Linkuri accesibilitate



O constatare politico-termică, după întrevederi repetate cu demnitari răsăriteni: media temperamentală e foarte scăzută. Defalcată național, această constatare înseamnă că majoritatea statelor de la granița de est a UE mărturisesc, prin reprezentanții lor, o stare de depresie sau, mai degrabă, o neîncredere nervoasă în actuala stare strategică a zonei.

Armenii sînt, de regulă, prudenți și dependenți de ultimul gest al azerilor. În ciuda exceselor retorice tipice pentru caucazieni, armenii par să poarte în pemanență cu ei și în ei o încordate pesimistă izvorîtă din nesiguranța asupra viitoarelor relații cu Trucia, Rusia, Iran și Azerbaijan. Însumînd, asta e totuna cu viitorul. Nevroza armenilor e mai mult decît explicabilă.

Georgienii oferă, la rîndul lor, imaginea unei colectivități singuratice și bănuitoare. După invazia rusă din 2008 și răsunătoarea lipsă de răspuns a Occidentului, georgienii par să aștepte, pur și simplu, fără mare speranță și fără încredere în promisiuni.

Ucrainienii dau impresia unei puteri renăscute care nu mai e interesată de dialogul care trimite spre vest. De aici, absența fizică sau discursivă a ucrainienilor la întîlnitrile cu instituțiile europene. E, mai degrabă, un fel de a paria pe succesul reîncuscririi de sistem cu Federația Rusă și, totdată, un soi de abținere strategică și relaxată de la retorica pro-occidentală.

Moldovenii par, alături de georgieni și armeni, împovărați de momentul istorico-strategic. Cazul lor e repetiția în oglindă a complexului ucrainian. Moldovenii stau cu cartea europeană la piept și așteaptă, destul de crispați, verdictul.

În genere, tot acest grup e dominat de presiuni greu suportabile și dubii serioase în materie de direcție polică. Marea excepție sînt azerii. Așezați în cercul frămîntat și împovărat al celorlalți răsăriteni, azerii fac figură complet separată. Azerii exultă de încredere și parcurg rapid formule optimiste care îi duc pînă în preajma aroganței. Totul e bine și rezolvabil. Dilemele cercului răsăritean din vecinătate nu îi privesc sau sînt dovezi de slăbiciune și ezitare politică foarte nebărbătească. După 5-10 minute de conversație formală, apar și temeiurile acestui optimsim neîngrădit. Azerii știu să strecoare în treacăt că, în 2009, au avut o creștere economică de aproape 10% și că tendința e pozitivă și în 2010.

Parada indicilor economici azeri nu e o fabricație. Cifrele sînt absolut exacte, și pentru 2009 și pentru 2010. Mai mult, azerii știu că n-au decît să privească pe ferestrelele palatului prezidențial pentru a măsura coada de delegații care stau la coadă după contracte și concesiuni. Atîta vreme cît coada se lungește, azerii nu trebuie să-și facă probleme: nimeni nu se va ocupa de realitățile politicii lor interne. Deocamdată, ascensiunea azeră e spectaculoasă și a generează nu numai tonusul pozitiv al diplomaților dar și un lobby agresiv, în toate instituțiile internaționale.

Ce nu știu sau nu pot înțelege azerii e că repetă o experiență binecunoscută: expansiune generată de export de resurse. Atît și nimic mai mult. În rest, nici un soi de dezvoltare de infrastrucutură internă, nici o preocupare de consolidare instituțională sau modernizare politică. Chiar dacă poate întîrzia mult, finalul acestei traiectorii e îndeobște cunoscut: depresia și, după atîta bănet neinvestit, regresia.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG