Am vorbit în ultimii ani cu mai mulţi cetăţeni străini, sosiţi în Moldova şi uimiţi de noianul de automobile luxoase din Chişinău. Străinii aceia erau de-a dreptul fascinaţi, şocaţi, surprinşi de miile de maşini impozante care umplă pînă la refuz şoselele capitalei moldoveneşti.
„Păi, cum de mai vorbiţi despre sărăcie dacă aveţi asemenea automobile?” m-a întrebat un german care bolovănise ochii la vederea Land Rover-urilor şi Lexus-urilor din centrul Chişinăului.
Da, automobile frumoase sînt cu duiumul în cea mai săracă ţară din Europa. Moldova a realizat un adevărat salt mongol, am trecut direct de la Zaporojeţ-uri şi Jiguli-uri la Jeep-uri. Fii ţăranilor şi agricultorilor, mesagerii veşniciei rurale s-au obişnuit într-atît cu şofatul, încît nu-şi mai imaginează nici o zi din viaţă fără armăsarii lor de metal. Nici distanţele mici de 200-300 metri nu mai pot fi parcurse pe jos. Avem maşini şi ne respectăm! Am văzut deunăzi, într-un maxi-taxi, un omulean încrîncenat, cătrănit, care îşi vărsa amarul la mobil: i se stricase maşina şi déjà două zile era nevoit să meargă pe jos!
M-am simţit dintr-odată un fel de pitecantrop în raport cu acest automobilist. Eu nu am avut maşină niciodată şi nici nu e sigur că o voi avea vreodată. Aici, în acest spaţiu ciudat-miraculos, mai tot individul jinduieşte să aibă o maşină, şi nu una oarecare, ci una care să le sară-n ochi altora, care să-i frapeze şi să le trezească invidia. Că străzile au devenit neîncăpătoare, că oraşul e suprapoluat nu contează.
De aceea, Velohora pe care bicicliştii o vor organiza duminică în Chişinău va fi mai degrabă un fapt năstruşnic, un eveniment organizat de nişte minoritari ciudaţi. Iar intenţia frumoasă a Ministerului Mediului de a schimba mentalitatea moldovenilor, de a promova un mod sănătos de viaţă, e pe cît de lăudabilă, pe atît de utopică. Cel care, sfidînd tranziţia, a ajuns în scaunul moale al Jeep-ului pîntecos nu mai încalecă bicicleta niciodată.
