Linkuri accesibilitate

Barack Obama: „Nu am fost atacati de o religie in acea zi de septembrie. Al Qaida ne-a atacat, o miscare care perverteste sensurile religiei”.


Daca pastorul din Florida, care ameninta sa dea foc unor exemplare ale cartii sfinte musulmane, Coranul, s-a razgindit, fie si deocamdata, in Statele Unite si in lume, ziua care marcheaza aniversarea atentatelor de la 11 septembrie 2001, nu a fost lipsita de acte provocatoare de tensiune. Despre ce este vorba ne va spune in continuare corespondentul Europei Libere la Washington, Valeriu Sela.

Un grup redus de conservatori au rupt citeva pagini ale Coranului, in fata Casei Albe, caracterizind cartea sfinta musulmana drept „șarada Islamului”. Liderul demonstratiei, Randall Terry a spus, „Vreau sa ma fac bine inteles. Șarada că Islamul este o religie pasnica trebuie sa inceteze”. Terry intre altele este un militant impotriva dreptului la avort, in Statele Unite si imbratiseaza si alte cauza conservatoare. Un alt activist conservator, Andrew Beacham a citat pasaje din Coran care, in viziunea sa, indeamna la ura impotriva crestinilor si evreilor. Beacham a spus ca singura cauza pentru care in 2001 au fost atacati cei doi zgirie-nori din New York este invatatura Coranului si altor surse de educatie religioasa musulmana.

Aceasta minuscule demonstratie vine in contrast cu ceea ce presedintele Obama a spus, marcind trecerea a noua ani de la atentatele teroriste. „Toti americanii nu sint si nu vor fi in razboi cu Islamul. Nu am fost atacati de o religie in acea zi de septembrie. Al Qaida ne-a atacat, o miscare care perverteste sensurile religiei”. La New York, mii de manifestanti si-au exprimat fie sprijinul, fie opozitia, fata de proiectul constructiei unei moschei, in apropiere de locul in care s-au produs atentatele teroriste. Autoritatile apreciaza ca aproximativ 3000 de persoane si-au exprimat sprijinul pentru proiect, in timp ce 2,500 opozitia.

In citeva rinduri spiritele s-au incins, dar nu suficient pentru a justifica arestari. Geert Wilders, un politician din Olanda a declarat, „Nu meritam sa fie amplasata o moschee in acest loc. Ne aflam aici pentru ca nu am uitat. Cind fețele Jihadului au atacat New York-ul, au atacat de fapt intreaga lume”. Un incident s-a produs atunci cind un grup de studenti a fost atacat de cei care se opuneau construirii moscheii.

Una dintre cele mai ample manifestatii anti-americane s-a produs in Afganistan, in cursul zilei de vineri. Dupa rugaciunile marcind incheierea Ramadanului, circa 10 mii de persoane au protestat impotriva intentiilor unor clerici si militanti din America de a da foc sau distruge exemplare ale Coranului. Referindu-se la aceste intentii, presedintele Afganistanului, Hamid Karzai a spus, „Coranul este in sufletele si mintile tuturor musulmanilor. Un afront aduc cartii sfinte este un act de umilire a tuturor”.

Se stie ca oficialitati ale administratiei, i-au cerut reverendului, Terry Jones din Florida sa renunte la intentia de a da foc unor exemplare ale Coranului, spunind ca daca ar face-o vietile militarilor americani aflati in diverse parti ale lumii ar fi puse in pericol. In cele din urma Jones a renuntat la intentiile sale, dar in situatii izolate, altii au facut-o. Este acesta un fenomen periculos? Atita timp cit cele intimplate sint interpretate drept nimic mai mult decit incidente izolate, intr-o tara in care oamenii au dreptul sa se exprime liber – riscul este extrem de redus. Problema e ca exista nu putini in lume, care doresc sa foloseasca astfel de provocari pentru a crea un conflict.
XS
SM
MD
LG