Linkuri accesibilitate

Integrarea Romaniei în NATO şi UE nu este concepută în Occident ca o favoare făcută Bucureştiului.



23 septembrie 2000

Editorial săptămînal.
de Nestor Ratesh

De mai multe ori, în ultimele luni s-a subliniat de la acest microfon nevoia ca liderii PDSR, care sunt indicati de sondajele de opinie ca favoritii viitoarelor alegeri să facă un efort substanţial de a-şi schimba imaginea în străinătate, astfel încît eventuala lor revenire la putere să nu reprezinte acel pas înapoi în eforturile de integrare euro-atlantică a ţării, de care se tem multi. Se cuvine deci, a observa că acest efort a fost început în cîteva centre importante din Occident, cel mai recent, prin vizita domnului Ion Iliescu în Statele Unite.

Din ecourile pe care le-am primit, rezultatele sunt deocamdată mai puţin impunătoare decît au fost prezentate în comunicările publice ale PDSR-ului. Preocupările Occidentului în legătură cu Ion Iliescu şi PDSR au în vedere cîteva domenii importante: cea mai acută dintre ele se axează pe retorica naţionalistă, anti-maghiară, frecvent utilizată în discursul unor lideri PDSR pînă recent. Relaţiile interetnice ocupă un loc proeminent în grijile Occidentului, deoarece ele s-au aflat la originea crizelor succesive din fosta şi actuala Iugoslavie.

Romania, cea mai populată ţară din Balcani are o numeroasă minoritate maghiară, precum şi alte minorităţi, clădirea unor relaţii interetnice armonioase şi constructive fiind garanţia cea mai bună a evitării unor convulsii asemanatoare celor din Iugoslavia. Derapajele, cel puţin retorice ale PDSR-ului din trecutul recent tind să sugereze unor cercuri apusene influente că venirea acestui partid la guvernare ar putea să erodeze, or chiar să pună capăt bunelor raporturi inter-etnice cultivate cu succes de puterea din ultimii 4 ani.

Partidul domnului Iliescu înceacă de cîtva timp să combată această percepţie. În unele privinţe tentativele liderilor PDSR-işti par credibile. De pildă, în asigurările pe care le dau că nu se vor asocia la guvernare cu partide extremiste, cum au făcut-o în trecut. În alte privinţe, cum ar fi aluziile la o posibilă atragere a UDMR-ului la viitoarea guvernare sunt mai puţin, sau de loc credibile, venind atăt de aproape de alegeri şi contrastînd atît de puternic cu vechile declaraţii ostile partidului maghiar ale căror ecouri se mai aud chiar şi acum.

Legată de acest aspect este şi amintirea atitudinilor de ostilitate faţă de bombardamentele NATO în Iugoslavia şi mai ales de înţelegere, simpatie sau chiar solidaritate cu Iugoslavia şi Miloşevici ale unora din personalităţile PDSR-ului. Mesajerii plecaţi în străinătate tind să minimalizeze semnifucaţia unor sentimente de acest gen, subliniind în schimb faptul că sunt la fel de ataşaţi ideii de integrare în NATO ca şi actualii guvernanţi şi dînd asigurări în privinţa continuităţii politicii externe a Romaniei. Domnul Iliescu este chiar pentru menţinerea trupelor americane în Balcani, ca un factor de securitate şi stabilitate. E un minimum necesar, dar o repudiere categorică a vechilor atitudini ar fi făcut o impresie mai bună.

O a treia categorie de probleme de imagine şi credibilitate rezultă din pozitiile trecute şi actuale ale PDSR în chestiunea proprietăţii. Domnul Iliescu a insistat, în recenta sa vizita in Statele Unite asupra acestei probleme afitrmînd în mod repetat că domnia sa şi PDSR-ul sunt categoric pentru restituirea proprietăţilor în toate cazurile în care acest lucru este posibil. Revenit în ţară liderul PDSR a înşirat nu puţine situaţii în care el consideră că restituirea proprietăţilor nu este dezirabilă, iar partidul său continuă să declare că va revizui unele din legile adoptate de actuala putere în acest domeniu, daca va reveni la putere.

O personalitatea americană care a ascultat argumentele fostului preşedinte şi este familiară şi cu ce se spune în ţară l-a descris pe domnul Iliescu ca un om care nu înţelege că un drept condiţionat poate fi oricînd încălcat. Fără îndoială, Statele Unite şi alte ţări apusene vor accepta rezultatele alegerilor din noiembrie, oricare vor fi ele, şi vor încerca să lucreze guvernanţii aleşi pentru a păstra o continuitate în relaţiile Romaniei cu Occidentul. Integrarea Romaniei în NATO şi Uniunea Europeană nu este concepută în Occident ca o favoare făcută Bucureştiului, ci, într-o bună măsură, ca o evoluţie cerută de interese strategice, politice şi economice precis conturate în aceasta regiune a globului.

Ce mai trebuie este însă ca şi Romania să fie acea ţară care este apropiată valorilor şi intereselor Occidentului, un aliat loial şi credibil. Ca posibil viitor guvernanţi ai unei asemenea Romanii liderii PDSR mai au de lucrat la imaginea lor.
XS
SM
MD
LG