Linkuri accesibilitate

21.09 - București: Fatidica tranşă


Este o pură aiureală să se creadă că peste o lună ar putea fi rezolvate de partea romană problemele în suspensie, de la reducerea arieratelor, şi pînă la încadrarea salariilor în limitele prevăzute.


21 septembrie 2000

Actualitatea. (Moderator: Radu Călin Cristea; comentariu: Ilie Şerbănescu).

Fatidica tranşă.

FMI nu s-a dezminţit: în aplicarea programului convenit cu guvernul Isărescu s-a ieşit din parametrii stabiliţi şi, ca urmare, FMI n-a acordat tranşa de împrumut care avea să succeadă, în funcţie de rezultate, primei mari revizuiri din septembrie a programului. Că negocierile vor continua în octombrie la Praga, cu ocazia reuniunii anuale FMI-BERD şi că ulterior ar urma să vuină şi tranşa, reprezintă o poveste cu cocoşul roşu. Stie şi acel Grivei care a stat chiar şi numai pe la uşile celor doua instituţii financiare mondiale că orice se poate petrece cu prilejul reuniunilor comune anuale, dar în nici un caz că s-ar desfăşura negocieri cu delegaţiile participante.

Dincolo însă de acest fapt, este o pură aiureală să se creadă cumva, ca peste o luna, peste numai o luna, ar putea fi rezolvate de partea romana problemele în suspensie, de la reducerea arieratelor, absurdă prin nerealismul său şi pînă la încadrarea salariilor în limitele prevăzute, ceea ce ar însemna restrîngeri de personal în sectorul bugetar şi în special în administraţia publică, tocmai acum, înaintea alegerilor!

Guvernul Isărescu nu depăşeşte astfel, nici el, fatidica fază a tranşei a doua. Nu numai ca nici un acord cu FMI post decembrist nu a fost dus pînă la capăt, dar dacă, precum în cazul actual, un acelaşi acord a fost să fie administrat de doua guverne, nici unul din acestea nu a reuşit, de fapt, să ridice mai mult de o tranşă din credit. (...)

Cit despre presupusa bunăvoinţă a FMI faţă de domnul Isărescu spre a-l ajuta să blocheze revenirea la guvernare a domnului Iliescu si a PDSR-ului, să fim serioşi! După cum se şi dovedeşte, FMI este puţin interesat de fapt, dacă la Bucureşti se află la putere Iliescu sau Constantinescu, PDSR sau PNTCD.

În cazul actual, Occidentul a absorbit de mult participarea inevitabilă a PDSR la viitoarea guvernare în Romania şi dacă, aşa cum se vorbeşte, următoarea transă din creditul de la FMI va veni, în caz că va veni, doar după alegeri, faptul arată că instituţia de la Washington este mai puţin preocupată de succesul eventual al domnului Isărescu, ci mai mult de a ţine în chingă pe oricine va fi la guvernare la Bucureşti, astfel încît, programul respectiv, în care FMI crede, să fie derulat în continuare. (...)

Pozitia corectă, nepărtinitoare a FMI faţă de guvernul Isărescu, dar penalizatoare faţă de divagaţiile sale de la clişeul tip comandat, este de fapt, cel mai drastic avertisment la adresa PDSR. Vrînd-nevrînd, PDSR, cînd va reveni la guvernare, va trebui să urmeze reţetele prescrise de FMI. Politica practicată de PDSR în 92-96 în relaţiile cu FMI „spunem ca ei şi facem ca noi”, este de acum exclusă, căci, revenit la putere PDSR găseşte epuizate resursele efective sau potenţiale de atunci. Conturile interne ale statului nu mai pot fi forţate, iar la resursele externe, nu se mai poate recurge decăt într-o măsură jenant de mică şi oricum doar sub controlul direct sau indirect al FMI.
XS
SM
MD
LG