Linkuri accesibilitate


Cum și unde s-a clădit educația istorică a dnei Viviane Reding e o chestiune de cultură privată. Însă Comisarul European al Justiției a decis să dea propriei culturi istorice o pondere publică și polemică gravă. A rezultat faimosul și regretabilul discurs rostit marți 14 septembrie, în numele Comisiei Europene. Dna Reding și, alături de ea, Comisia Europeană dezaprobă expulzarea romilor așezați în tabere ilegale pe teritoriu francez. Poziția Comisiei are la bază un punct de vedere juridic și constată tocmai așezarea acțiunilor administrative ale Guvernului francez în afara cadrului legal european.

Problema poate fi lămurită numai în interiorul unei analize juridice amănunțite. Însă argumentele dnei Reding au fost însoțite și consolidate emoțional de afirmații care recurg la o comparație istorică majoră: „This is a situation I had thought Europe would not have to witness again after the Second World War.” (Am crezut că nu voi mai asista la apariția unei situații de acest gen după cel de-al doilea război mondial). Cu alte cuvinte, Comisarul European compară expulzarea romilor așezați în tabere din Franța, cu deportarea și asaasinarea în masă a romilor și evreilor, în timpul celui de-al doilea război mondial.

Impresiile Comisarului Reding pot fi tratate cu umor. Evident, Comisarul ne propune o istorie revăzută, în care evreii și țiganii luați în primire de autoritățile naziste au primit 300 de mărci germane după care au fost retrimiși la domiciliu. Între impresiile dnei Reding și adevărul istoric al anilor 1930-40 se întinde, însă, o tragedie istorică fără seamăn. Cutezanța veselă a dnei Reding e, de fapt, o insultă care atinge memoria popoarelor masacrate de nazism și își descalifică moral autorul.

Dna Reding și-a irosit bruma de cunoștințe istorice, dînd buzna în controversa greșită. Dacă reflecta ceva mai mult, Comisarul European Reding putea folosi comparația cu masacrele în masă ale nazismului pentru a reveni la cazul Srebrenica. Mai ales, că, atunci, în 1995, asasinarea a 8000 de bărbați și copii bosniaci a fost însoțită de impotența tăcută a Uniunii Europene. Dacă era ceva de comparat cu programul nazist de exterminare în masă, atunci Srebrenica a fost cel mai potrivit și nefericit prilej. Dna Reding l-a piedut, preferînd să își parafeze propria importanță și să pună în valoare calitatea propriei indignări.

Dincolo de acest soi de euro-farsă tragi-comică, în care un personaj oficial ține să își expună public importanța și ignoranța, problema afirmațiilor dnei Reding ține de un curent mai larg care încearcă să dea valoare utilitară imediată tragediilor istorice. Într-un fel, nechibzuința dnei Reding e de înțeles, în măsura în care a fost încurajată de comercializarea politică a tragediilor istorice. Holocaustul a devenit, astfel, în discursul de presă sau al militanților „civili” pro-palestinieni, un refren aplicabil săptămînal autorităților israeliene. Chiar în afara disputelor politice, marile campanii mediatice folosesc frecvent terminologia apocaliptică atunci cînd avertizează asupra „dezastrelor”, „crimelor” și „disparițiilor” care amenință, neapărat și tot săptămînal săptămînal, biodiversitatea.

Comerțul cu emoții și mania indignării globale au banalizat experiențe istorice de tragism unic. Sîntem, cu generațiile, tot mai retorice ale ultimilor ani de activism politic, tot mai departe de esența irepetabilă a crimelor istorice. Sensibilitatea, decența și reculegerea se sting și, din păcate, singura concluzie posibilă în acest climat de adîncă superficialitate morală e că nu ne vom întoarce la sens și măsură decît siliți de reapariția ciclurilor de violență criminală în masă. E oare nevoie de un bis tragic?

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG