Linkuri accesibilitate

Negocierile de pace israelo-palestiniene sub presiune


Miercuri la reședința premierului Netanyahu

Miercuri la reședința premierului Netanyahu

Statele Unite au repetat cererea adresată Israelului de a extinde decizia de înghețare parțială a construcțiilor de așezări evreiești.


Negocierile de pace israeliano-palestiniene continua sa fie in impas. Care este cauza ne va spune in continuare corespondentul Europei Libere la Washington, Valeriu Sela.

Chestiunea care blocheaza negocierile este legata de constructia de asezari evreiesti in teritoriile palestiniene ocupate. Statele Unite au reiterat cererea adresata Israelului de a extinde decizia de inghetare partiala a constructiilor, in vigoare timp de zece luni. Aceasta masura va expira la sfirsitul lunii. „Cred ca are sens sa se extinda moratoriul” – a declarat trimisul special american in Orientul Mijlociu, George Mitchell, la putin timp dupa summitul din localitatea egipteaza Sharm el-Sheikh.

Negociatorii palestinieni au comunicat ca dialogul nu poate continua daca contructiile de asezari evreiesti sint reluate. La rindul lor, israelienii spun ca o strategie „totul sau nimic”, nu ajuta procesul de pace si poate paraliza convorbirile. Secretarul de stat, Hillary Clinton se mentine optimista cu privire la progresele realizate, dar deocamdata nu poate sa ilustreze acest progres printr-un rezultat concret. Mitchell sustine ca principalele chestiuni legate de procesul de pace au fost discutate, adaugind ca ambele parti au convenit sa nu faca public continutul convorbirilor. Dialogul intre premierul israelian, Benjamin Netanyahu si liderul palestinian, Mahmoud Abbas a durat mai mult decit era anticipat.

Analisti politici cred ca mediatorii americani incearca sa reduca impactul chestiunii asezarilor, punind-o intr-un context mai larg. Ambele parti stiu ca orice concesie ar face poate sa aiba consecinte politice negative pe scena politica interna. In aceste conditii pentru fiecare concesie ei trebuie sa demonstreze electoratului ca au obtinut ceva in schimb. O foarte dificila structura de negociere pentru a se obtine un succes.

Convorbirile, care au debutat la 2 septembrie la Washington, au pe fundal apatie, in ambele tabere. Hamas, miscarea islamista militanta care guverneaza provincia Gaza le considera „umilitoare si degradante”. Ahmed Ja’abari, liderul aripii militare a miscarii Hamas a amenintat cu actiuni violente, menite sa deraieze procesul de pace. Un sondaj de opinie realizat de ziarul israelian Yediot Aharonot arata ca 71% dintre israelieni au indoieli ca actuala runda de negocieri va duce la un acord. 51% sint de parere ca embargoul cu privire la constructia de asezari trebuie ridicat.
XS
SM
MD
LG