Linkuri accesibilitate

București: va recupera statul datoriile de la KazMunaiGaz?


Fiscul din România a decis să pună sechestru pe activele Rompetrol Rafinare.


Fiscul din Romania se teme ca Grupul Rompetrol, una dintre cele mai mari companii energetice din sud-estul Europei, nu va putea plati datoria de 570 de milioane de euro catre bugetul de stat. Rompetrol, care detine si cea mai mare rafinarie de pe malul Marii Negre, a fost achizitionat de compania kazaha, KazMunaiGaz in urma cu trei ani, iar noii reprezentanti ai companiei s-au angajat sa plateasca datoria fata de statul roman pina in septembrie 2010.

La inceputul acestei luni, insa, Dimitry Grigoryev a declarat in numele Rompetrol ca din cauza contextului economic, grupul nu dispune de banii necesari pentru a achita aceasta datorie. „Am achizitionat scump un pom foarte frumos, dar care are inca nevoie de investitii pentru a produce mere” a spus reprezentantul
Rompetrol.

Cu citeva zile inaintea scadentei datoriilor Rompetrol, Fiscul din Romania a decis sa puna sechestru pe activele Rompetrol Rafinare, adica pe citeva terenuri si instalatii. Actiunea fiscului are legatura atit cu declaratiile oficialilor Rompetrol, cit si cu termenul pina la care kazahii trebuiau sa se achite de datorii, mai cu seama ca statul roman luase in calculul bugetului de stat jumatate din aceasta datorie la sectiunea venituri.

Cu 300 de milioane de euro garantati in pusculita sa, statul roman, ar fi avut o gura de oxigen anul acesta. Grupul Rompetrol a achitat in luna iunie peste 70 de milioane dolari, iar pina la sfirsitul acestui an intentiona sa achite alte 100 de milioane de dolari. Strategia grupului Rompetrol era de a transforma restul datoriei in actiuni, statul urmind sa redevina actionar. Pe de alta parte este luata, se pare, in calcul si inchiderea afacerii Rompetrol, dupa cum sugereaza oficialii kazahi care nu sint siguri ca vor putea suporta in continuare pierderile financiare ale companiei.

Actiunea fiscului roman fusese prevazuta de presedintele Traian Basescu acum o luna, cind avertiza ca grupul Rompetrol ar putea fi executat silit daca nu-si plateste datoriile. Seful statului roman a incercat sa faca presiuni si cu ocazia vizitei sale la Astana cind a vorbit cu omologul sau Nursultan Nazarbayev despre necesitatea respectarii angajamentelor firmelor kazahe care activeaza in Romania. Revenirea statului ca actionar in cadrul grupului Rompetrol nu este solutia cea mai buna, in conditiile in care Romania se afla in plina criza economica si are nevoie de bani ca de aer. Oficialii romani ar fi preferat sa recupereze datoriile de la kazahi, fiindca in aceasta perioada Romania se straduieste sa vinda si celelalte active pe care statul le mai detine la diverse companii privatizate, tocmai pentru ca nu are destui bani in bugetul de stat.
XS
SM
MD
LG