Linkuri accesibilitate

România e plină de primari cu tichie.

După revoluţie, o mulţime de români au dorit să intre în Cartea recordurilor. Puţini au reuşit. Lucrurile s-au dres când au intrat pe fir comunităţi, primării, firme în căutare de publicitate. Acum avem la recoduri să mai dăm şi la alţii.

Românii sunt primii în lume la: cei mai mulţi Moşi Crăciun, cel mai greu tort cu frişcă şi fructe, cea mai mare colivă, cel mai lung cârnat, cel mai mare gulaş, cea mai lungă funie de ceapă, cea mai mare ciorbă de burtă, cel mai mare ou de Paşti şi chiar cel mai lung lanţ de prezervative şamd. Să ma zică cineva că n-am făcut nimic în ultimii douzeci de ani. Sigur, cu sau fără aceste recorduri, lumea nu devine nici mai rea, nici bună. Sunt nişte trăznăi, unele amuzate, altele - nu, şi mai toate au utilitatea tichiei de mărgăritar pe scăfârlia chelului. Lucrurile se complică când în afacere intră mânuitori de bani publici. Printre primarii ţării a dat molima tichiei de mărgaritor.

Primul care a mirosit potenţialul politic al recordurilor a fost actualul primar al Bucureştiului. Cartea recordurilor îl paştea şi aşa pentru promisiuni electorale neonorate. Şi-a făcut mâna cu cei mai mulţi Moşi Crăciun, cu cel mai lung cârnat şi cu cel mai mare tort. Acum, Sorin Oprescu visează la o olimpiadă în Bucureşti. Însă o Olimpiadă într-un oraş poluat, cu probleme de infrastructura, cu străzi pline de gropi, fără parcări, plin câini vagabonzi, ar fi tichia care-i lipseşte chelului.

În materie de tichie, Oprescu e depăşit de colegul din comuna Voluntari care vrea să ridice o catedrală cât o clădire cu 15 etaje, cinci clopote de o tonă şi adăpost antatomic, în valoare de şapte milioane de euro, fără picturi şi amenajări interioare.

Ţara toată e plină de primari cu tichie. La Piteşti, o fîntână arteziană care cântă „Odă bucuriei” a costat un milion de euro, în timp ce oraşul nu avea apă caldă. La Timişoara, oraş cu datorii, primăria a cheltuit două miliarde de lei vechi pentru ramenajarea unui părculeţ, cu arteziană, gutui japonezi şi gazon din Ungaria.

Tichia cu nestemate cît oul de struţ trebuie să-i revină primarului din Bârlad. Omul va dota dulşele târg cu cinema 3D, un centru SPA, 6 terenuri de tenis şi unul de fotbal, cu bani împrumutaţi, trei milioane de euro, plus dobânzi. Oraşul are străzi fara apă curentă şi canalizare, şi după o ploaie mai zvăpăiată arată ca un sat din Bangladeş după taifun. Bîrlădenii plătesc cea mai scupă apă potabilă din Moldova, deşi este plină de impurităţi şi se mai şi intrerupe des. Primarul oferă masaje cu uleiuri aromate, unui oraş care are avea nevoie de cîteva tone de ciment, de var şi de vopsea, plus mistrii, pensule şi bidinele. Şi poate ceva detergent, puţin săpun şi o cinstită baie comunală. Altfel, înţeleg descentralizarea şi autonomia locală. Insă n-ar strica şi o autoritate care să supravegheze tichiile şi cheliile primarilor care o iau razna pe banii publici. Nu există? De ce? Există? Ce face? Că de lucru, pe şomajul ăsta şi cu primari cheltuitori, ar cam fi!
XS
SM
MD
LG