Linkuri accesibilitate

Recunoaşterea independenţei Osetiei de Sud, ca şi a Abhaziei, considerate ambele teritoriu georgian de către ONU, reprezintă o sfidare a dreptului internaţional de către Rusia postsovietică.


În ultima perioadă a existenţei Uniunii Sovietice, liderii de la Kremlin încercau diferite tactici pentru a păstra imperiul. Una dintre aceste tactici vechi de când lumea era cea a divide et impera. În condiţiile în care naţionalităţile titulare din republicile unionale erau aproape unanime în ceea ce priveşte secesiunea faţă de Moscova, manipularea minorităţilor etnice rusificate din cadrul acestora a devenit un mijloc de şantaj la îndemână: dacă vreţi să vă desprindeţi de URSS, trebuie să renunţaţi la integritatea teritorială.

Aşa s-a întâmplat cu Moldova, unde Moscova a inspirat şi sponsorizat crearea a două republici – Găgăuzia, autoproclamată în 19 august 1990, şi Transnistria – două săptămâni mai târziu, la 2 septembrie 1990. În scurt timp, a venit rândul Georgiei. Astfel, la 20 septembrie 1990, la Ţhinvali a fost declarată Republica Sovietică democratică Osetia de Sud, adică o nouă republică unională sovietică. Mesajul era clar: dacă georgienii nu vor semnarea noului tratat unional, preconizat pentru anul următor, 1991, ei, osetinii, îl vor semna şi, prin urmare, se desprind de statul georgian, invocând dreptul popoarelor la autodeterminare.

Pe cât de previzibilă era, la începutul anilor 1990, declanşarea conflictului dintre Tbilisi şi Ţhinvali, care va culmina în august 2008 cu un război devastator dintre Rusia şi Georgia şi care va tranşa problema în mod definitiv în favoarea Moscovei? Osetia de Sud a fost încadrată în imperiul ţarist la începutul secolului al 19-lea împreună cu Georgia din a cărui teritoriu istoric făcea parte, lucru recunoscut de numeroşi călători şi savanţi ruşi din epocă.

Osetinii, creştini ortodocşi de origine alană, se stabilesc în regiunea Ţhinvali începând cu secolul al 17 şi mai ales al 18-lea, fiind adăpostiţi de feudalii georgieni pe pământurile lor. Unii dintre osetini sunt cooptaţi treptat în nobilimea georgiană. Sub ţari, osetinii, prin aşezarea lor geografică şi loialitatea faţă de curtea de la Petersburg vor servi drept scut de protecţie a Drumului militar georgian, ameninţat în permanenţă de raidurile unor triburi montane rebele, printre care cecenii. Lermontov îi va descrie pe osetini ca un popor letargic şi vor fi renumiţi ca bucătari în Tiflisul secolului al 19-lea, detalii evocate de Charles King în cartea sa excelentă despre Caucaz (The Ghost of Freedom. A history of Caucasus) apărută în 2008 la Oxford.

Imediat după revoluţia din Octombrie 1917 şi crearea statului modern georgian, osetinii vor prefera să rămână parte a Rusiei şi vor susţine regimul bolşevic. Vor organiza câteva rebeliunii între 1918 şi 1921, cât timp Georgia va fi stat indepedent sub conducerea menşevicilor, adică a social-democraţilor georgieni. Odată cu înglobarea violentă a Georgiei în URSS, osetinii de sud vor obţine şi răsplata: o regiune autonomă, separat de conaţionalii lor din Osetia de nord, de care se deosebesc graţie se pare relaţiei strânse de câteva secole cu georgienii. Se vor bucura în perioada sovietică de şcoli în limba maternă, alcătuind în 1989 2/3 din populaţie, iar georgienii – cca. 30 la sută şi cu care nu vor avea conflicte.

Osetinii fiind o minoritate relativ rusificată, prima lor reacţie tranşantă faţă de Tbilisi vine odată cu adoptarea legislaţiei lingvistice în 1989. La un moment dat, Georgia a avut şanse de a recupera încrederea osetinilor. Dar poziţia dură a preşedintelui Gamsahurdia în 1991-1992 a spulberat această speranţă. Deşi osetinii au acceptat la un moment dat să renunţe declaraţia de suveranitate din 1990 şi să revină la statutul de regiune autonomă în cadrul Georgiei, poziţia oficială a autorităţilor de la Tbilisi a rămas una tranşantă care cerea desfiinţarea oricărei autonomii. Rusia nu a avut decât de profitat, susţinând prin bani şi muniţii o elită locală mafiotizată ca şi cea din Transnistria.

În 26 august 2008, în urma războiului cu Georgia, Moscova va recunoaşte independenţa Osetiei de Sud. Gestul va fi repetat de state precum Venezuela, Nicaragua sau Nuaru, un stat pitic din Oceanul Pacific care a primit în schimb 50 de milioane de dolari. Recunoaşterea independenţei Osetiei de Sud, precum şi a altei regiuni separatiste – Abhazia – considerate ambele teritoriu georgian de către ONU reprezintă o sfidare a dreptului internaţional de către Rusia postsovietică. Cu timpul, acest comportament al Rusiei poate să aibă un efect de bumerang, îndreptându-se împotriva propriilor interese de lungă durată.
XS
SM
MD
LG