

Eduard Muşuc
: „Sigur că diferă. La sate este foarte greu.”

Europa Liberă: Nu sunt locuri de muncă? Nu sunt salarii? Tinerii preferă să meargă mai degrabă în Rusia?


Eduard Muşuc: „Nu sunt locuri de muncă. Chiar condiţiile de trai, condiţiile de viaţă sunt grele. Nu sunt ca în oraş.”

Europa Liberă: Infrastructura e proastă?

Eduard Muşuc: „Infrastructura e subdezvoltată. Sunt mai multe probleme la sat. Prima problemă anume constă în lipsa locurilor de muncă bine plătite. Deoarece îţi poţi găsi un loc de muncă cu un salariu foarte mic, dar el nu satisface nici cerinţele, nici aşteptările.”
Previous Next

XS
SM
MD
LG