Linkuri accesibilitate

La întrebarea cît la sută din FNI era controlat de oamenii fostei Securităţi, răspunsul este 95%.


22 septembrie 2000

Actualitatea.
(Moderator: Radu Calin Cristea; comentariu: Horia Roman Patapievici)

Prezenţa fostei Securităţi.

La puţin timp dupa prabusirea FNI, care, vă reamintiţi, avea drept reclamă de enorm succes „Voi dormiţi, noi lucram pentru voi”, presa a dezvăluit faptul că cei 40 de directori ai filialelor fondului, 38 erau foşti ofiţeri de Securitate. Nici ceilalţi doi, rămaşi pînă la 40, nu erau de fapt civili, erau ofiţeri de armată în retragere.

La întrebarea cît la sută din FNI era controlat de oamenii fostei Securităţi, răspunsul este 95%. Dar, mă şi vă întreb, cît la sută din populaţia activă a Romaniei au reprezentat-o ofiţerii de Securitate ? Datele oficiale furnizate în 1990 de Ministerul Apărarii Naţionale, care, vă amintiţi, a preluat pe atunci integral activele fostei Securităţi, situau numarul ofiţerilor de Securitate la ceva mai puţin de 10.000. Deci, dintr-o populaţie activă de circa 16 milioane, cifra este subevaluată, procentul ofiţerilor de Securitate era de numai 0,063%.

Dacă în cele 40 de filiale ale FNI procentul de reprezentare al directorilor proveniţi din fosta Securitate ar fi fost în jurula 0,1 %, totul ar fi părut normal. Aceasta fiind, în definitiv, distribuţia statistică ocupaţională faţă de ansamblul populaţiei a celor care au lucrat ca ofiţeri pentru fosta Securitate. Stiţi cît reprezintă 0,063% din 40 ? 0,04. Deci, potrivit statisticii ar fi fost perfect improbabil ca din toată oferta de muncă a Romaniei să fi fost selectat măcar un singur ofiţer de securitate în pozitia unui director al unei filiale FNI.

Faptul că procentul de reprezentare al foştilor ofiţeri de Securitate în FNI era de 95% şi nu de 0,063 % cît ar fi fost statistic normal, sugerează fără nici un fel de dubiu că FNI era o afacere a fostei Securităţi. Si, cu toate acestea, niciodată, dar niciodată în mod serios fenomenul FNI nu a fost discutat ca o problemă decurgînd din acţiunile malefice ale fostei Securităţi ci ca o problema de corupţie personală a unor înalti funcţionari de la CEC.

Ca să vă daţi seama cît de anormală este masiva prezenţa a securiştilor in FNI şi cît de aberantă este lipsa de reacţie a opiniei publice faţă de aceasta prezenţă, vă propun un exerciţiu de imaginaţie: să presupunem că în Statele Unite, într-o zonă unde populaţia este de culoare în proporţie de 99,937%, o anumită instituţie este condusă în propoţie de 95 % de albi. Va părea cuiva acest lucru normal ? Nu va fi acesta un semn clar de discriminare rasială?

Si nu va fi acest lucru considerat ca inacceptabil şi condamnat în consecinţă de toţi oamenii de bun simţ, inclusiv de albi ?! Fireşte că da. Dar, în exemplul meu ipotetic, aceasta respingere categorică a discriminării s-ar fi întimplat numai şi numai pentru că Statele Unite sunt o ţară normală. Faptul ca în Romania de după comunism, o populaţie care în proporţie de 99,937% nu este încadrabilă ocupaţional la rubrica „fost ofiter de securitate”, acceptă că într-o instituţie economică de interes public 95 % din şefi să fie foşti ofiţeri de securitate, acest lucru, sugerează că Romania de azi nu este o ţară normală.

Si anume, Romania nu este o ţară normală, cred, în doua sensuri diferite: primul dintre sensuri se refera la faptul că cetăţenii romani şi instituţiile statului roman acceptă în viaţa noastră publică o prezenţă a fostei Securităţi care este, prin pondere şi importanţă, riguros de neacceptat. Altfel spus, la noi este ca şi cum cineva ar întreprinde o acţiune afirmativă de promovarea a cadrelor fostei securităţi în cele mai bune pozitii din stat şi din economie.

Securitatea nu doar că nu a fost, după căderea comunismului, condamnată ca o organizaţie criminală, cum ar fi meritat şi ar fi fost normal, dar ea pare a se bucura de o veritabilă discriminare pozitivă. Este ca şi cum, la ocuparea unui post înalt, din doi candidaţi, este întotdeauna preferat, cel care a avut legături cu fosta securitate. Oricum am lua-o, asta se numeşte discriminare pozitivă în favoarea foştilor securişti şi discriminare, pur si simplu, împotriva tuturor celorlalţi care nu au fost securişti.

Al doilea sens în care Romania, în ce priveşte persistenţa importanţei în viata publică a fostei Securităţi nu este o ţară normală e mult mai dificil de exprimat, deoarece el implică sugestia unei acţiuni coordonate. Să ne gîndim: e oare de conceput ca şefii unei singure instituţii sa fie în proporţie de 95 % fosşti ofiţeri de Securitate, fără ca acest lucru să fi fost în mod expres dorit de cel care i-a angajat ? Mi se pare extrem de improbabil!

Prin urmare, dacă şefii trebuiau recrutaţi dintre foşti ofiteri de securitate, era, pentru că afacerea respectivă era una, aşa zicînd, „de familie”. Era adică, în sens propriu o acţiune coordonată de fosta Securitate în beneficiul fostei Securităţi.

Or, dacă aşa stau lucrurile, atunci ceea ce face din Romania o ţară anormală, este faptul că, după prabuşirea comunismului noile ei instituţii au oferit în mod intenţionat fostei Securităţi un foarte extins spaţiu de propăşire. Morala acestei istorii triste este simplă: dacă Ceauşescu a fost susţinut şi încurajat de ceva în toate demenţele sale, aceasta a fost, cu siguranţă Securitatea. Dacă există vreun corp constituit care după prabuşirea lui Ceauşescu să fi profitat mai mult de noile condiţii, aceasta a fost tot Securitatea ! Marele cîştigător atăt al comunismului, cît şi, se pare al tranzitiei este, in Romania, securitatea ! Acest fapt face din ţara noastră o ţară foarte puţin normală!
XS
SM
MD
LG