Linkuri accesibilitate

Altceva ar fi fost dacă ocupam locul trei în lume la calitatea drumurilor sau la nivelul de trai.


Ţara a obţinut deunăzi o performanţă. Serviciul Pază de Stat din Republica Moldova s-a clasat pe locul trei la Campionatul Mondial al Bodyguarzilor, la categoria „Echipă Naţională”. Aşadar, conducătorii Moldovei au bodyguarzi de talie mondială! Cu adevărat, „nasc şi la Moldova oameni!”, vorba clasicului.

Şi ce va fi acum? Se vor bucura moldovenii cu mic, cu mare? Vor sărbători performanţa? Vor fi pătrunşi de mîndrie faţă de patria lor care are asemenea fii? Sincer să fiu, nu sînt sigur că această ştire va provoca o mare euforie. Altceva ar fi fost dacă ocupam locul trei în lume la calitatea drumurilor sau la nivelul de trai. Sau dacă Moldova nu ar mai fi cea mai săracă ţară din Europa bucuria oamenilor ar fi mult mai mare, am această convingere. Cum însă asta nu se întîmplă, mă tem că performanţa Serviciului Pază de Stat nu înseamnă mare lucru pentru pensionarul necesitos care se teme de facturi ca de necurat. Şi nici gasterbeiterul care munceşte în Italia ani de zile nu va fi cu siguranţă impresionat.

Nu zic că victoria Serviciului Pază de Stat nu merită nici o atenţie. Numai că una e securitatea conducătorilor şi cu totul altceva e securitatea oamenilor de rînd. Aceştia din urmă nu doar că nu au bodyguarzi, ci şi au motive serioase să fie îngrijoraţi. Statisticile arată că în primele 8 luni ale acestui an criminalitatea a crescut cu 35%. Cadavrele găsite recent pe marginea drumurilor sînt doar vîrful aisbergului. Iar explicaţia oferită de Procuratura Generală, aceea că pe vremea comuniştilor multe infracţiuni erau tăinuite şi că, prin urmare, procentul crimelor e în realitate acelaşi, mai degrabă te sperie decît te linişteşte.

Atunci cînd clasa politică îţi provoacă decepţii timp de 20 de ani, atunci cînd tranziţia nu se mai termină, cam cum ar trebui să reacţionezi la vestea că ea are bodyguarzi profesionişti şi e bine protejată? Simplii muritori ştiu cum...
XS
SM
MD
LG